Unde mergi creştine dragă, când e zi de sarbătoare?

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
La petreceri, pe la jocuri, sau la vorba-n drumul mare?
Tu n-auzi un glas prea dulce, tu n-auzi un glas frumos,
Care zice: “Lasa-ti toate si veniti catre Hristos”?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Pe la banca, sau la targuri, sa-ti duci marfa de vanzare?
Tu nu vezi, iubite frate, ca-n zadar te ostenesti,
Si din munca ta, sarmane, mai nimic nu folosesti!
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Sa-ti vezi turma, mieluseii, campul si-a tale ogoare?
Si socoti, iubite frate, ca deacum esti fericit?
Nu crestine, niciodata tu nu vei fi multumit.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti dispus sa mergi prin cranguri, prin paduri la vanatoare?
Insa uiti un lucru frate, uiti ca tu esti invitat,
La un ospat foarte mare si foarte imbelsugat.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti bolnav si-ti cauti leacul la vreo baba-n departare?
Ah! te plang, iubite frate ca satan rau te-a mintit,
Tu nu stii ca Domnul nostru este Doctor iscusit?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Unde ti se indreapta pasii? incotro? pe ce carare?
Spre Altarul cel de slava, spre Altarul cel frumos,
Unde locuieste Domnul, ducele nostru Hristos?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Ti-ai pus intrebarea asta, sau stai poate-n nepasare?
Toaca, clopotul cand suna, la Bisericuta sus,
Stii ca sunt solii crestine, ce ne cheama la Iisus?
Vino dar, crestine draga, cand e zi de sarbatoare,
La Biserica, la slujba, vino draga fratioare,
Vino, caci acolo este locul cel mai potrivit,
Unde poti gasi pe Domnul, pe Iisus Cel rastignit.
Vino, vino, frate draga, cand e zi de sarbatoare,
Vin-cu toti ai tai din casa la Locasul de-nchinare,
Vino, vino, iubit frate, vino nu mai zabovi,
Vino, cat mai este vreme, caci ca maine vom muri.

Porumbeii prieteniei

Vlad si Mihai, copii cuminti si insteti, locuiau in oras , foarte aproape unul de celalalt. Vlad, ai carui parinti erau bogati, avea un porumbar- o mica crescatoarie de porumbei . Avea porumbei deosebiti, din soiuri rare si frumoase. Bietul Mihai era mai saracut si nu avea decat cativa porumbei simpli.


O data, doi porumbei de rasa de-ai lui Vlad au intrat in porumbarul lui Mihai. Cand i-a vazut , si-a zis :

- Ce fericit as fi daca acesti porumbei ai fi ai mei ! Ce pene frumoase si ce coada stufoasa si rotunda au ! Dintre toti porumbeii lui Vlad , acestia doi imi plac cel mai mult !

I-a venit in minte sa si-i insuseasca si sa-i tina ascunsi . Dar dintr-o data si-a zis :

-Nu , nu. Nu voi face acest lucru. Vlad este prietenul meu. Necinstea nu aduce niciodata fericirea. Cum voi mai putea eu sa il privesc in ochi ?

Asadar Mihai a prins porumbeii si s-a dus sa i-i duca lui Vlad.

Aceasta fapta l-a impresionat foarte tare pe Vlad, pentru ca stia ca Mihai e dintr-o familie sarmana. I-a multumit ca i-a adus porumbeii inapoi. Apoi s-a tot gandit cum sa-l rasplateasca pe prietenul sau. Vlad a luat primele oua ale celor doi porumbei , a intrat in taina in porumbarul lui Mihai si le-a schimbat cu ale altor porumbei. Cand puisorii au iesit din oua si au inceput sa le creasca penele , Mihai s-a mirat foarte tare , vazand ca seamana cu porumbeii lui Vlad.Plin de bucurie, s-a dus la el si i-a spus de neasteptata minune.

Vlad a inceput sa rada si i-a povestit cum a schimbat ouale ca sa-l rasplateasca pentru prietenia si fapta lui frumoasa.

Catre cel care urmeaza vocea cugetului sau,

Pururea se indrepteaza degetul lui Dumnezeu

Poveste preluata din cartea "In cautarea bucuriei. Povestiri pentru copii, parinti si bunici"

Botezul în Biserica Creştină Ortodoxă

---------------------------------------------------------------------------------

Ce trebue sã stim despre taina Sfântului Botez?

Sfântul Botez este taina prin care omul, prin întreita afundare în apã sfintitã de cãtre preot, în numele Prea Sfintei Treimi, dobîndeste iertare de pãcatul strãmosesc si de toate pãcatele fãcute pînã atunci, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos. Botezul este numit si ''usa tainelor,'' pentru cã numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu dupã dar, si putem primi si celelalte Sfinte Taine. Botezul este întemeiat de Mântuitorul prin cuvintele: ''Mergând, învãtati toate neamurile, botezându-le în numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh ...'' (Matei 28, 19).

Cine poate primi taina Sfântului Botez?

Toti copiii nãscuti din pãrinti crestini ortodocsi, copiii nãscuti din cãsãtorii mixte si copiii orfani nebotezati, aflati la rude si la casele de copii orfani. Mai pot primi botezul tinerii care din unele motive nu au fost botezati la timp, ca si cei de altã religie care se întorc la Ortodoxie de bunã voie si mãrturisesc dreapta credintã, dupã cu au fost bine cercetati de preoti si de episcop si dupã ce au fost mult timp catehizati si deprinsi în învãtãtura de credintã ortodoxã si dau dovadã de deplinã hotãrîre.

Cine nu poate primi Botezul ortodox?

Copiii avortati si ucisi înainte de botez, în orice situatie; copiii nãscuti morti si copiii nãscuti din pãrinti atei sau sectanti si de altã religie, pînã nu devin maturi si cer botezul de voia lor. Nu pot fi botezati nici oamenii maturi de altã religie, fãrã voia si cererea lor stãruitoare, nici cei bolnavi mintal care nu-si pot spune dorinta inimii, nici nu-si pot mãrturisi dreapta credintã.

Cine sãvârseste Botezul, cînd se sãvârseste si în ce loc anume?

Botezul se sãvârseste numai de preot si de episcop, la cel putin opt zile dupã nastere si pânã la 40 de zile, dacã pruncul este sãnãtos; iar dacã este bolnav, imediat. Slujba Botezului se face numai în bisericã, anume în pridvor, în pronaos sau într'o încãpere anume rânduitã din curtea bisericii. Numai în cazuri cu totul speciale, cînd pruncul este amenintat sã moarã, preotul îl poate boteza acasã, la spital sau oriunde ar fi.

Ce trebuie fãcut dacã nu este preot în apropiere si copilul este amenintat sã moarã nebotezat?

În aceste cazuri, cînd copilul este amenintat sã moarã îndatã dupã nastere, acasã sau la spital, asistentele sau moasele trebuie instruite de preot sã aibã oricând la îndemânã aghiasmã, la nevoie apã obisnuitã, si lumânare. Apoi, dupã ce pun numele pruncului muribund, îl boteazã ele, turnând aghiasmã în formã de cruce peste prunc si zicând cuvintele: Se boteazã robui lui Dumnezeu (numele) în numele Tatãlui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin. Dacã moare pruncul, el este botezat si se mântuieste sufletul lui. Iar dacã nu moare, cele ce l-au botezat trebuie sã spunã rudelor sau preotului cã a fost botezat de ele, iar preotul îi face toatã slujba Botezului, fãrã a-l mai afunda în apã în numele Prea Sfintei Treimi, cãci Botezul nu se mai repetã.

Copiii avortati si copiii nãscuti morti pot fi botezati la Boboteazã sau la Sântul Ioan, cum este obiceiul în unele locuri?

În nici un caz nu pot fi botezati copiii avortati si cei nãscuti morti, cãci nu au suflet în ei. Toti acestia rãmân la judecata lui Dumnezeu si pe constiinta pãrintilor care i-au ucis. Iar preotii care practicã acest botez necanonic fac un mare pãcat. Ei trebuie sã se spovedeascã la episcop si, dacã repetã pãcatul, sã fie opriti de preotie. Pãrintii care au copii avortati trebuie sã se mãrturiseascã la preotul lor, sã facã un aspru canon, sã boteze copii câti au avortat, sã facã milostenie, sã îmbrace copii orfani de la azile si, mai ales, sã nascã alti copii în loc.

De cine si când se pune numele pruncului?

Numele pruncului se pune de cãtre pãrinti, însã cu binecuvântarea preotului, care citeste o rugãciune specialã la punerea numelui noului nãscut, deoarece cu acel nume care i se dã la Botez, crestinul va cãlãtori în viatã si va sta înaintea lui Dumnezeu la judecatã. Numele pruncului se consfinteste în clipa botezului, când se cufundã în apã în numele Prea Sfintei Treimi si nu mai poate fi schimbat pânã la moarte. Numai prin tunderea în monahism se poate schimba numele de botez.

Cu nume trebuie sã punã pãrintii copiilor lor?

Dacã este parte bãrbãteascã sã i se punã mai ales numele Sfântului Ioan Botezãtorul, cel mai mare om nãscut din femeie. Se poate pune si numele sfântului care este hramul bisericii din sat sau numele sfântului din ziua în care s'a nãscut. Alte nume sfinte pentru bãieti sunt numele Sfintilor Apostoli si ale marilor Ierarhi, Mucenici si Cuviosi. La fel si la fete, primul nume sã fie al Maicii Domnului, cea dintâi rugãtoare pentru lume. Apoi numele marilor sfinte si mucenite, numele sfintei al cãrei hram îl poartã biserica, sau al sfintei din ziua nasterii. Însã toate trebuie sã se facã cu binecuvântarea si sfatul preotului.

Este bine sã i se punã pruncului douã si chiar trei nume?

Nu, cãci toti sfintii au avut un singur nume, afarã de câteva exceptii. Mai grav este însã când i se pune pruncului un nume crestin de sfânt si al doilea nume necrestin sau de altã credintã crestinã. În asemenea cazuri la bisericã si la slujbe se pomeneste numai numele crestinesc din calendar.

Ce folos au cei ce poartã nume de sfinti si ce pagubã au cei ce poartã nume de pãgîni sau de altã religie si neam?

Cei ce poartã nume de sfinti au în viatã si dupã moarte mare folos si ajutor, cãci sfi'ntii cãrora le purtãm numele se roagã neîncetat pentru noi si ne ajutã în primejdii, în suferintã si în ceasul mortii si al înfricosatei judecãti.

În schimb, cei ce poartã nume de zei, de pãgâni, si nu au zi de prãznuire în calendar, se lipsesc în viatã, la moarte si la dreapta judecatã de rugãciunile si ajutorul sfintilor. Însã, dacã noi trãim crestineste pe pãmânt, toti sfintii se roagã neîncetat în cer pentru noi si ne ajutã pe calea mântuirii.

Care sunt pãrtile principale ale Sfântului Botez?

Prima parte din slujba Sfântului Botez o formeazã lepãdãrile sau exorcismele, când cel ce vine sã se boteze stã cu fata la apus si declarã de trei ori, personal sau prin nas, cã se leapãdã de satana, de toate lucrurile lui, de toti slujitorii lui, de toatã slujirea si de toatã trufia lui. Apoi cel ce se boteazã este întors cu fata la rãsãrit si iarãsi declarã, tot de trei ori, personal sau prin nas, dacã este prunc, cã se uneste cu Hristos, rostind de trei ori Crezul.

A doua parte a Botezului o formeazã sfintirea apei, adicã facerea aghiasmei pentru botez si turnarea întreitã în cristelnitã de untdelemn sfintite. Iar a treia si cea mai însemnatã parte a Botezului o formeazã întreita afundare a pruncului în cristelnitã, zicînd: Se boteazã robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatãlui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin. Apoi noul botezat se înfãsoarã în pânzã albã curatã, numitã popular crismã, care vine de la Hristos. Dupã alte câteva rugãciuni, preotul unge trupul noului botezat cu Sfântul si Marele Mir, care este a doua Tainã a Bisericii, zicînd aceste cuvinte: Pecetea harului Duhului Sfânt. Apoi îi tunde perii capului în chipul Crucii, ca semn cã s'a lepãdat de omul cel vechi si s'a îmbrãcat în cel nou, îl îmbracã si, ducându-l în fata Sfântului Altar, îl împãrtãseste cu Trupul si Sângele lui Hristos. Astfel noul botezat primeste deodatã trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea si Sfânta Împãrtãsanie.

Care sunt efectele Botezului asupra celui nou botezat?

Prin lepãdarea de satana si unirea cu Hristos, se aratã cã noul botezat sa leapãdã de bunã voie de vrãjmasul lumii si se uneste cu Hristos, Mântuitorul lumii. Iar prin baia Sfântului Botez, în numele Prea Sfintei Treimi, cel botezat primeste iertare de pãcãtul strãmosesc si de toate pãcatele fãcute pînã la Botez, se naste din nou duhovniceste în Hristos, primeste nume de sfânt si devine membru al Bisericii si fiu al lui Dumnezeu dupã har. Prin ungerea cu Sfântul si Marele Mir, noul botezat primeste harul Duhului Sfânt si toate darurile necesare vietii si mântuirii lui care izvorãsc din har. Iar prin unirea cu Prea Curatele Taine, noul botezat primeste pe Însusi Hristos pentru prima oarã, ca arvunã si semn cã de acum este cu totul fiu al lui Dumnezeu si membru al Bisericii Sale pe pãmânt.

Cu închipuiesc materiile si obiectele cu care se sãvârseste Botezul?

Vasul pentru Botez, care se cheamã cristelnitã, vine de la cuvântul Hristos si se chiamã vas de încrestinare. În primele secole se construiau în curtea bisericii asa-numitele baptisterii, adicã clãdiri speciale cu un mic bazin de piatrã pentru Botez. Cristelnita închipuieste trei lucruri: trupul Bisericii, în care ne nastem din nou; baia duhovniceascã, în care ne curãtim de pãcatul strãmosesc si mormântul în care îngropãm pe omul cei vechi din noi, ca sã înviem la o viatã nouã în Hristos. Apa închipuieste pe Duhul Sfânt revãrsat peste lume. Cãci apa este baia trupului, iar Duhul Sfânt este baia sufletului, precum zile Mântuitorul: ''De nu se va naste cineva din apã si din Duh, nu va putea sã intre în Împãrãtia lui Dumnezeu'' (Ioan 3, 5). Apa Botezului închipuieste apa Iordanului si mormântul Domnului. Iar afundarea pruncului de trei ori în apã, în numele Prea Sfintei Treimi, închipuieste sederea lui Hristos trei zile si trei nopti în mormânt. Untdelemnul sfintit cu care se unge pruncul închipuieste milostivirea lui Dumnezeu pentru om; suflarea de trei ori a preotului peste apa Botezului este simbolul Duhului Sfânt care vine peste noi la Botez; tunderea pãrului noului botezat în chipul crucii simbolizeazã lepãdarea omului vechi si cresterea lui duhovniceascã în Iisus Hristos, la o viatã nouã, sfântã. Pânza albã, numitã crismã, în care este înfãsurat pruncul dupã botez, închipuieste curãtirea lui duhovniceascã dupã unirea cu Hristos, giulgiul cu care a fost înfãsurat Domnul în mormânt si vesmântul luminat cu care se îmbracã omul în clipa-Botezului. Iar lumânarea aprinsã, ce se dã pruncului botezat simbolizeazã lumina lui Hristos ''care lumineazã tuturor'' si ne cãlãuzeste pe calea dreptei credinte.

Cine poate fi nas la Botez si ce datorii crestinesti are nasul?

Nasul este pãrintele sufletesc al celui nou botezat. Prin botez el devine rudã duhovniceascã si povãtuitor spre Hristos al finului sãu, având o mare datorie fatã de acesta. Adicã sã-l supravegheze cum creste în credintã, dacã este adus regulat la biserica, dacã stie rugãciuni, dacã se spovedeste si se împãrtãseste cât mai des si dacã pãrintii lui trupesti îi dau educatie crestineascã. Apoi însusi nasul trebue sã-l sfãtuiascã mereu pe calea credintei, sã-i dea cãrti sfinte, sã-l ducã pe la biserici si mãnãstiri si sã poarte grijã de el toatã viata.

Orice nas de botez, ca si de nuntã, trebuie sã fie un bun crestin ortodox, sã fie om de bisericã, cu viatã duhovniceascã exemplarã si sã fie cununat.

Cine nu poate fi nas de Botez?

Cei care trãiesc necununati, adicã în concubinaj; cei ce sînt catolici sau sectanti; cei ce nu cred cu tãrie în Dumnezeu, nu merg la bisericã si nu sunt ortodocsi; cei ce înjurã de cele sfinte, sunt betivi si trãiesc în desfrânãri, ca si cei ce sunt din familii mixte sau dezmembrate si au nume rãu între crestini nu pot fi nasi de botez si de cununie. Nu este canonic sã fie mai multi nasi de botez si de cununie, cãci prin aceste sfintei taine ei se înrudesc unii cu altii, nemaiavînd voie copiii lor sã se cãsãtoreascã între ei.

Unde se aflã sufletele copiilor nebotezati si ale celor avortati de cãtre pãrinti? Ce se mai poate face pentru sufletele lor?

Dupã cum spun unii Sfinti Pãrinti si cum ne învatã Sfânta Bisericã, sufletele copiilor morti nebotezati înainte sau dupã nastere, ca si ale celor avortati cu voie sau fãrã voie, nu pot intra în Rai, pentru cã nu au avut parte de Botez. Dar nu sunt nici în iad, cãci nu au fãcut pãcate. Sufletele lor se aflã într'un loc cu amurg, între luminã si întuneric, si asteaptã ceasul Judecãtii de Apoi, cînd vor sta la judecatã în fata lui Hristos împreunã cu pãrintii care i-au ucis.

Pr. Ioanichie Bãlan

(Cãlãuzã Ortodoxã în Bisericã, vol. I)

Interviu cu Andrei COCIUG, profesor de educaţie moral-spirituală la liceul „George Meniuc” din municipiul Chişinău

- Vorbim despre un subiect foarte discutat în societatea civilă: introducerea religiei ca obiect de predare în şcoală. Ai predat ore de religie la liceul „George Meniuc” – cum reacţionează elevii la această disciplină?

- Copiii sunt ca un pământ primăvara devreme, când nu este nimic răsărit pe el – nici grâu, dar nici buruiene. Ca să răsară grâul, el trebuie semănat. Pe de o parte, dacă nu insişti asupra unei vieţi cât de cât morale şi religioase, nu are rost să faci nimic, pentru că mulţi din cei care nu au educaţie morală în cadrul familiei nici în şcoală nu îşi dau interesul. Dacă le vorbeşti de Dumnezeu copiilor a căror părinţi duc o viaţă departe de Biserică, departe de Dumnezeu, atunci parcă le vorbeşti despre o poveste, pentru ei e ceva fantasmagoric. Copiii care au un cadru familial favorabil, primesc totul cu cea mai mare plăcere şi se arată foarte interesaţi. Astfel şi lecţiile devin foarte plăcute, pentru că orele cu copii disciplinaţi aduc o satisfacţie enormă profesorului.
- Cum se numeşte oficial, astăzi, obiectul la care se predă religia?

- Se numeşte „Educaţie moral-spirituală”, dar nu este chiar atât de corect să se numească aşa. „Educaţia moral-spirituală” este un obiect foarte contradictoriu. La urma urmei, neamul nostru nu este unul budist, yoghin, ci este unul ortodox, iată de ce în mod normal ar trebui să se numească „Educaţie religioasă în şcoală”. Noi fiind ortodocşi, este firesc să se predea ortodoxia. Până la urmă, nu este atât de importantă denumirea, ci important este cum se predă acest obiect.

- Ce cuprinde acum educaţia moral-spirituală? Ce subiecte sunt abordate?

- Educaţia moral-spirituală este disciplina în cadrul căreia sunt abordate nu atât valorile morale ale omului, care desigur sunt foarte importante, ci acele valori pe care lumea de azi nu prea are când să le studieze: valorile spirituale ale omului. Aici se vorbeşte de întreaga tradiţie a Bisericii Ortodoxe, la nivelul copiilor, desigur şi se face o anumită introducere în „labirinturile” Bibliei, pentru nivelul lor. Copiilor li se vorbeşte despre umanitate, despre Dumnezeu, despre relaţia omului cu natura şi relaţia omului cu Dumnezeu.

- Există conflicte cu părinţii care împărtăşesc o altă credinţă decât cea ortodoxă? Unii au temeri că în clasa cu o majoritate ortodoxă, copiii care reprezintă o minoritate confesională ar putea fi marginalizaţi şi traumatizaţi psihologic. Este adevărată această afirmaţie?

- Nu este adevărat. Depinde foarte mult de persoana care are o altă confesiune religioasă. Eu am elevi care sunt musulmani – toţi studiază educaţia moral-spirituală. Nu le impun nimic din ceea ce povestesc, sunt liberi să deseneze la lecţii, cu condiţia să fie liniştiţi. Obiectul educaţia moral-spirituală nu este ca alte obiecte, nu decurge după un algoritm anumit, pentru că este important când se face oră de religie să nu fie atât o lecţie, cât să fie ceva de suflet, în care copilul să se simtă în largul lui, să poată discuta problemele sale. Se propune tema şi tot ce este legat de această temă se discută.

Ar fi bine să fie introduse religia opţională pentru elev, dar obligatorie pentru şcoală. Unii părinţi doresc introducerea religiei în şcoală, dar acest lucru este imposibil în cazul în care directorul şcolii refuză să facă acest lucru. În cazul în care mergem la director şi spunem că vrem să predăm religia în şcoală din clasa întâia până în clasa XII-a, directorul dacă vrea te acceptă, dacă nu vrea, ai plecat, chiar dacă sunt elevi care doresc acest lucru. În cazul în care ar fi o disciplină obligatorie, atunci chiar dacă ar fi doar 3-4 elevi din şcoală care ar dori să studieze religia, administraţia şcolii ar fi obligată să accepte orele de religie. Faptul că obiectul ar fi opţional pentru copil, presupune că fiecare are libertatea de a alege ce obiect să aibă şi cum să-l înveţe. Până la urmă, religia este ca şi alte obiecte, din punct de vedere al educaţiei. Dacă matematica este obligatorie pentru elev, de ce nu ar fi şi religia? Cu ce este mai prejos religia decât alte obiecte? Iată de ce este normal ca părinţii să fie cei care să aleagă, cunoscând preferinţele copilului, ce este bine pentru el să înveţe şi ce nu este bine. Însă posibilitatea unei astfel de alegeri nu există. De multe ori, directorii şcolilor refuză să permită desfăşurarea orelor de religie, din cauza unor convingeri religioase sau politice.

- Ce întrebări vă adresează cel mai des copiii?

- Depinde de discuţii, de fiecare dată întrebările sunt altele. Când este vorba de clasele mai mari, acolo deja devine mai clar, pentru că apar întrebări legate mai frecvent de dragoste, de cea platonică şi cea spirituală. Copii mai mici ştiu că trebuie să asculte de părinţi şi să-i iubească, respectiv întrebările sunt legate de aceste subiecte.

- Diferă clasele în care se studiază religia de celelalte?

- Diferenţa este mare. Dacă ai face o mâncare şi nu îi pui ulei deloc, are un gust, iar dacă adaugi ulei are un gust diferit. Exact aşa este şi în cadrul învăţământului. Este imposibil să frecventezi aceste ore fără să-ţi rămână nimic. Sunt copii care se interesează destul de mult de religie, iar dacă nu ar avea interes faţă de asta ar avea interes faţă de altceva, legat de rău.

- Ai observat nişte schimbări concrete la un copil care a avut anterior un comportament indisciplinat?

- Îţi spun un caz: aveam un copil care era cel mai obraznic din şcoală. Stătea în ultima bancă şi făcea mereu boroboaţe la lecţie. Odată i-am adresat o întrebare după care i-am cerut agenda şi i-am dat nota zece. La a doua lecţie a început să fie mai atent la ceea ce vorbesc, iar în prezent este unul din cei mai activi din clasă, la ora de religie, este foarte interesat de ceea ce se vorbeşte.

În cazul unui alt copil, deşi foarte obraznic la lecţie, se observa totuşi că are conştiinţa curată, fiind din părinţi buni. I-am cerut şi lui agenda pe un ton foarte sever: „Dă-mi agenda să-ţi pun doi!”. Eu îi iau agenda şi pun nota nouă, dar nu îi întorc înapoi, o las pe masă. A stat toată lecţia supărat şi cuminte, iar când a deschis la sfârşitul lecţiei agenda, a văzut în loc de nota „2” nota „9”. Mi-a spus: „Domnule profesor, acesta trebuia să fie un „9” întors”. L-a mustrat conştiinţa. După aceasta, a devenit altfel. Notele se pun în agendă, dar ele trebuie să fie date doar pentru a stimula elevul în a învăţa, dar nu pentru a-l impune. Dacă copilul nu vrea să răspundă, nu-i dai nici un fel de notă. Dacă vrei să-l stimulezi, pune-i un zece, iar doi îi pui pentru comportament, dacă este foarte obraznic, pentru că unii doar în acest fel pot fi liniştiţi.

- Introducerea religiei în şcoală încalcă cumva principiul laicităţii şcolii, a statului?

- Cândva, în Imperiul Bizantin, dar şi în Imperiul ţarist rus, chiar şi la noi, în perioada României Mari – religia era obiect primordial în şcoală şi vedem ce oameni mari a dat. Oare după atâta vreme, după ce au fost distruse toate aceste imperii, observăm că omenirea nu a dat atâtea persoane de valoare cum a dat şcoala atâta timp cât a existat educaţia religioasă. Atunci când, aşa cum s-a întâmplat în comunism, când s-a impus materialismul, cu educaţia fără Dumnezeu, atunci omul devine o „maşină biologică”, care nu poate să creeze ceva nou. Tot ce este nou vine de la Dumnezeu.

În Biserica Ortodoxă au existat personalităţi mari care au vorbit despre creşterea copiilor. Una din cele mai reprezentative persoane este Ioan Gură de Aur care are mai multe predici despre creşterea copiilor. Deşi nu a avut copii, vorbeşte despre foarte multe lucruri importante despre creşterea copiilor, bazându-se atât pe Biblie, cât şi pe experienţa şi viaţa sa plină de sfinţenie şi de dragoste. Copilul este ca un copăcel micuţ, de care dacă nu ai grijă de mic să-l îndrepţi într-o anumită direcţie, când e mai mare, nu-l mai poţi ajuta cu nimic. Nu poţi schimba omul când este bătrân, iar dacă nu are o rădăcină spirituală, nu este decât un animal biped, pentru că raţiunea fără Dumnezeu, raţiunea fără conştiinţă, nu îl transformă decât într-un individ.

În şcoli a fost predat şi obiectul „De(s)prinderi de viaţă”, acum a apărut „Educaţia civică”, în manualele cărora se vorbeşte despre Crăciun ca un eveniment „în care copiii umblă cu cerşitul”. Cea mai mare sărbătoare a creştinilor este prezentată ca o zi în care copiii umblă cu cerşitul şi o zi în care vine „Santa Claus” – atât. Paştele, potrivit lor, este sărbătoarea în care „lumea strânge ouă roşii prin sat”. Dacă o să învăţăm asta un copil, când va creşte mare o să spună că suntem dobitoci.

Pe zi ce trece se vede că tineretul degradează, neavând nici un fundament religios, asemeni celui pe care l-au avut strămoşii noştri. Cine era Eminescu fără credinţă? Toţi îl văd pe Eminescu ca pe un poet care a scris despre dragoste. Dar oare în ce manual de literatură găsim poeziile lui dedicate lui Dumnezeu sau Maicii Domnului? Eminescu este prezentat ca un ateu, obsedat de o femeie.

Sfatul meu este să nu uităm că şi copilul este un om. Ar fi bine să mai spunem: „copilul este un om matur”, pe care nu trebuie să-l priveşti „de sus”. Să fii la un nivel cu dânsul, păstrându-ţi verticalitatea, fiind mai mare. Cel mai bun exemplu este Hristos. Vrei să fii un profesor bun – fii ca Hristos, procedează aşa cum procedează el cu copiii. Tot el a spus că „Împărăţia Cerurilor este a copiilor”.

Orele de religie nu se fac cu bastonul, pentru că nu eşti poliţist. Da, uneori orele de educaţie moral-spirituală sunt mai gălăgioase pentru că le permiţi mai multă libertate. Este mai greu profesorului, din punct de vedere psihologic, dar pentru copil este foarte important, ceea ce nu prea se ia în consideraţie.

- Mulţumesc foarte mult pentru interviu.

Interviu realizat de Octavian Racu.

Rugăciune către Sf. Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni

Cum trebuie sa ne rugam in Biserică?

Crestinii ortodocsi au primit de la Sfintii Parinti si urmeaza obiceiurile de mai jos, in intreaga lume:

1. Intrand in biserica, crestinul isi face semnul Crucii de trei ori, insotind fiecare inchinare cu o metanie* si zice:
„Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieste-ma”
„Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului”
„Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma”

2. Apoi, dupa ce s-a inchinat catre cei de-a dreapta si de-a stanga sa, se asaza la locul sau si asculta la psalmii si rugaciunile citite in biserica. Crestinul nu spune rugaciuni dupa alegerea sa, nici nu le citeste din cartile de rugaciuni, decat daca vrea sa fie judecat de sfantul Apostol Pavel pentru ca a parasit adunarea Bisericii (cf. Evr. 10:25).

3. Inchinaciunile si metaniile nu trebuiesc savarsite potrivit dorintei crestinului, ci potrivit randuielilor sfintilor apostoli si parinti, si anume: la Trisagion („Sfinte Dumnezeule...”), „Veniti sa ne inchinam”, si la intreitul „Aliluia”, crestinul isi face semnul Crucii de trei ori si trei metanii. Aceasta se savarseste si atunci cand se citeste „Invredniceste-ne, Doamne”, iarasi la inceputul Doxologiei Mari („Slava intru cei de sus lui Dumnezeu...”) si dupa ce preotul spune „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, nadejdea noastra.” La fiecare strigare a preotului si atunci cand se canta „Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii...”, se cade sa isi faca semnul Crucii si o metanie. In zile obisnuite, metanii mari (inchinaciuni) se savarsesc in timpul Liturghiei:

a) cand incepe „Cu vrednicie si cu dreptate este...”

b) cand se sfarseste „Pe Tine te laudam...”

c) la sfarsitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim...” sau al inlocuitorului sau;

d) la inceputul Rugaciunii Domnesti;

e) cand Sfintele Daruri sunt infatisate pentru Impartasanie;

f) la cuvintele „Si acum si pururea si in vecii vecilor...”

La utrenia de priveghere, se face o inchinaciune la „Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, intru cantari...”.

4. Duminicile, de la Sfintele Pasti pana la Ziua Treimii, de la Nasterea Domnului si pana la Botez, si la praznicele Schimbarii la Fata si al Inaltarii Sfintei Cruci (la care se fac doar trei metanii mari, catre Cruce), Sfintii Apostoli opresc cu strasnicie ingenuncherea si metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Intaiul si cel de-al Saselea Sobor Ecumenic au hotarat, de asemenea, aceasta, intrucat Duminicile si celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a infierii noastre de catre Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai esti rob, ci fiu” (Gal. 4:7): caci inchinaciunile potrivite robilor nu sunt potrivite fiilor.

5. Crestinii ortodocsi nu ingenuncheaza dupa voia lor, ci mai degraba la cuvintele preotului (sau diaconului), „Iara si iara cu pace...”; obiceiurile ingenuncherii dupa voie si al lovirii pieptului cu mana vin de la ereticii apuseni si nu sunt ingaduite in Biserica Ortodoxa. Crestinii ortodocsi, potrivit randuielii Bisericii, fac inchinaciuni la vremea potrivita, plecandu-se cu fruntea pana la pamant si sculandu-se de indata.

6. In biserica, de fiecare data cand credinciosii sunt blagosloviti cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoana sau cu potirul, isi fac semnul Crucii si isi pleaca capetele. Cand sunt blagosloviti cu lumanari, cu mana sau sunt tamaiati cu cadelnita, crestinii ortodocsi nu se cuvine sa faca semnul Crucii, ci doar sa isi plece capetele. Totusi, in vremea saptamanii Sfintelor Pasti, atunci cand preotul cadelniteaza avand Crucea, toti ne facem semnul Crucii si raspundem „Adevarat a inviat!” Astfel se cuvine sa deosebim intre inchinaciunile datorate lucrurilor sfinte si cele datorate persoanelor, chiar de sunt din randul preotilor.

7. Cand primeste blagoslovenie de la un preot sau de la un episcop, crestinul saruta mana dreapta a celui ce da blagoslovenia si nu isi face semnul Crucii. Nu este potrivit sa se sarute mana stanga a clericilor, caci acesta este un obicei al iudeilor, ci mana dreapta, de la care am primit blagoslovenia.

8. Potrivit invataturilor Sfintilor Parinti, semnul Crucii se face dupa cum urmeaza: degetul mare si primele doua degete ale mainii drepte sunt unite la varfuri, iar celelalte degete stranse in palma. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umarul drept si cel stang si ne plecam usor. De cei ce se insemneaza cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se apleaca inainte sa savarseasca Crucea, sau doar isi vantura mana prin aer sau in fata pieptului, Sf. Ioan Gura de Aur graieste: „Diavolii se bucura de aceste gesturi nebunesti”. Pe de alta parte, semnul Crucii, facut cum se cuvine, cu credinta si evlavie, ii ingrozeste pe diavoli, micsoreaza suferintele pricinuite de pacate si pogoara harul dumnezeiesc.


RANDUIELI PENTRU METANII SI SEMNUL CRUCII

SEMNUL CRUCII FARA METANII:
1. La mijlocul celor Sase Psalmi, la intreitul Aliluia, de trei ori.
2. La inceputul Crezului.
3. La otpust - "Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru..."
4. La inceputul citirii din Sfanta Scriptura: Evanghelia, Apostolul sau Vechiul Testament.

SEMNUL CRUCII CU O METANIE:

1. La intrarea sau iesirea din biserica – de trei ori.

2. La fiecare cerere a ecteniilor.

3. La strigarea preotului ce da slava Sfintei Treimi.

4. La cuvintele, „Luati, mancati...”, „Beti dintru acesta toti...”, „Ale Tale dintru ale Tale...” si „Sfintele, Sfintilor!”

5. La cuvintele „Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii...”

6. La cuvintele „Sa ne inchinam...”, „Slavim...”, „Preamarim...” si „Cadem inaintea...”

7. In vremea „Aliluia”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veniti sa ne inchinam” si „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule”, ca si inainte de otpust, se face semnul Crucii cu o metanie, de trei ori.

8. In vremea celei dintai si a celei de a noua cantari a canonului, la intaiul stih catre Domnul, catre Maica Domnului sau catre Sfantul respectiv.

9. Dupa fiecare stihira – in vreme ce strana, incheind cantarea, isi face semnul Crucii.

10. In vremea Litiei, la fiecare dintre primele trei cereri, facem semnul Crucii cu o metanie, de trei ori; dupa cele doua cereri ramase, facem semnul Crucii cu o metanie, o singura data.

SEMNUL CRUCII CU O METANIE MARE (INCHINACIUNE):

1. In vremea posturilor, la intrarea si iesirea din biserica – de trei ori.

2. In vremea posturilor, la fiecare „...te marim” din stihurile Imnului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

3. La inceputul lui „Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui...”

4. Dupa „Pe Tine te laudam...”

5. Dupa axionul Maicii Domnului sau inlocuitorul acestuia.

6. La strigarea „Si ne invredniceste pre noi, Stapane...”, ce pregateste Rugaciunea Domneasca.

7. Atunci cand Sfintele Daruri sunt infatisate pentru Impartasanie, si, iarasi, dupa Impartasanie.

8. In vremea Postului Mare, la Pavecernita Mare, cand se canta „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu...” si la fiecare din cererile ce insotesc aceasta; la Vecernie, dupa „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te” si la cele doua cantari ce urmeaza.

9. In vremea posturilor, la sfarsitul fiecarei parti a rugaciunii „Doamne si Stapanul vietii mele...”

10. In vremea posturilor, la cele trei cereri de incheiere – „Pomeneste-ma, Doamne, cand...”

METANIE FARA SEMNUL CRUCII:

La cuvintele:

1. „Pace tuturor”

2. „Binecuvantarea Domnului cu voi...”

3. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos...”

4. „Si sa fie milele marelui Dumnezeu...”

5. La strigarea diaconului „Si in vecii vecilor” (dupa „Ca sfant esti Dumnezeul nostru...”)

SEMNUL CRUCII NU SE FACE:

1. In timpul psalmilor.

2. In general, cand se canta.

In vremea ecteniilor, de catre strana, care da raspunsurile.

Savarsirea semnului Crucii si a metaniilor este ingaduita doar dupa incheierea cantarii, ci nu in timpul cuvintelor de incheiere ale acesteia.

Metaniile mari (inchinaciunile) nu sunt ingaduite Duminicile; de la Craciun pana la Boboteaza; de la Pasti pana la Duminica Rusaliilor; la praznicul Schimbarii la Fata; si la praznicul Inaltarii Crucii (in afara de cele trei inchinaciuni ale Crucii).

Inchinaciunile inceteaza cu intrarea din vremea Vecerniei praznicului si nu se fac iarasi pana dupa "Invredniceste-ne, Doamne..." in vremea Vecerniei din ziua praznicului.


* In acest articol, termenii poiasni / ziemnoi poklon au fost talmaciti ca metanie/inchinaciune. Metania se face plecandu-ne din mijloc pana ce degetele mainii drepte intinse ating pamantul; inchinaciunea, ingenunchiind si atingand fruntea de pamant. (N.T.)

Talmacitor: R. H.

Din creaţia copiilor - Ora de Credinţă Ortodoxă la liceul George Meniuc, mun. Chişinău, Albişoara.

Dragi prieteni dorim să vi-l facem cunoscut pe elevul clasei a 5-a "b" a liceului George Meniuc - Ionel Ciobanu, care la ora de religie s-a remarcat prin sârguinţă la învăţătură şi comportament exemplar. Cu câteva săptămâni în urmă, în timpul unei lecţii practice, Ionel a desenat mai multe desene cu bisericuţa de lemn, pe care la sfârşitul lecţiei le-a prezentat profesorului de religie. Profesorul a apreciat din plin creaţia lui Ionel, el fiind notat cu nota 10 şi premiat cu o iconiţă a Maicii Domnului.

DUMNEZEU SĂ-L AJUTE ŞI SĂ-L ÎNTĂREASCĂ PE IONEL!

Lăsaţi copii să vină la mine... “La biserica de lemn”, clasa III "A"

"La biserica de lemn",
de Posmac Alex elev în cl. III “A” Gimnaziul-liceu George Meniuc, Chişinău, Albişoara.

Întro-zi cu învăţătorul nostru de E.M.S. domnul Mihai, am făcut o mică excursie la bisericuţa de lemn care se numeşte Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Intrarea în ea este numită pridvor.
Când am intrat deodată am început să ascult cu atenţie toate rugăciunile şi povestirile, pe care ni le spunea preotul. Apoi mi-am facut cruce şi am sărutat icoanele cele sfinte. Împreună cu prietenul meu Sorin, am cumpărat câteva lumânări şi le-am pus în în sfeşnic, în dreapta pentru cei vii, iar în stânga pentru cei morţi. La ieşire o doamnă bătrână ne-a servit cu bunătăţile care erau pe masă. După aceasta m-am simţit foarte bine. Excursia la biserică mi-a plăcut nespus de mult.

"De mult nu am mai fost la biserica"

de Macovei Andrei elev în cl. III “A” Gimnaziul-liceu George Meniuc, Chişinău, Albişoara.

"Demult nu am mai fost la biserică. Dar iată a sosit o zi când împreună cu profesorul nostru de E.M.S. domnul Mihai am mers la biserica de lemn. Când am intrat în pronaus (sala mică) am văzut un disc pe carea era pâinea sfinţită (prescura) şi un vas cu apă (aghiasmatar). Pe urmă am intrat ăn naos (sala mare) am văzut analogul. În partea dreaptă trebuie să şeadă băieţii, iar în partea stângă fetele. Mai departe am vazut Altarul, care are trei uşi, două mici şi una mare. Uşa din mijloc se numeşte Uşă Împărătească. Aşa am călătorit noi prin biserică. Excursia m-a impresionat foarte mult. Eu o sa mai vin la biserică."