“Un bărbat tânăr a ajuns alcoolic și a început să dea pe băutură totul din casă. Soția nu a mai rezistat să ducă o astfel de viață și a plecat împreună cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat că în Vârița trăiește un monah bătrân care îi tămăduiește pe alcoolici și a început să-l convingă să meargă la el, poate îl va ajuta să se vindece.
Mult timp acela nu a vrut sa meargă, dar mai pe urmă s-a lăsat convins. Au luat bilete și au ajuns până la Leningrad. Când au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui bețiv s-a dus la casă să cumpere bilete și, cât a stat la rând, alcoolicul s-a dus la toaletă și i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool să-i dea hainele: și-a dat de pe el cizmele și lenjeria de corp și a rămas numai în flanelă și pantaloni, iar sfertul l-a băut pe loc. Prietenul l-a căutat, dar nicicum nu putea înțelege când și unde a reușit să bea. S-a urcat în tren și au plecat. Sosind la casa starețului, au pășit în hol, iar părintele în acest timp explica pilda despre oaia pe care păstorul merge să o caute. Bețivul a spus prietenului său:
- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.