vineri, 16 ianuarie 2009
luni, 5 ianuarie 2009
CUM SA PETRECEM DE ANUL NOU? - Ne invata lamurit Sfantul Ioan Gura de Aur
Redam acest cuvant deosebit al Sfantului Ioan Gura de Aur despre cum se cuvine sa intampinam noul an, preluat de pe site-ul dedicat sfantului, www.ioanguradeaur.ro:
“Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe“. Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede“ (Psalmul 77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună. Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată. Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească. Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig. Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu“. Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu. Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa. De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum. Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar - întrebi tu - cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?“. Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit“, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti. Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?“. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el. Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă?
Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine? Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu. Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă. Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit“, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?“. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu. Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu! Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu? Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu. Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu. Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu. Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu? Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea. Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu. Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu. Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10). De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată. Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.
Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti. Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.”
(Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la duminici si sarbatori, Editura Bunavestire, Bacau, 2005)
vineri, 2 ianuarie 2009
ORARUL SERVICIILOR DIVINE, care se vor săvârşi pe parcursul lunii ianuarie, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.
Joi
15.00 Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia cu mărturisirea credincioşilor
02.01.2009
Vineri
Sfântul şi Dreptul Ioan de la Kronştadt (Hramul Parohiei)
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Slavă lui Dumnezeu pentru toate şi Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor
03.01.2009
Sîmbăta
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia cu mărturisirea credincioşilor
04.01.2009
Duminica XXIX după Cincizecime. Sfânta Mare Muceniţă Anastasia
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sf. Mc. Bonifatie şi Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor
05.01.2009
Luni
15.00 Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt cu Sfinţirea Apei şi Drumul Crucii
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia cu mărturisirea credincioşilor
06.01.2009
Marţi Ajunul Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sf. Mc. Modest şi Acatistul Cuviosului Alexandru Svirschii
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Privegherea cu mărturisirea credincioşilor
07.01.2009
Miercuri NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Concert de colinde
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
08.01.2009
Joi Soborul Maicii Domnului
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
09.01.2009
Vineri Sf. Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul zilei şi Acatistul Sf. Mc. Elefterie
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
10.01.2009
Sîmbătă după Naşterea Domnului. Sfinţii 20000 de Mucenici arşi în biserica Nicomidiei
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
11.01.2009
Duminica XXX după Cincizecime. Sfinţii 14000 de prunci ucişi de Irod
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Mucenic Mina şi Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor
12.01.2009
Luni
17.30 Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni Constantin Vodă, cu fii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Inache şi Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt cu Sfinţirea Apei şi Drumul Crucii
13.01.2009
Marţi
15.00 Acatistul Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfinţit
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
14.01.2009
Miercuri
Tăierea împrejur. Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Sankt – Petersburg şi Acatistul Sfântului Vasile cel Mare
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
15.01.2009
Joi
Înainte-prăznuirea Botezul Domnului. Cuviosul Serafim al Sarovului
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfintei Muceniţe Eugenia, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Acatistul Sfântului şi Cuviosului Serafim al Sarovului
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
17.01.2009
Sîmbăta Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
18.01.2009
Duminica XXXI Ajunul Botezului (Zi de post)
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie cu Sfinţirea cea Mare a Apei
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
19.01.2009
Luni
Botezul Domnului (Boboteaza)
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt şi Acatistul Botezul Domnului
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie cu Sfinţirea cea Mare a Apei
24.01.2009
Miercuri
17.30 Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Sankt – Petersburg şi Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
22.01.2009
Joi
08.00 Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
24.01.2009
Sîmbăta Cuviosul Teodosie cel Mare
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
25.01.2009
Duminica XXXII după Bobotează. Sfânta Muceniţă Tatiana Diaconiţa, Sfântul Ierarh Sava, Arhiepiscopul Serbiei
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistului Sfintei Muceniţe Tatiana Diaconiţa, şi Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor
26.01.2009
Luni
17.30 Acatistul Sfintei întocmai cu Apostolii Nina, Acatistul Cuviosului Simeon Noul Teolog şi Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt cu Sfinţirea Apei şi Drumul Crucii
28.01.2009
Miercuri
17.30 Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Sankt – Petersburg şi Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail
29.01.2009
Joi Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru
08.00 Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Acatistul Sfântului şi Cuviosului Antonie cel Mare
31.01.2009
Sîmbăta
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Mare
Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”,
în afara zilelor de sărbătoare şi Duminici, este
deschisă după următorul program:
Joi
17.00 – 19.30
7.00 – 13.00
Marţi
Vineri
7.30 – 13.00
7.30 – 13.00
Miercuri
Sâmbătă
7.30 – 13.00
17.00 – 19.30 9.00 – 13.00
Pentru solicitarea serviciilor, vă puteţi adresa la telefoanele:
079335009, 069335009
Preot paroh Severian (Gheras)
Adresa Bisericii este:
mun. Chişinău, str. Mihai Viteazul 12 (lângă patinoarul „ice BRAVO”)
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!
sâmbătă, 27 decembrie 2008
Naşterea Domnului : 25 sau 7 ?
Mi-am amintit de cuvintele Mîntuitorului Hristos: “Şi nimeni, bînd vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: e mai bun cel vechi” (Luca 5, 39). Şi în acest caz e binevenit şi obligatoriu străvechiul sfat: “Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi” (Pilde, 22, 28), sau chiar şi acea maximă latină: “Quieta non movere!” (“Nu atinge ceea ce este aşezat”) – adică a nu încălca tradiţiile existente în acel sau alt domeniu sau regiune. Deseori, cînd se discută problema calendarului mulţi declară cu îndrăzneală că, de fapt, calendarul nu este o dogmă şi nici un principiu constant, neschimbător. Dar nimeni şi niciodată n-a afirmat inversul, de aceea această problemă şi are un scop, cred eu, viclean: de a prezenta lucrurile astfel, ca şi cum calendarul n-ar avea nici o valoare pentru viaţa Bisericii şi în el se poate de făcut orice “revoluţii” pseudo-ştiinţifice, pentru a nu “rămînea în urmă” de societate, pentru a ne moderniza, sau potrivit afirmaţiilor intelectualilor noştri “nu putem să rămînem înapoiaţi pentru totdeauna cu calendarul învechit…”. Unii mai admit şi asemenea pretenţii: cum că din cauza sărbătoririi Naşterii Domnului pe stil vechi, nu pot “întîlni şi sărbători pe deplin Anul Nou (civil)”, deoarece la 1 ianuarie (stil nou) sîntem încă în postul Naşterii…
Dar să nu iutăm că sărbătorile bisericeşti, consfinţite de veacuri, îşi au ciclul lor, iar Anul Nou bisericesc e pe data de 1 septembrie (stil vechi) şi Biserica nu trebuie să-şi modifice calendarul în funcţie de sărbătorile civile, care, de cele mai dese ori, se manifestă şi se reduc exclusiv la mîncare şi băutură. În Biserica Ortodoxă orice sărbătoare sau eveniment din istoria Ei într-adevăr este un prilej de bucurie sau de tristă şi apăsătoare amintire, dar e o bucurie sau o tristeţe în Domnul, duhovnicească, fără a consta în mîncarea de carne, căci astfel se întunecă conţinutul luminos al sărbătorii.”
Pascalia este sistemul, după care Biserica Ortodoxă determină data serbării Sf. Paşti. Acest sistem reprezintă o parte componentă, extrem de importantă, a calendarului bisericesc, a Tradiţiei Bisericii. Pascalia acceptată de Biserică constituie o capodoperă şi asigură o armonie liturgică, fiind temelia calendarului nostru bisericesc, care foloseşte soarele şi luna într-o unitate echilibrată pentru anotimpuri, zile şi ani. Dificultăţile ce stau în calea acestui lucru sînt, în aparenţă, foarte simple, dar de neînlăturat. Ele au trecut, însă, neobservate şi continuă a fi neobservate de cea mai mare parte a celor care se preocupă de problema calendarului, ca şi de cea a datei Sf. Paşti. Arhiepiscopul Serafim (Sobolev), în Referatul citit la Consfătuirea panortodoxă de la Moscova din 1948, menţiona că “apariţia reformei calendaristice a papei Grigorie al XIII-lea a fost determinată nu doar de lipsa unei înţelegeri şi asimilări de către savanţii apuseni a canonului alexandrin, cu metoda lui de calculare a datei Paştilor şi căderea ştiinţei în Răsărit, ci, mai ales, de necredinţa lor în Sfînta Biserică, mai exact, a necredinţei lor în faptul că în Ea, în Biserică, este viu şi lucrează Duhul Sfînt ca izvor al oricăriu adevăr. Dacă Biserica Romano-Catolică ar fi avut această credinţă, ea, în persoana papei şi savanţilor lui, n-ar fi supus schimbării regulile canonice aflate la baza Pascaliei noastre după stilul vechi, prin care Duhul Sfînt a exprimat un adevăr nesupus schimbării…” .
Dar Răsăritul Ortodox, atît timp cît va rămâne drept-măritor şi nu numai drept- credincios, va păstra cu sfinţenie hotărîrile Sinoadelor Ecumenice şi va sărbători Învierea Domnului “aşa cum ne-au lăsat părinţii”, pentru că ei, fiind insuflaţi de Duhul lui Dumnezeu, “vorbeau ce le spunea Duhul lor”. Din hotărîrile canonice ale Bisericii Ortodoxe citate rezultă clar că trebuie să le păstrăm, cu sfinţenie, neschimbate. De aceea, canonul 21 al Sinodului din Gangra (340) glăsuieşte: “…Şi scurt zis, dorim să se facă în Biserică toate cele predanisite de dumnezeieştile Scripturi şi de Predania Apostolică”.
Prin sfintele canoane vorbeşte Însuşi Dumnezeu, Sfîntul Duh, şi acest moment e cel mai esenţial, pe care sîntem obligaţi să nu-l uităm sau să-l negăm, nesocotind cuvintele Sfinţilor Părinţi, căci hotărîrile canonice, ca şi cele dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice au fost date în concordanţă cu cuvintele dumnezeieştii Scripturi: “Părutu-s-a Duhului Sfînt şi nouă…” (Fapte, 15, 28). “
Îndreptarea calendarului operată de papa Grigorie XIII la 1582, prin care s-a introdus şi o nouă Pascalie, admisă în Apus şi neacceptată în Răsărit, a produs un decalaj între Răsărit şi Apus, în ceea ce priveşte serbarea Paştilor. Biserica Romano-Catolică, încălcînd şi suprimînd normele canonice a serbat Paştile în 1805, 1825, 1853, 1854… 1903, 1923, 1927, 1954, 1981 şi în mulţi alţi ani concomitent cu Paştile iudeilor. La catolici, în virtutea noii Pascalii, nu numai că sînt ani cînd Paştile cade odată cu iudeii (de exemplu, în 1805, 1825, 1903, 1923, 1927, 1981), dar şi cînd se săvîrşeşte înaintea Paştelui iudaic, cum a fost în 1839, 1840, 1842, 1843, 1845, 1849, 1850, 1856, 1891, 1894, 1921, 1970, 1978 şi în mulţi alţi ani. De exemplu, în 1921 Paştile iudaic a fost pe 10 aprilie, iar Paştile ortodox – pe 18 aprilie, pe cînd Paştile catolic fiind serbat pe 14 martie, adică cu o lună înainte de Paştile iudaic.
-Există şi anumite legi prin care pot fi pedepsiţi cei ce încalcă canoanele pe care le-aţi enunţat mai sus?
- La Sinodul de la Niceea s-a ajuns la un acord al Sfinţilor Părinţi, fiind adoptată o decizie neformulată canonic, însă consemnată de Tradiţia Bisericii şi de memoria creştină autentică. Hotărîrea aceasta nu s-a emis sub formă de canon, ci sub forma unei scrisori care a fost adresată tuturor Bisericilor. Normele sinodului de la Niceea referitoare la data serbării Sf. Paşti s-au formulat canonic mai tîrziu prin intermediul Canonului 7 Apostolic:
“Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, va sărbători Sfînta Zi a Paştilor cu Iudeii (μετά των ιουδαίων) înaintea echinocţiului de Primăvară (πρό τής εαρινήs ησμερίας), să se caterisească”, şi prin Canonul 1 al Sinodului din Antiohia (341), care se referă la “hotărîrea sfîntului şi marelui Sinod de la Niceea, care s-a întrunit în prezenţa prea evlaviosului şi de Dumnezeu preaiubitorului împărat Constantin”. Întrucît nu toţi s-au conformat hotărîrii Sinodului I Ecumenic, părinţii Sinodului de la Antiohia prin canonul 1 au hotărît:
“Toţi cei ce îndrăznesc să desfiinţeze hotărîrea marelui şi Sfîntului Sinod întrunit în Niceea în prezenţa evlaviosului şi de Dumnezeu prea iubitorului împărat Constantin, în privinţa sfintei sărbători a mîntuitoarelor Paşti, să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserică, dacă vor stărui a se împotrivi din poftă de ceartă împotriva celor bine hotărîte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori presbiter ori diacon, va îndrăzni după hotărîrea aceasta, să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor şi să serbeze Paştile cu evreii; Sfîntul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte ca unul ce şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte din slujbă, ci şi pe cei ce vor îndrăzni să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaşi sf. Canon şi preoţia lui Dumnezeu”.
Acest canon al Sinodului din Antiohia este pentru noi cu atît mai important, cu cît el nu numai că interzice serbarea Paştelui odată cu iudeii, dar demonstrează că o astfel de interdicţie a fost pronunţată şi prin hotărîrea Sinodului I Ecumenic.
Părintele diacon Ioan Munteanul, doctor în teologie, ne-a răspuns cu amabilitate la o serie de întrebări, care vizează această problemă.
-Părinte Ioan din ce cauză Biserica creştin ortodoxă nu acceptă calendarul gregorian? Există cauze de ordin canonic?
- Da, prin trecerea la calendarul de stil nou se încalcă principiile canonice lăsate nouă de Sfinţii Părinţi prin Sfînta Tradiţie.
- Care sînt aceste încălcări?
- În primul rînd, în cazul acceptării calendarului de stil nou, vor fi încălcate canoanele ce stabilesc data prăznuirii Sfintelor Paşti. Sinodul de la Niceea a decis ca Paştile să se sărbătorească conform practicii Bisericii din Alexandria. Astfel, a fost adoptată practica generală care se reduce la următoarele norme:
a) Paştile se va serba numai duminica.
b) Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (pentru că aşa calculau şi iudeii: Ieşire, 12,27; Levitic., 23, 5-8).
c) Cînd 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) coincide cu ziua de duminică, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici anterior acestuia.
În secolul IV (între anii 284 şi 322), în baza tabelelor şi a calendarului iulian, a fost elaborată Pascalia Alexandrină, care a şi fost adoptată de Biserica Universală drept Pascalie ce corespunde tuturor normelor biblice şi bisericeşti referitoare la sărbătorirea Sf. Paşti.
Reporter (român din România, n.r.): Înţeleg că vechiul nostru calendar bisericesc de până la 1924, a fost acelaşi cu cel de la Niceea, pentru care sfinţii părinţi au stabilit pentru întreaga creştinătate o Pascalie perpetuă.
D.C: Da, într-adevăr, e acelaşi calendar bisericesc, având la bază severe canoane apostolice, e acelaşi calendar pe care s-a copt minunat o istorie românească de jertfe şi biruinţe, cârmuită de sfinţi voievozi şi vlădici. Acestora nu le-a trecut niciodată prin minte să «corecteze» sărbătorile creştinătăţii ortodoxe, nici măcar cu o secundă, darămite cu 13 zile cum au făcut-o antihriştii secolului XX, după savante minciuni astronomice. Şi chiar când diferenţa era de 10 zile, pe vremea când papa Grigore al XIII-lea îşi revizuia calendarul, nici un patriarh răsăritean nu a fost ispitit s-o facă, aceasta cu atât mai mult cu cât atunci toţi erau mistuiţi de un zel puternic apostolic în a aduna în mari tratate de mărturisire ortodoxă adevărurile de credinţă ce se deosebeau în mod irevocabil de învăţătura papistaşă (catolică). Dar a trebuit ca în anul 1924 să se împlinească scripturile proorocului Daniel: «oamenii s-au încumetat să schimbe şi vremile». (Daniel, 7/25).
Reporter: Ce l-a determinat pe Mitropolitul primat de atunci, Miron Cristea, să încalce aceste restricţii canonice şi să impună un alt calendar bisericesc?
D.C.: La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ’20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol au apărut puternice curente seculariste, printre care şi intenţia de introducere samavolnică a calendarului gregorian (catolic). Acesta răspundea bine nevoilor moderne: afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, dar din punct de vedere liturgic era inutil şi chiar dăunător, întrucât era imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră ortodoxă. În urma unui congres «pan-ortodox» întrunit în 1923 la Constantinopol, patriarhul de atunci, Meletie, propune acceptarea calendarului iulian «revizuit», ce coincidea cu cel catolic pe o durată de până la anul 2800 şi «permitea să fie celebrate toate sărbătorile odată cu cei de alte confesiuni».
Abandonarea Pascaliei iuliene plasa acest congres sub osânda canonică cea mai dură: «toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea Sfântului şi marelui Sinod adunat la Niceea pentru sfânta sărbătoare mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi şi lepădaţi de biserică de vor stărui împotrivindu-se mai sever celor bine dogmatisite» (Pidalion).
Primul care a sărit conştiincios să aplice aceste sfaturi propuse, dar nu impuse patriarhilor răsăriteni, a fost Miron Cristea. În cartea pastorală trimisă bisericilor în 1924, el sublinia nevoia «îndreptării» calendarului bisericesc din pricina erorii de 13 zile faţă de cel astronomic: «Şi dacă această greşeală am lăsa-o neîndreptăţită, multe, multe veacuri, atunci întârzierea ar putea ajunge de 130 de zile».
Iată cum toate neliniştile care i-au lăsat în pace timp de două veacuri pe atâţia patriarhi răsăriteni, ajung să se îngrămădească deodată pe capul acestui vlădică de tristă amintire ce-şi ia hotărârea să-şi decapiteze biserica de sfintele sărbători îndătinate: «…Vlădicii şi fruntaşii bisericii noastre româneşti s-au pus în înţelegere cu vlădicii tuturor bisericilor ortodoxe, aşa încât … Patriarhia de Constantinopol, apoi Biserica din Grecia, au făcut şi introdus în biserica lor îndreptarea încă în 10 martie, sârbii fac îndreptarea în octombrie (dar sârbii, din fericire, nu şi-au mai modificat calendarul, n.a.), iar bulgarii vor face ca noi (da, dar abia în 1968!, n.a.)».
Astfel se rostogoleau demonstrativ minciunile pe capetele bieţilor păstoriţi. De fapt, nici Patriarhia Rusă, nici cea a Ierusalimului şi nici Muntele ortodoxiei de atunci, Athosul, nu şi-au schimbat calendarul, păstrând sărbătorile pe stilul vechi.
Deci, locurile consacrate ca cele mai sfinte focare de pelerinaj din toată creştinătatea răsăriteană şi-au păzit tezaurul de sărbători cereşti tot pe vechiul calendar, fără cârtirea celorlalţi nefericiţi patriarhi, subliniindu-se schisma cea mai adâncă din biserica drept măritoare.
E cutremurător să constaţi cum acest mitropolit lacom de diploma patriarhală pe care avea s-o primească meritoriu în următorul an, de la scaunul din Constantinopol de unde i s-a şi tras sminteala, trece ca un lepădat pe sfintele osteneli şi ofrande cultuale de secole ale domnitorilor români. E cunoscută dărnicia acestora, închinând din toată lipsa şi tot prisosul lor, altarelor de la Ierusalim şi Athos, ocrotind crezul bazileilor creştini: “totul pentru Hristos”.
Şi pentru ca «râsu-plânsu» să fie întreg, cităm ultimul argument «forte» din amintita carte pastorală: «De acum, cu această îndreptare, noi numai la patruzeci de mii de ani trebuie să mai sărim o zi ca să rămânem îndatoraţi de anul natural». Cu alte cuvinte, ceea ce n-au reuşit să prevadă sfinţii părinţi de la Niceea acum 1600 de ani sărbătoriţi în Duminica a şaptea după Paşti, au «salvat» la sfârşitul lumii, un sobor de antihrişti pentru patruzeci de mii de ani de neant.
Iar râsul s-a prefăcut în plâns.
E de prisos orice comentariu… “
Cum se vor putea ţine aceste zile? În cazul când sărbătoarea cade (după Paştele pe 1 mai) într-o zi de miercuri, (aşa cum cade de exemplu în anul acesta – 2005) este exclus, deoarece a posti în Duminica Rusaliilor sau chiar cea „A tuturor Sfinţilor” este o abatere extrem de gravă şi cu totul inacceptabilă, drept pentru care am văzut că nici un Sf. Sinod local nu s-a putut încumeta (cel puţin până acum!) să o facă. Şi atunci, de la sine înţeles că nici duhovnicii sau credincioşii nu au acest drept, altminteri agonisind osândă în loc de plată.
Se poate atunci ca o derogare posti numai 2 zile? Eventual, dar practic spovedania tuturor credincioşilor într-o singură zi, marţi de ajun, devine şi ea practic imposibilă, într-o parohie normală, cu toată bunăvoinţa, evlavia şi râvna clericilor şi credincioşilor.
Nici ideea continuării spovedaniei în chiar ziua de miercuri, a praznicului, în timpul utreniei, nu ar face decât să mai îndrepte parţial lucrurile, creând şi oarecare tulburare în biserică.
S-au mai auzit şi propuneri de a se posti cele trei zile în săptămâna de harţi de după Sfânta Treime, cum ar veni marţi, miercuri, joi, sau miercuri, joi, vineri. Aici se încalcă 2 lucruri:
- zilele de bucurie (harţi) rânduite de Biserică în Sfânta sa Tradiţie;
- spovedania nu mai este de fapt într-unul din cele 4 mari posturi de peste an, deci se calcă porunca a 4-a a Bisericii. Pe alocuri s-a menţionat, parcă anticipând cumva această situaţie ciudată şi indicaţia: „sau cel puţin (măcar) o dată pe an, adică în Postul Mare. Dar după tâlcuirea duhovnicească generală, porunca a 4-a a vrut să zică „cel puţin de 4 ori”:
„După rânduiala Bisericii şi după Tradiţie, credincioşii se împărtăşesc, cu dezlegarea preotului lor, cel mai rar de patru ori pe an, în cele patru posturi.”
“…şi aceasta se întâmplă simultan cu faptul că noi ştim că tipicul vine de la Biserica Ortodoxă, acea Biserică în care ca într-un tezaur bogat Apostolii au pus numai tot ce aparţine Adevărului, şi iarăşi, când ne este binecunoscut că încălcările arătate ale Tipicului vin de la catolicii înecaţi în întunecimea diferitelor erezii şi rătăciri. (subl.ns.)”
“…Unii pot spune că încălcarea Tipicului nu este un păcat greu deoarece aici nu are loc abaterea de la dogme. Dar şi cuvintele lui Hristos: Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei XVIII, 17), nu ne vorbesc despre încălcarea unor adevăruri dogmatice ale credinţei noastre. Totuşi, conform mărturiei acestor cuvinte dumnezeieşti, cel ce nu face ascultare Bisericii, acela se desparte de ea şi ajunge în rândul celor mai mari păcătoşi, deoarece în acest caz este aplicată pedeapsa supremă – despărţirea de Biserică… Din punct de vedere al credinţei ortodoxe atitudinea sfidătoare în ce priveşte Tipicul este nepermisă pentru fiii Sfintei Biserici, în acelaşi fel cum nu este permisă nici îndepărtarea noastră de la dogmele şi regulile canonice. Şi aceasta este clar. Aşa cum dispreţuirea determinărilor dogmatice şi canonice duce la îndepărtarea de la Ortodoxie, la aceeaşi îndepărtare duce şi dispreţuirea arătată Tipicului. Căci, Tipicul,este pentru noi lege sfântă după care să ne conducem în rânduiala slujbelor noastre bisericeşti ortodoxe, a sărbătorilor şi posturilor. Tipicul este o carte sfântă legată de numele minunatului vas al harului, Sf. Sava cel Sfinţit şi primită de Biserica Ortodoxă ca fiind una din cărţile de bază. Tipicul nu este altceva decât vocea Mamei noastre Biserica. Iar faţă de această voce nu trebuie să avem o atitudine dispreţuitoare, ci una de ascultare necondiţionată şi neabătută, dacă vrem să rămânem fiii credincioşi şi supuşi ai Sfintei Biserici şi tuturor normelor ei ortodoxe…”
În aceeaşi problemă un părinte contemporan cu mari măsuri duhovniceşti, şi anume Sfântul Ierarh Serafim Sobolev a spus următoarele:
„Dar, dacă în puterea aşezămintelor canonice, primirea stilului nou în forma lui deplină, pentru noi nu este admisă, tot la fel nu este admisă pentru creştinii ortodocşi primirea stilului nou în forma lui parţială. Acest compromis în ultimul timp se observă în viaţa unor biserici ortodoxe şi se manifestă prin faptul că Paştile se serbează după vechea pascalie Ortodoxă, iar toate sărbătorile nemişcătoare, cu dată fixă se serbează pe stil nou. Dar un asemenea calendar amestecat nu poate fi primit de ortodocşi, deoarece aduce după sine încălcarea unor alte hotărâri bisericeşti despre care ne vorbeşte Tipicul, şi care trebuie respectate cu sfinţenie şi neabatere, căci nu trebuie să ieşim de sub ascultarea Mamei noastre Biserica. …”
sursa : www.hristofor.wordpress.com
vineri, 19 decembrie 2008
Vineri 19 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, mare făcător de minuni!
“Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
Aş vrea să vorbesc cu dragoste despre dragostea unui sfânt iubit de noi toţi:Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni din Mira Lichiei.
Să-l cinstim cum se cuvine pe Sfântul Ierarh Nicolae, care prin darul facerii de minuni a devenit protectorul marinarilor, al copiilor, al fecioarelor, sprijinul săracilor, al familiilor, al văduvelor şi al tuturor celor care cu evlavie îi cer ajutorul. Se spune că încă din copilărie, Nicolae era foarte credincios, blând,milostiv şi aceste daruri, aceşti talanţi pe care îi are nu îi iroseşte, ci îi inmulţeşte pe parcursul vieţii sale pământeşti.
Noi, românii, îl preţuim pe acest moş bătrân şi blând, pentru că am învăţat de la străbunii noştri că, dacă ne deschidem inimile, Sfântul Nicolae va picura în ele daruri de mare preţ: darul iubirii, al blândeţii şi al milostivirii şi ne va lumina ochii sufletului pentru a transmite şi noi mai departe aceste daruri scumpe.
Moaştele Sfântului Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei, se află în Italia, la Bari, dar mâna dreaptă cu care a săvârşit Sfintele Taine, cu care a mângâiat şi a dăruit cu atâta dragoste se află în ţara noastră, în Bucureşti, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou.
Bucuria sărbătorii de Moş Nicolae trebuie să o păstrăm în suflet mereu, pentru că este sărbătoarea care ne aminteşte că “împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru” şi ne face să simţim că dăruind din suflet suntem mai aproape de Dumnezeu.
Ce poate fi mai bun şi mai frumos pe pământ decât dragostea? Ar trebui să ne rugăm Sfântului Nicolae ca să mijlocească pentru noi la Măicuţa Domnului şi la fiul ei, Mântuitorul lumii, să ne înveţe ce trebuie să ştim, să iubim ce trebuie iubit, să preţuim ce este scump înaintea Domnului şi orice ne va lipsi să împlinească bunul Iisus, prin dragostea şi harul Sau.
Sfinte Nicolae, învaţă-ne “să iubim pe toţi oamenii, să facem milă cu fiecare om, să hrănim cu pâine, dar şi cu cuvânt dătător de viaţă,..să adăpăm cu apă, dar şi cu cuvântul dreptei credinţe şi să mângâiem prin milostenie, dar şi prin rugăciune”.
Bucură-te, Sfinte Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni!
(Monica Fraţilă)
marți, 9 decembrie 2008
Îndreptar de spovedanie, Biserica Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mun. Chişinău.
Îndreptar de spovedanie
Postul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Fraţi creştini,
Toţi cei care am primit taina Sfântului Botez, ne numim creştini pentru ca ne-am spălat de păcatul strămoşesc şi ne-am facut fii lui Dumnezeu, după dar, prin Iisus Hristos.
De aceea, cu toţi am păcătuit de la vârsta de 7 ani, de când ni se ţin în seamă păcatele şi de Dumnezeu, cu toţii: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domnitori, mireni, preoţi şi călugări şi fără îndoială că toţi suntem leproşi cu diferite păcate.
Nimeni nu poate să spună că n-a făcut păcate, căci este un mincinos. Păcate fac şi copii până la 7 ani, dar nu li se socotesc de Dumnezeu; acele păcate cad asupra părinţilor lor şi asupra celor care îi împing la rele şi nu îi învaţă cele bune.
Căinţa nu trebuie sa fie de moment, să ne căim ca Petru toată viaţa, până la sfârşit, şi să vedem păcatele înaintea ochilor ca David, care spune în Psalmul 50: «că fărădelegea mea eu o cunosc şi pacatul meu înaintea mea este pururea», pentru că cel ce nu se căieşte din inimă pentru ce a făcut foarte uşor se întoarce la aceleaşi păcate şi le face iarăşi, chiar mai grele şi mai multe.
Nu trebuie să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai făcut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale, să nu arunci vina pe unul şi pe altul, să te osândeşi pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, şi să-i arăţi toate rănile păcatelor zicând: «din lenevirea mea şi din nesimţirea mea, am mâniat pe Dumnezeu, mi-am rănit sufletul şi trupul şi acum mă aflu osândit la temiţele iadului şi la muncile veşnice».
Spovedania să o faci odata, adică să nu spui unele păcate la un preot şi altele la un altul, de frică să nu te oprească de la Împărtăşanie, fiindcă mare greşeală faci, căci păcatele care le ştii şi nu le spui din ruşine sau din altă pricină, ţi se dublează şi mai bine nu te-ai fi spovedit decât să faci un asemenea păcat, asemănându-te cu Iuda cel plin de vicleşug care avea păcatul trădării lui Iisus în minte şi în inimă, şi nu-l mărturisea nici Domnului, care era de faţă, nici ucenicilor Lui.De aceea a căzut în deznădejde şi s-a spânzurat.Numai păcatele cele mici, neînsemnate, se iartă la spovedit, dacă nu ţi-ai adus aminte cu niciun chip de ele, pentru că păcatele cele mari este imposibil să le uite cineva deoarece îl mustră conştiinţa.
Înainte de a merge
E bine să faceţi Spovedania amănunţită atunci când preotul duhovnic nu este prea aglomerat, adică în ajunul sărbătorilor mari sau când are alte servicii de făcut. Păcatele pe care le-aţi făcut o dată şi nu le-aţi mai repetat nu mai trebuiesc spuse, mai ales dacă aţi primit canon pentru ele.
Duhovnicul este dator să dea canon celui care se spovedeşte, pentru păcatele lui şi după puterea celui care s-a spovedit, ca să se poată vindeca făcând canonul. Iar dacă duhovnicul nu ţi-a dat niciun canon, să te canoniseşti singur aşa cum au făcut Zaheu, Maria Egipteanca şi ca alţi păcătoşi care prin canon s-au curăţit şi spalat de întinăciunea păcatelor.
Foarte mult contează spovedania sinceră pe care o faci în faţa lui Dumnezeu şi înaintea preotului care este martor că ai spus acele păcate.După ce ţi-ai întocmit lista cu păcatele pe care le vei găsi în continuare, mai întâi pregateşte-te, dacă se poate înainte, şi cu ceva post şi rugăciune şi citeşte-ţi-le singur în odăiţa ta, înaintea Sfintelor Icoane, cu candela aprinsă şi spune-le lui Dumnezeu cu lacrimii, cu metanii câte poţi şi zii rugaciunea acesta:
«Doamne Dumnezeul nostru, cel bogat întru milă şi necuprins întru îndurări, care eşti Singur din fire fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta, acestă dureroasă rugăciune a mea, că sărac sunt eu şi lipsit de fapte bune şi inima mea s-a tulburat întru mine. Că Tu, Doamne, Preaînalte Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toate tinereţile mele le-am cheltuit întru păcate şi umbând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie diavolilor, cu totul am urmat întru tot diavolului, tăvălindu-mă întotdeauna în gunoiul poftelor. Că întunecându-mi-se gândul, din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut râs şi batjocoră diavolilor, nicidecum în minte socotind, că nesuferită este urgia îngrozirii Tale, cea asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului. Şi dintru această pricină în deznădăjduire căzând, şi nicidecum în simţire de întoarcere fiind, pustiu şi gol în dragostea cea de
Ci, de vreme ce eşti Multmilostiv şi Multmilosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe sine-mi înaintea înfricoşatului şi nesuferitului Tău divan şi, ca şi cum m-aş atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru adâncul sufletului strig Ţie:
Milostiveşte-Te, Doamne, iartă-mă Îndurate, ajută neputinţei mele, plecă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea! Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind întoarce-mă, şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă căci mă rog. Pentru că nu ai pus pocăinţa drepţilor, nu ai pus iertare celor care nu greşesc, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru acelea care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorului de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele.
Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi-mi dă umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire să merg la lumea cea de acolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna Preasfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!»
Este foarte important ca în faţa preotului duhovnic să citiţi clar, desluşit, tare şi fără repezeală păcatele, să spuneţi şi de când nu v-aţi spovedit, sau dacă nu v-aţi mărturisit atunci toate păcatele, dacă le-aţi ascuns sau le-aţi uitat, dacă aţi primit canon şi nu l-aţi împlinit, sau dacă aţi umblat din duhovnic în duhovnic pentru a nu fi oprit de
După ce v-aţi pregătit în felul acesta mergeţi cu încredere la scaunul judecăţii şi înaintea lui Hristos şi a preotului începeţi să vă spovediţi aşa:
«Mărturisesc Domnului Dumnezeului Atotţiitorului, carele este închinat şi slăvit în Sfânta Treime: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi tuturor puterilor îngereşti, tuturor sfinţilor şi sfinţiei tale sfinţite părinte, mărturisesc toate păcatele cu care am supărat pe Dumnezeu, în toate zilele vieţii mele până în ziua de astăzi, păcatele cu care am supărat pe aproapele meu şi cu care mi-am întinat sufletul şi trupul meu. Căci în păcate m-am zămislit, în păcate m-am născut din maica mea, în păcate am crescut şi vieţuit până în ceasul de acum.»
Păcatele
Păcatele împotriva Duhului Sfânt :
- Nu cumva ai avut încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi ai zis că El este Milostiv şi te va ierta de păcate şi aşa fără înfrânare ai păcătuit mereu şi ai amânat pocăinţa din an în an până la bătrâneţe?
- Nu cumva te-ai deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, zicând că poţi păcătui mereu că tot nu te va ierta Dumnezeu?
- Nu cumva ai întristat pe Duhul Sfânt stând împotriva adevărului, adică socotind Biblia scornituri mincinoase, sau hulind Sfintele Taine, înjurând de Grijanie, de Dumnezeu, de Biserică şi de cele Sfinte?
- Nu cumva ai zis despre Maica Domnului peste care s-a coborât Duhul Sfânt că a mai avut copii şi că n-a rămas Fecioară după naştere, ci că este o femeie ca toate femeile, cum zic sectanţii?
- Nu cumva ţi-ai împietrit inima şi ai stat nepăsător la predicile din Biserică şi la chemările dumnezeieşti, prin semne şi minuni ce s-au făcut?
- Nu cumva ai stat împotriva preoţilor evlavioşi care au propovăduit dreapta credinţă şi ai râs de ei, sau i-ai batjocorit zicând ca-ţi merge rău că ţi-a ieşit popa înainte?
- Nu cumva ai stat împotriva copiilor sau la altcineva, care s-au hotărât să urmeze mai serios credinţa şi i-ai batjocorit zicându-le că au înnebunit, că s-au prostit, că s-au rătăcit, sau i-ai spus la lume, ca să fie dispreţuiţi şi huiduiţi?
- Nu cumva din răutate ai dat învăţături la cineva împotriva dreptei credinţe ortodoxe?
- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi te-ai rătăcit, trecând la vreo sectă?
- Nu cumva ţi-ai pus în minte să te omori, sau chiar te-ai hotărât să faci acest păcat cumplit?
Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate strigătoare la cer, care urmează:
- Nu cumva ai ucis pe cineva cu voia, sau în combinaţie cu alţii, sau din cauza ta a murit cineva cât de târziu?
- Nu cumva aţi ucis prunci în pântece? Ca bărbat ai fost de părere la uciderea pruncilor cu soţia ta, ai ajutat pe cineva să facă avorturi cu injecţii sau cu buruieni, sau cu sfaturi?
- Nu cumva ai făcut sodomie, adică bărbat cu bărbat sau femeie cu femeie? Nu cumva ai făcut păcate de urgie, care atrag urgia lui Dumnezeu asupra locului şi a acelor persoane, adică: când bărbatul nu întrebuinţează organele genitale aşa cum a lăsat Dumnezeu, ci întrebuinţează gura, dosul şi alte părţi?
- Nu cumva te-ai însoţit cu animale? Ca bărbat cu ce fel de animale şi ca femeie, la fel, cu ce fel de animale?
- Nu cumva ai asuprit pe săraci, văduve, orfani şi pe cei neputincioşi?
- Nu cumva ai oprit plata celor care ţi-au lucrat ceva sau care ţi-au vândut ceva?
- Nu cumva te-ai împrumutat de bani la cineva şi nu i-ai mai dat înapoi?
- Nu cumva ţi-ai batjocorit părinţii şi i-ai vorbit de rău, sau te-ai judecat cu ei?
- Nu cumva te-ai arătat nemulţumitor faţă de părinţi, nu i-ai ascultat, i-ai bătut şi i-ai chinuit făcându-le viaţa amară?
- Nu cumva nu i-ai îngrijit când au fost bolnavi, sau la vreme de bătrâneţe, nu cumva ţi-ai uitat părinţii după ce au murit şi nu le-ai făcut pomeni şi parastase cum ne învaţă Biserica?
Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate, care sunt împotriva celor 10 porunci şi din care mai sunt şi din cele 7 păcate de moarte:
- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi ai trecut la vreo erezie? Ai fost măcar vreodată la adunările lor, ai zis vreodată că este bună şi religia lor? Să spui la spovedit şi dacă ai fost şi numai odată la adunarea lor!
- Nu cumva ai primit binecuvântare de la sectanţi, sau i-ai primit în casă, sau ai mâncat ceva de la ei, ori ai mâncat cu ei la masă?
- Nu cumva eşti căsătorit(ă) cu sectant(ă), sau ai vreun copil căsătorit cu sectant(ă) sau rătăcit?
- Nu cumva ai citit cărţi sectante, ateiste, păgubitoare de suflet, care atacă şi batjocoreşte religia Sfintei Biserici Ortodoxe?
- Nu cumva faci glume la adresa ortodoxiei şi a clerului?
- Nu cumva râzi de orbi, şchiopi şi ciungi, nu cumva spui glume şi iei în deşert numele lui Dumnezeu? Nu cumva te ruşinezi să te închini când treci pe lângă Biserică, sau pe lângă o troiţă?
- Nu cumva te-ai rugat vreodată cu faţa spre apus , spre miazăzi şi miazănoapte ca unii păgâni?
- Nu cumva iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu copiii, soţia (soţul), banii, făcând din ei nişte idoli?
- Nu cumva fumezi tutun spre bucuria diavolilor? Nu cumva dai cu roşu pe buze şi te parfumezi? Nu cumva te-ai mascat vreodată, făcându-te din bărbat femeie şi din femeie bărbat, sau ţi-ai pus mască de capră, de urs sau de diavol?
- Nu cumva porţi cercei în urechi, brăţări la mâini, mărgele şi zgardă la gât, nu cumva ţi-ai tăiat părul, sau ţi-ai făcut aluniţă pe obraz ca să placi oamenilor?
- Nu cumva ai avut intenţia să placi şi altor oameni şi să-i atragi în cursa desfrânării, afară de bărbatul tău?
- Nu cumva ai fost vrăjitoare, descântătoare, ghicitoare, la spiritism şi hipnotism şi dacă ai fost ţi-a descântat argintul viu, ţi-a turnat cositorul, ţi-a ghicit în cărţi, sau având ură de moarte pe cineva ai cerut să le pună cuţitul, ai cerut să lege bărbatul sau femeia să nu se mai poată împreună? Nu cumva ţi-ai căutat norocul cu papagalul, cu zodii, cu şoarece?
Aici adu-ţi aminte în care cursă ai căzut la aceste vrăjitoare şi spune exact şi adu-ţi aminte dacă ai mai dus acolo şi pe altcineva?
- Nu cumva ai crezut greşit ca budiştii, în reîncarnare, adică sufletul când iese din om trece în porc sau alte diferite animale?
- Nu cumva ţii în casă cărţi pentru descântece, cărţi pentru explicarea semnelor, a viselor, a zodiilor, sau carţi de ghicit sau de joc? Nu cumva ai obiceiul să zici zău lui Dumnezeu, să iei numele Domnului în deşert, pomenindu-L la orice treabă nefolositoare?
- Nu cumva te-ai jurat strâmb, nu cumva dai diavolului, pe tine, pe cei din preajma ta sau oriice alt lucru din casă sau din afară?
- Nu cumva te-ai blestemat cu jurământ, ca să faci rău la cineva sau ai făgăduit cuiva ceva cu jurământ? Adu-ţi aminte dacă le-ai împlinit sau nu!
- Nu cumva înjuri de cele sfinte, nu cumva te-ai împărtăşit cu nevrednicie şi după împărtăşanie te-ai întors cu bucurie la păcate?
- Nu cumva ai silit, sau ai înşelat pe cineva cu bani ca să jure strâmb, ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu, la vreo boală, sau la vreo supărare, nu cumva ai făgăduit să dai bani, veşminte, obiecte, case, pământ, la vreo Sfântă Biserică, sau Mânăstire şi nu te-ai ţinut de cuvânt?
- Nu cumva te-ai jurat zicând să orbesc, să mor, să n-am parte de copiii mei şi altele? Nu cumva ţi-ai cerut moartea la vreme de bolă şi de necazuri?
- Nu cumva lucrezi în duminici şi sărbători, sau te duci la vânătoare în aceste zile sfinte, sau faci adunare nelegiuită cu băuturi, cu jocuri, cu cânteceşi înjurături şi altele?
- Nu cumva vii prea târziu
- Nu cumva când vii
- Nu cumva îţi place să vorbeşti şi să povesteşti în Biserică?
- Nu cumva ai ajunat sâmbăta şi duminica şi ai făcut metanii în aceste zile?
- Nu cumva ai intrat în Biserică având scurgerea de sânge lunară ca femeie?
- Nu cumva ai stat la masă fără rugăciune sau te-ai culcat fără rugăciune? Nu cumva ai botezat sau cununat pe cineva a doua oară, crezând că prima slujbă nu a fost primită?
- Nu cumva ca părinţi de copii, ce sunteţi, nu i-aţi iubit şi îngrijit deopotrivă, nu i-aţi învăţat rugăciuni şi sfânta religie?
- Nu cumva nu-ţi înveţi copiii să se spovedeasca şi să se împărtăşească şi nu-i fereşti de anturaje rele?
- Nu cumva ai povăţuit copiii să mergă cu vitele prin ierburile şi bucatele altor aomeni?
- Nu cumva aţi păcătuit în faţa copiilor, făcându-vă pofta ca soţi? Nu cumva ca bărbat ţi-ai urât femeia, batjocorind-o ca pe o roabă şi când a fost bolnavă nu ai căutat-o, îngrijind-o cu medicamente sau cumpărându-i cele de trebuinţă?
- Nu cumva ca soţie nu te-ai supus bărbatului, din contră l-ai ocărât şi drăcuit că nu-ţi cumpără îmbrăcăminte luxoasă? Nu cumva ţi-ai atras copiii de partea ta, învăţându-i să-l urască şi să se îndepărteze de tatăl lor?
- Nu cumva ai pus spurcăciuni în mâncare, în cafeaua soţului tău spurcându-l cu descântece de la vrăjitoare, sau cu altceva din cele femeieşti?
- Nu cumva ai amărât viaţa altora, ai aţâţat pe cineva la bătăi şi ucideri, sau le-ai zdruncinat sănătatea din care cauză au şi murit?
- Nu cumva ai omorât copii după botez, sau ai lăsat vreun copil să moară nebotezat?
- Nu cumva din neglijenţa ta ţi-a murit vreun copil înăbuşit, sau a căzut în apă şi s-a înecat, sau a căzut în foc şi s-a ars?
- Nu cumva ţi-ai lepădat copii vii, botezaţi, pe străzi, în târguri, la uşa Bisericii şi în alte locuri pe unde trec oamenii ca să-i ia şi să-i crească?
- Nu cumva ai făcut prinsoare cu cineva ca să-l întreci în mâncări, băuturi, ridicături, sărituri, jocuri şi strigări, prin care ţi-ai pierdut sănătatea sau altceva?
- Nu cumva ai privit cu plăcere la împreunarea animalelor?
- Nu cumva ai privit cu plăcere filme pornografice, ilustrate, tablouri, statui, reviste aţâţătooare la păcatul desfrânării? Nu cumva ai în casă, pe pereţi astfel de idoli ilustrate şi reviste pornografice?
- Nu cumva faci păcatul onaniei, sau ai făcut cu altul, adică bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie?
- Nu cumva ai stricat fecioria unei fete? Nu cumva ai curvit cu femeie vaduvă, sau ai preacurvit cu o altă femeie (sau bărbat)? Nu cumva ai curvit cu vreo faţă bisericească?
- Nu cumva ai curvit cu rudenie, soră, verişoară, naşă? Nu cumva ai curvit cu vreo femeie de altă religie? Aici te fac atent din nou, frate şi soră, ca să spui exact cu cine ai păcătuit adică ce fel de rudă îţi este şi dacă femeia a avut bărbat sau nu, fiindcă păcatul acesta al curviei ori se micşorează, ori se îngreunează.
- Nu cumva sunteţi căsătoriţi cu rudenii? Spuneţi la spovedit, ce fel de rudenii şi cereţi să vă sfătuiască ce să faceţi?
- Nu cumva ai păcătuit cu soţia ta în sărbători, duminici şi sâmbăta, miercurea şi vinerea şi în cele patru posturi de peste an?
- Nu cumva v-aţi împreunat în timpul ciclului, sau după naşterea pruncului până la 40 de zile? Nu cumva aţi culcat în pat fetele cu băieţii după vârsta de 7 ani?
- Nu cumva v-aţi culcat în pat ca tată cu fetele tale şi ca mamă cu băieţii tăi după vârsta de 7 ani?
- Nu cumva te-ai căsătorit cu o altă femeie înainte să divorţezi de cea dinainte? Nu cumva ai trăit mpcar o zi cu femeia ta fără cununie religioasă? Să ai grijă să spui chiar dacă te-ai cununat civil, că acest păcat nu se iartă decât prin spovedanie.
- Nu cumva ai mai păcătuit având femeie, cu femeia de care ai divorţat, că acest păcat este preacurvie?
- Nu cumva ai prieten sau mai mulţi aşa cum este obiceiul acum de a trăi în păcate? Ori te cununi ori te desparţi fiindcă focul gheenei te aşteaptă.
- Nu cumva ai furat ceva de la vreo Biserică sau Mânăstire? Nu cumva te-ai lăcomit şi ai furat ceva din averea aproapelui, sau ai poftit averea aproapelui, sau soţia lui, sau copiii lui, sau vitele şi lucrurile aproapelui tău?
- Nu cumva ai ajutat prin vorbe şi fapte pe cineva să înstrăineze averea Bisericii, Mânăstirilor sau a vecinilor tăi?
- Nu cumva te-ai îmbogăţit prin minciuni şi prin martori mincinoşi?
- Nu cummva te îmbeţi şi faci scandaluri, bătăi şi certuri în casă şi între vecini?
- Nu cumva ai furat vite, păsări, ouă sau altceva? Să ştii că păcatul nu se iartă până nu dai înapoi lucrul furat, iar dacă nu mai trăieşte persoana aceea să împarţi la săraci!
- Nu cumva ai judecat şi osândit pe cineva, pe drept sau pe nedrept, nu cumva ai băgat vrajbă între oameni sau între preoţi, sau între părinţi şi copii? Nu cumva ai fost mărturie mincinoasă la vreun proces?
- Nu cumva ai spus minciuni prin care ai păgubit pe alţii trupeşte şi sufleteşte? Nu cumva ai pârât pe cineva sau ai vorbit cu două înţelesuri, ca să semeni ceartă între oameni?
Aici iar te fac atent să judeci bine ce fel de minciună ai spus, că nu e deajuns să spui numai atât: am minţit! Adu-ţi bine aminte şi cercetează-ţi conştiinţa şi cu ajutorul celor de mai sus, că minciuna e ca şi furtul; adică una e când furi un ou şi alta e când furi un bou. Una e când spui o minciună care să nu cauzeze vreun rău, sau alta e când spui o minciună la vreun proces, sau calomniezi pe cineva, sau să faci vrajbă, sau să spargi o casă despărţindu-i pe soţi.
- Nu cumva ai înşelat pe cineva cu bani, sau ai pus apă în lapte, sau în vin, sau în alt chip ai făcut înşelăciune?
- Nu cumva ai mutat hotarul ogrăzii şi al grădinilor tale şi te-ai judecat cu vecinii?
- Nu cumva eşti plin(ă) de mândrie, te înalşi cu gândul că eşti cineva, te mândreşti că eşti frumoasă, te mândreşti că eşti învăţat, te mândreşti că ai copiii învăţaţi şi frumoşi? Nu cumva te mândreşti că eşti de neam mare, că ai neamuri bogate, sau te mândreşti cu haine, obiecte şi avere?
- Nu cumva din cauza mândriei ai cazut în făţărnicie, în obrăznicie şi ai devenit încăpăţânat, îngâmfat şi ambiţios?
- Nu cumva ai căzut în mândrie, retezându-ţi părul capului, scoţându-ţi sprâncenele, porţi rochie scurtă şi strâmtă şi tocuri înalte? Nu cumva din cauza mândriei ai râs de păcatele altuia, ai râs de sărăcia şi de îmbrăcămintea altora, ai râs de portul sau de corpul unuia sau al altuia că este prea gras sau prea slab?
- Nu cumva ai ascultat la ferestrele altora, ca să semeni zâzanie în lume? Nu cumva eşti nesăţios, nedrept şi trădător?
- Nu cumva ai dat bani cu camătă ca să iei înapoi cu dobândă? Nu cumva ai plâns cu lacrimi de deznădejde atunci când ai pierdut ceva din averea ta?
- Nu cumva ai în minte gânduri spurcate, vorbeşti glume curvăsăreşti, ai făcut cu ochiul la cineva, priveşti cu poftă trupul altuia (alteia), ai trimis scrisori cu scopul desfrânării?
- Nu cumva ai clevetit pe cineva, prin şoapte sau ai făcut semne cu mâna? Nu cumva te-ai bucurat de paguba sau necazul altora, nu cumva ţi-a părut rău de fericirea şi norocul altora?
- Nu cumva n-ai vrut să ierţi pe cineva care ţi-a cerut iertare, sau nu cumva nu te-ai plecat cu smerenie să ceri iertare de la aceia pe care i-ai supărat? Nu cumva eşti nerecunoscător, porţi ură şi ţii minte răul pe care ţi l-au făcut alţii?
- Nu cumva ai povestit altora păcatele aproapelui tău? Nu cumva eşti lacom la mâncare, la băutură şi la altele şi calci cele 4 posturi sfinte de peste an, ajunările şi zilele de miercuri şi vineri, mâncând de dulce în lăcomia ta?
- Nu cumva din cauza lăcomiei că ai mâncat sau ai băut peste măsură, ai vărsat după împărtăşanie? Ai mâncat ceva pe ascuns de familia ta? Nu cumva ai mâncat ceva spurcat, carne de animale moarte, carne de şoarece (nutrie), păsări moarte, pască evreiască sau ceva de la vreo vrăjitoare?
- Nu cumva ai mâncat ceva de furat, sau ai învăţat copiii să fure, mâncând împreună bucate furate?
- Nu cumva eşti tare mânios şi supărăcios, înjuri, baţi, nu cumva ai scuipat şi rănit pe aproapele, nu cumva ai bătut animalele, punând să ducă peste puterea lor?
- Nu cumva ai ţinut mânie pe cineva o zi, o lună, săptămâni sau ani? Nu cumva ai mizerie cuiva, slugilor, elevilor de şcoală, soţiei sau copiilor?
- Nu cumva eşti leneş la rugăciune, la treburi, te leneveşti să mergi
- Nu cumva ai amânat din lene să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, să faci fapte bune şi rugăciuni? Nu cumva din lene nu vrei să stai în genunchi la rugăciune, sau nu chemi preotul să-ţi facă sfeştanie?
- Nu cumva locuieşti în casă nesfinţită de de preot prin sfânta aghiasmă?
- Nu cumva din lenevire ţi-ai uitat mormintele părinţilor neîngrijite? Nu cumva din lene n-ai păzit făgăduinţele date
- Nu cumva te-ai împrietenit cu necredincioşii şi ai luat în batjocoră sfânta credinţă?
- Nu cumva ai amânat pocăinţa de azi pe mâine, de la un post la altul? Nu cumva din lene stând în Biserică ţi-ai lăsat mintea să hoinărească după păcate privind îmbrăcămintea şi persoanele din biserică?
- Nu cumva te-ai lenevit a-ţi pedepsi copiii când au făcut răutăţi şi păcate?
- Nu cumva n-ai învăţat şi sfătuit pe cel pe care îl vedeai greşind? Te-ai rugat pentru binele aproapelui? Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru vrajmaşii tăi, i-ai iertat din toată inima, îi iubeşti pe vrajmaşi? Ai mângâiat pe cel întristat? Ai suferit nedreptăţile şi întristările cu răbdare?
Mai adu-ţi aminte şi de aceste fapte, care dacă nu le-am făcut să le facem, că
După ce ai terminat de citit lista cu păcatele, zi aceste cuvinte:
“ Pentru toate aceste păcate pe care le-am făcut şi sunt vinovat înaintea lui Dumnezeu, mă căiesc şi-mi pare rău din inimă şi cu zdrobirea inimii mele mă rog Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfinţilor Îngeri şi sfinţiei tale părinte duhovnicesc ca să-mi fiţi martori în ziua judecăţii mele împotriva vrăjmaşilor diavoli, care în tot momentul mă pândesc, să mă surpe în osânda iadului.
Şi acum vă rog sfinte părinte să-mi rânduiţi canon, care socotiţi că mi s-ar cădea după păcatele mele, să-l fac cu ajutorul lui Dumnezeu.”
Acum preotul urmează să-ţi spună ce canon să faci, şi-ţi rânduieşte un număr de metanii pe zi, post şi rugăciuni, chiar ajunare, milostenii, mergerea
După ce ţi-ai primit canonul, mergi cu bucurie acasă; pe drum te vei simţi uşor ca un fulg şi când ajungi acasă aprinde candela, aşează-te în genunchi şi zi rugăciunea aceasta a Sfântului Augustin, către Domnul Iisus Hristos, ca semn de mulţumire că te-a primit în braţele Sale părinteşti, ca pe fiul cel pierdut şi zi:
„Multmilostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-ţi că m-ai ajutat să-mi mărturisesc păcatele mele, mulţumescu-ţi că m-ai învrednicit pe mine păcătosul să iau iertare de
Îţi făgăduiesc Doamne, cu hotărâre, din tot sufletul meu, că prefer mai bine să mor, decât să mai fac de acum înainte vreun păcat de moarte şi să mai supăr cu el Bunătatea Ta cea nemărginită.
Dar, de vreme ce voinţa mea este neputincioasă şi fără ajutorul Tău nu pot face nimic, mă rog Ţie fierbinte să mă împuterniceşti şi să mă întăreşti cu ajutorul Tău cel puternic, ca să rămân până la sfârşit neschimbat în hotărârea mea, Iubitorule de oameni Iisuse al meu; împuterniceşte-mă să petrec întru pocăinţă cealaltă vreme a vieţii mele şi să dobândesc pacea şi mulţumirea sufletească aici pe pământ, iar dincolo în ceruri fericirea şi viaţa veşnică, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfinţilor Îngeri şi ale tuturor Îngerilor Tăi, Amin!”
De-acum păzeşte-te curat şi fugi din calea pierzării, fugi de lumea cea vrăjmaşă lui Dumnezeu, că te aruncă iarăşi în păcate şi nu-ţi mai răspunde voinţei trupului, că nu-ţi foloseşte la nimic.
Dumnezeu să te aibă în pază frate! Amin.
