Sf. Macarie cel Mare: Sfaturi pentru a muri fericit

O persoana ajunsa la Sfantul Macarie, i-a cerut sfaturi pentru a muri fericit.

Sfantul Macarie i-a spus:

- Mergi in cimitir si vorbeste-i de rau pe morti.

Persoana a facut dupa cum i s-a spus, iar cand a fost intrebata de raspunsul celor morti, a zis:

- Mortii nu mi-au grait nimic.

- Atunci mergi maine si lauda-i, i-a zis Macarie.

Dupa ce a implinit si al doilea sfat dat de Macarie, i-a spus acestuia:

- Nici de aceasta data nu mi-au vorbit.

Atunci Sfantul Macarie i-a zis:

- Daca vrei sa traiesti bine si sa mori fericit, atunci fii asemenea celor morti, adica nu cauta lauda sau defaimarea oamenilor.

Despre introducerea disciplinei „Bazele ortodoxiei” în programul de învăţământ

Interviu cu Maica Epistimia de la mănăstirea Suruceni

- De ce este nevoie de introducerea disciplinei „Bazele ortodoxiei” în programul de învăţământ? De ce această necesitate a apărut acum şi nu a fost formulată mai devreme?
-De fapt, realizarea educaţiei religioase în învăţământul preuniversitar nu este o noutate. Lucrul acesta a fost propus cu mulţi ani în urmă. Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a făcut nenumărate demersuri către fostele guvernări pentru a fi introdusă această disciplină. De ce astăzi s-a reluat această chestiune? Deoarece climatul moral-spiritual din societate lasă mult de dorit. Desolidarizarea de sacru constituie drama lumii contemporane. Suntem într-un vacum spiritual, în care nihilismul, această „filozofie luciferică”, cum o numeşte părintele Serafim Rose, se face auzit din ce în ce mai mult. Actualmente se crede într-un adevăr relativ, într-un adevăr virtual, ca urmare a păcatului ce întunecă mintea omului creat cu potenţialităţi reale, ontologic puse în noi, de a fi chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Părăsirea credinţei într-un Adevăr Absolut, într-un Dumnezeu creator şi proniator, Dumnezeu ce ne-a creat pe noi, şi nu pe care l-am creat noi, are un impact serios asupra mentalităţii omului contemporan.
Trăim într-o societate axată preponderent pe pseudo valori, societate secularizată intensiv. În acest context, familiarizarea tinerei generaţii cu adevăratele valori, valori ce parvin din Credinţa noastră milenară, e o condiţie fără de care nu se poate. Suntem un popor de sorginte latină, dar cu însemne ortodoxe din naştere, scrise nu doar pe lespezi de piatră, ci în inimile noastre. După spusa unui ierarh ortodox, „standardul de civilizaţie a unui popor este condiţionat atât de variabile materiale, cât, mai cu seamă de repere spirituale. Dacă din perspectivă materială avem încă multe bariere de trecut, din punct de vedere spiritual am putea deveni exemple pentru alţii. Când credinţa este vie, puternică şi „lucrătoare prin iubire”, ea poate deveni, desigur, izvorul speranţei, al înălţării noastre în lume şi dincolo de ea” .
În calitate de creştini-ortodocşi, cum definim omul: o fiinţă trihotomică sau dihotomică? Dacă pornim de la premisa că omul are suflet, raţiune şi trup, atunci ne dăm perfect de bine seama de necesitatea introducerii acestei discipline în învăţămîntul preuniversitar. Dar dacă-l tratăm doar ca pe o fiinţă cu raţiune şi trup, atunci ne va veni foarte geu să discutăm şi să ajungem la un numitor comun.
Într-o societate dezaxată moral, nu putem fi indiferenţi. Cunoaşterea credinţei noastre ortodoxe şi profesarea valorilor ei este un deziderat, o condiţie indispensabilă pentru realizarea unei educaţii axiologice. Elevii trebuie să fie conştienţi de credinţa lor, să o cunoască, să înveţe în ce cred şi de ce cred, să aibă o viziune ortodoxă asupra lumii.
În acest context, propunerea domnului Valeriu Pasat de a organiza un referendum legislativ pentru introducerea disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în învăţămîntul preuniversitar a fost binevenită. Propunerea a fost făcută în cadrul Mitropoliei, la lansarea lucrării domniei sale „Православие в Молдавии (1940-1991), власть, верующие, церковь” şi a fost susţinută de cei prezenţi. La lansare au participat nu doar clerici, dar şi personalităţi notorii din domeniul ştiinţei şi al culturii. Se pune întrebarea: de ce referendum? Probabil, pentru a fi soluţionată definitiv această problemă şi a nu specula cu ea şi a incita spiritele în perioada pre-electorală. S-au facut suficiente promisiuni şi au rămas doar promisiuni. În calitate de creştini-ortodocşi, încercăm să respectăm ceea ce ne-a dat Dumnezeu, raţiunea şi libertatea, dreptul de a decide. Poporul este în drept să decidă: Este necesar sau nu este necesar ca această disciplină să fie introdusă în învăţământul preuniversitar? Considerăm că este destul de democratic. Dacă poporul va decide să fie introdusă - va fi, dacă poporul va decide să nu fie introdusă – ne vom conforma.

- Ce-i împiedică totuşi pe politicieni să ia o astfel de decizie pentru că procedural nu este atât de complicat să adopte o lege care să introducă „Bazele ortodoxiei”?

- Este foarte greu de spus. Lumea nu-şi prea dă seama ce se întîmplă. A fost hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova de a susţine iniţiativa. A avut loc şedinţa lărgită a Sinodului cu participarea protopopilor şi a stareţilor de mănăstiri, ca după aceasta să fie organizată o adunare generală cu reprezentanţi ai întregii Biserici. La respectiva adunare au fost desemnate persoanele care vor colecta semnăturile necesare pentru iniţierea referendumului. Comisia Electorală Centrală a acceptat. Dar, probabil, cuiva nu i-a placut ceva şi decizia CEC a fost anulată.
Prea puţină transperenţă... Populaţia, de fapt, puțin informată. În mass-media se fac nişte discuţii de suprafaţă, la care participă persoane mai puţin avizate în problemele de educaţie, se aruncă, pur şi simplu, nişte replici, neştiindu-se, de fapt, în ce rezidă această disciplină; ce ne dorim prin introducerea ei în sistemul educaţional. Dacă ni s-ar fi permis să realizăm ceea ce s-a iniţiat, probabil că lumea ar fi acceptat, deoarece e o disciplină care ar contribui mult la asanarea climatului moral-spiritual din societatea secularizată de astăzi. Decizia rămâne la discreţia poporului.
Hotărârea de a introduce disciplina „Religia” de la 1 septembrie în calitate de disciplină opţională nu este ceva nou, deoarece în planurile de învăţămînt o atestăm din anul 2007, alături de alte două discipline: „Credinţa creştin-ortodoxă” şi „Istoria religiilor”. Chestiunea rezidă în altceva, ce s-a elaborat pentru implementarea acestor discipline în decurs de trei ani? Ceea ce nu s-a realizat pe parcursul a trei ani, se va realiza, oare, în decurs de două luni şi acestea de vacanţă? Un specialist onest va recunoaşte, că implementarea unui nou conţinut educaţional necesitată timp, potenţial intelectual şi resurse financiare. Este necesară elaborarea concepţiei, a curriculum-ului disciplinei respective, experimentarea şi validarea conţinutului, instruirea cadrelor didactice etc. Sistemul educaţional nu-i compatibil cu terapia de şoc.
Se spune că la elaborarea programei de Religie vor participa reprezentanţi ai tuturor cultelor oficial înregistrate în republică. Nu-i exclus să avem un sincretism religios în şcoală de la 1 septembrie, cu toate că 94,3 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova sunt creştini-ortodocşi.

- Ce presupune totuşi obiectul „Bazele ortodoxiei”, căci de multe ori s-a vorbit, dar nu se cunoaşte ce presupune programul। Care sunt componentele, subiectele?

-În proiectul de Lege cu privire la predarea „Bazelor ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar din Republica Moldova, care urma să fie supus referendumului, este specificat ce vor studia elevii: morală, conştiinţă, cultură ortodoxă, principii şi dogme ale ortodoxiei, istoria bisericii ortodoxe, rolul bisericii ortodoxe în istoria poporului, relaţia dintre biserică şi stat. Programa prevede realizarea obiectivelor ce vizează mai multe aspecte ale studiului ortodoxiei: antropologic, istoric, cultural, moral, social, tradiţional, biblic, dogmatic, ritualic. Dimensiuni cunoscute la scară naţională şi internaţională, promovate de specialiştii în domeniul educaţiei.
De ce elevii nu trebuie să cunoască izvorul spiritual al acestui popor? De ce nu trebuie să cunoască, de exemplu, că cetatea Tomisului, Constanţa de astăzi, e cetatea de scaun a ortodoxiei pentru teritoriul carpato-danubian-pontic? De ce nu trebuie să cunoască că în acest teritoriu a propovăduit cuvântul Evangheliei Cel întâi chemat, Sfântul Apostol Andrei? De ce să nu cunoască tinerii că mănăstirile noastre au fost focare de cultură, că avem o artă spirituală cunoscută în lumea întreagă: mănăstirile cu pictură murală externă, bisericile şi mănăstirile rupestre, iconografia? De ce să nu cunoască că avem opere veritabile în domeniul literaturii, picturii, muzicii ce au fost inspirate din Sfânta Scriptură şi Sfînta Tradiţie? De ce? De ce să nu cunoască că acest popor s-a născut creştin? Ortodoxismul îl atestăm nu doar pe lespezi de piatră, ci în inimile noastre. De ce ar trebui să privăm copiii de acest drept? Dacă neglijăm un trecut, nu ştiu dacă mai putem avea un viitor. Sau ne este ruşine de strămoşii noştri care au fost creştini ortodocşi?

- Cum se va proceda cu copiii care sunt de alte confesiuni?

- Pentru aceşti elevi s-a propus o alternativă - istoria religiilor. Ferice de cel ce-şi păstrează identitatea şi nu are aroganţa a o impune altora. Nu impune Biserica pe nimeni… Ortodoxia este aerul fără de care noi nu putem exista. Dacă am fi axaţi bine în credinţa noastră creştin-ortodoxă, în alt mod am percepe lucrurile, alta ar fi atitudinea faţă de cei din jur. Necunoaşterea ne face să fim aşa cum suntem. De fapt, ce ne învaţă credinţa noastră creştin-ortodoxă: să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi; ceea ce doreşti să-ţi facă ţie lumea, să faci şi tu ei; să te rogi pentru neprietenii tăi? Este ceva ce contravine unei morale sănătoase, e în detrimentul unui tânăr, unei societăţi? Actualmente se operează cu educaţia axiologică, educaţia valorilor prin valori. Oare ortodoxia nu este o valoare?

- Există în prezent un grup care lucrează asupra unui program de predare a „Bazelor Ortodoxiei”?

- S-a lucrat şi se lucrează şi în prezent în acastă direcţie. Dar se intenţiona constituirea unei comisii naţionale din specialişti în domeniu propuşi de Ministerul Educaţiei şi de Biserică, lista nominală a acestora urma să fie aprobată de ambele instituţii. Conform Proiectului ce urma să fie supus referendumului, de competenţa respectivei comisii ţine procesul de implementare a noului conţinut: elaborarea concepţiei, elaborarea şi experimentarea curriculum-ului, determinarea tehnologiilor de predare-evaluare a cunoştinţelor elevilor, de instruire, testare, reciclare a cadrelor didactice etc.

- În cazul în care „Bazele Ortodoxiei” nu vor fi introduse, cum va proceda Biserica? Va căuta căi alternative de a ajunge la tineri?

Educaţia a fost şi va fi una din obligaţiile Bisericii. În sistemul educaţional această disciplină trebuie să-şi găsească locul. Noi, membrii Bisericii, vom solicita în continuare organelor de resort să fie introdusă disciplina „Bazele Ortodoxiei” în planurile de învăţămînt. Astăzi, cînd tinerii sunt atacaţi de atîta informaţie nocivă prin intermediul internetului, este un păcat să nu le oferim nişte repere, este necesar un mecanism, o modalitate de a tria informaţia.
Să nu uităm de faptul că avem un suflet pentru care va trebui să oferim la un moment dat un răspuns. Faptele noastre nu rămân fără urmă. Dumnezeu ne-a dat raţiunea pentru a sesiza natura lucrurilor, ontologic ni s-a dat posibilitatea de a discerne binele de rău şi dreptul de a decide, dar trebuie să ne asumăm şi consecinţele. Suntem, de fapt, într-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere moral, economic, politic. Situaţia ar putea fi redresată mult mai lesne, dacă am avea verticalitate. Încă nu ne-am obişnuit să ne estimăm la justa valoare, nu am sesizat pe deplin că am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi suntem chemaţi spre veşnicie. Noi înşine ne periclităm propria libertate, propria fericire. De ce?

- În acest context, cum priviţi implicarea Bisericii în susţinerea unui partid politic? Există o astfel de necesitate? Ar fi un răspuns la influenţa unor culte neoprotestante asupra partidelor care se află la guvernare?

- În opinia mea, decizia ultimului Sinod al Bisericii a fost un răspuns la interzicerea colectării semnăturilor pentru iniţierea referendumului. Mai mult ca atât, a fost denigrat public ierarhul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Preasfinţitul Vladimir. Cred că nu ne onorează pe nimeni să solicităm public demisia unui mitropolit. Să fim atenţi. Dacă suntem ortodocşi, ar trebui să recunoaştem că nu ţine de competenţa politicenilor numirea şi destituirea unui ierarh. Biserica a fost pusă în situaţia de a reacţiona. Cineva a provocat şi a tensionat în mod intenţionat situaţia, iar Biserica nu putea să rămână fără replică, fiindcă prea multe lucruri denigratoare s-au adus în adresa ei. Nu va face Biserica politică, dar e un moment când glasul Bisericii trebuie să fie auzit, se impune o schimbare. Nu se mai poate în continuare aşa.
Propunem introducerea „Bazelor Ortodoxiei”, fiindcă suntem ortodocşi din naştere şi nu acceptăm în şcoli un surogat religios. Trebuie să fim corecţi la acest capitol. Se discută în ultimul timp despre ecumenism. Ecumenismul contravine dogmelor şi principiilor noastre ortodoxe, stabilite la cele şapte Sinoade ecumenice. Sunt lucruri care au fost stabilite o dată şi pentru totdeauna de Sfinţii Părinţi şi e necesar a fi luate în serios. Dogma nu se supune modificării, categoric nu!
În ultimul timp prea mult este condamnată Biserica, dar de fapt Biserica solicită nişte lucruri necesare pentru fiecare din noi.
Biserica şi-a expus opinia sa vis-a-vis de introducerea disciplinei „Deprinderi de viaţă” în învăţământul preuniversitar şi a fost aspru criticată. Dar lumea noastră şi-a pus întrebarea ce se promovează prin intermediul acestei discipline şi în ce măsură studierea ei ar contribui la schimbarea moralităţii unei societăţi secularizate? Au fost fabricate manuale peste noapte fără a se solicita opinia cetăţenilor. Dacă Biserica nu îşi expunea poziţia sa, o poziţie sănătoasă, poate că disciplina respectivă s-ar fi predat... dar la noi te poţi aştepta la orice, nu este exclus să atestăm la 1 septembrie această disciplină în planurile de învăţământ.

- Posibil că unii din cititorii noştri nu cunosc ce presupunea obiectul „Deprinderi de viaţă”. Aţi putea să ne explicaţi în câteva cuvinte care a fost esenţa problemei?

Eu cred că pe un om care se respectă, ştiind că are o credinţă, o tradiţie, nişte strămoşi cu o moralitate sănătoasă, o responsabilite în faţa lui Dumnezeu pentru sine şi pentru aproapele, l-ar deranja faptul că elevilor li se propune noţiunea de familie tradiţională şi „familie netradiţională”. Familie tradiţională: mama, tata, copilul, şi „familia netradiţională”, cine, oare, face parte din ea... Chestiuni de felul acesta trebuie cultivate copiilor, nişte anomalii care îl dezonorează, îl desfigurează pe om, îl face să cadă din demnitatea sa de fiu a lui Dumnezeu? Să studiem atent respectivele manuale şi să decidem ce avem de făcut.

- Ce trebuie să facă tinerii pentru a contribui la o reînnoire a societăţii?

Trebuie să fim oneşti cu noi înșine, să încercăm să ne întrebăm ai cui fii suntem şi pentru ce am venit în această lume. Să ne întrebăm dacă într-o ţară ortodoxă avem necesitate de planificări de familie, de „familii netradiţionale”, de concubinaj, de chiuretaje, de copii în vitro, de experimente pe embrion, de produse genetic modificate, de delapidări, ranchiună, egoism etc, şi dacă toate lucrurile astea ne satisfac? Să încercăm să ne întrebăm în cine credem: în Dumnezeul Cel care ne-a creat pe noi sau în dumnezeul pe care ni l-am creat noi? Să încercăm să punem pe Dumnezeu în centrul universului şi imediat o să ne găsim fiecare locul. Să ne gândim la faptul că avem un suflet şi trebuie să ne îngrijim de el, să ne gândim la faptul că avem nişte strămoşi şi că strămoşii noştri au fost creştini ortodocşi cu o înaltă verticalitate, să păstrăm şi să promovăm ce au avut dânşii şi nu vom greşi.

- Cât de mult corespunde actualul program de învăţământ învăţăturii Bisericii Ortodoxe?

Religia nu s-a opus ştiinţei. Dimpotrivă, unii oameni de știință au încercat să conteste ceea ce nu este de contestat.
Spunea cineva: „Dacă educi tânărul în spiritul concepţiei că descinde din maimuţă, de ce îi ceri mai mult decât unei fiinţe evoluate dintr-un necuvîntător? De ce îi pretinzi acte ce pun în lumină responsabilitatea umană? E om? Tratează-l ca atare. Omul e om, animalul e animal. Să-i dăm fiecăruia ce i se cuvine. Fără Dumnezeu, educaţia nu se poate numi altfel decît dresaj, momeală, minciună”.

- Ce va face în continuare grupul de iniţiativă pentru organizarea referendumului în favoarea introducerii „Bazelor Ortodoxiei”?

Ceea ce a făcut şi până acum. Cert este că se va strădui să ducă la bun sfârşit intenţiile, deoarece intenţiile bune sunt ale noastre, dar harul şi puterea sunt ale lui Dumnezeu. Să nădăjduim! O întenţie bună trebuie să fie realizată.

Realizat de Octavian Racu şi Ecaterina Luţişina

Cât cântăreşte o stareţă de mănăstire?

Interviu cu Părintele Severian despre maica Epistimia, stareţa Mănăstirii Suruceni


Am avut ocazia să o cunosc pe maica stareţă în 2006, chiar la Mănăstirea Suruceni. Aflându-mă acolo cu filmările, maica s-a apropiat de mine şi mi-a făcut un cadou pentru biserică, deşi eu la acel moment eram îmbrăcat în civil, cadou foarte scump nu în bani, ci duhovniceşte. Nu spun ce e, fiindcă sărmana maică o să rămână fără nimic – toţi preoţii o să meargă să cerşească de la ea. Eu am rămas încântat de transparenţa gândirii şi psihologiei maicii. De atunci întotdeauna ţin calea la Suruceni cu plăcere. O ţin cu plăcere fiindcă acolo este o mănăstire unde miroase a monahism. Mie, ca celui care a mâncat terci monahal, îmi este cunoscut duhul monastic. Îmi este foarte dureros atunci când cineva care merge la Mănăstirea Căpriana zice: „Am impresia că am fost la un palat mai bun decât palatul republicii. Am fost ca la un muzeu. Regret că nu am avut ocazia să comunic cu nimeni din părinţii duhovnici deosebiţi.” Or, mergând la Mănăstirea Suruceni nu este o problemă pentru nimeni să comunice cu maica stareţă.

Toate drumurile duc la Mănăstirea Suruceni...

Evident că, fiind obosiţi, mulţi intelectuali, mulţi oameni de afaceri, politicieni care au nu doar aşa-zisa credinţă în suflet vin la mănăstire la maica Epistimia pentru a cere sfaturi. Chiar dacă tot mai des auzim de funcţionari de stat, persoane publice care se bat cu pumnul în piept zicând că-s credincioşi, vedem că sunt mulţi care îşi mărturisesc credinţa în suflet şi totodată trădează ţara asta şi o vând în stânga şi-n dreapta. Cu credinţa-n suflet opresc şi religia în şcoală, cu credinţa-n suflet vând organe, cu credinţa-n suflet spun minciuni în campania electorală etc. Şi cu toate acestea, toţi au credinţă-n suflet!
Însă calea spre Mănăstirea Suruceni o fac cei care au seminţa cumsecădeniei. Iar maica nu face din asta publicitate. Unii de alţii mai mult nu ştiu decât ştiu, dar foarte multă elită financiară, politică, cei care cred cu adevărat, vin la maica şi astfel ea este la curent cu multe evenimente din viaţa unor partide, cu situaţia unor firme, a unor bănci etc. Ştie doar maica Epistimia, mai mult nimeni.
Maica stareţă este cea care ştie multe şi despre ceea ce se întâmplă în viaţa Bisericii şi totdeauna când este cazul să se implice, ea se implică. Relaţia multor oameni politici şi de afaceri cu Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir este una de interes sau impusă de circumstanţe. Dar mulţi dintre aceşti oameni nu ştiu cum se întâmplă că apelează la asistenţa duhovnicească a maicii Epistimia…

„Maica Epistimia în mănăstire este ca matca în stup.”

Este ştiut faptul că maica şi-a luat un vot ca să nu iasă din mănăstire şi iese doar atunci când este chemată la mitropolie sau când este invitată la hramul unei alte mănăstiri. Fără un motiv bine întemeiat maica Epistimia nu iese din curtea aşezământului monahal. Este o învăţătură tradiţională a stareţilor şi stareţelor: ei nu trebuie să fie prea „plimbaţi”. Noi însă avem azi stareţi cu Toyota Camry, cu Mercedes-uri 140, cu BMW X5, şi protopopi cu astfel de maşini. Noi astăzi suntem tare mişto! Dacă ne uităm la maşina maicii stareţe, este un mini-van. Deci maica se gândeşte nu doar la ea, ci e economă, mai ia câteva surori cu ea atunci când pleacă undeva. Este o gîndire tipică stăreţească. Pot spune că maica Epistimia în mănăstire este ca matca în stup.
Părintele Iustin (Pârvu) spune următoarele despre unii stareţi şi stareţe contemporane: „Stareţul astăzi are maşină şi se duce într-o zi să cumpere mătură la târg. A doua zi se duce să cumpere coada la mătură. A treia zi îşi dă seama că n-are furaj şi după acesta. Iar a patra zi se duce după teu. Şi astfel stareţul n-a petrecut săptămâna în mănăstire, ci a mers la târg.” Ne întrebăm: atunci ce se întâmpla în mănăstire?
Din nefericire, aceasta este situaţia mănăstirilor de astăzi. Unii părinţi înaintaţi duhovniceşte spun că boala monahismului din ultimile timpuri va fi drumurile. Într-adevăr, pentru un monah drumul este ceva distrugător. Vis-a-vis de monahi, drumuri, maşini, stareţe aş vrea să fac o paranteză şi să vă povestesc o situaţie foarte interesantă din viaţa Părintelui Anatolie Moraru. La biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” părintele nu avea condiţii luxoase de trai: veceu în curte, fără canalizare, duş nu avea. Dar părintele în anumite zile şi săptămâni nu ieşea din curtea bisericii. Aici e vorba de o parohie! Aceste perioade se transformau în ceva mai curat, mai luminat, iar părintelui parcă îi creştea inima, era mai aprins în rugăciune, emana o căldură extraordinară. Şi toţi simţeau lucrul acesta în jurul lui: slujitorii, lucrătorii, toţi. Deci dacă un preot de mir şi preoteasa stau mai mult în curtea bisericii şi nu ies fără motiv în oraş deja dă ceva mai mult decât obişnuitul. Ce s-ar întâmpla dacă toţi stareţii şi toate stareţele ar sta mai mult în mănăstire? Dom’le, are şanse omenirea să mai trăiască încă o mie de ani!

Mama duhovnicească a obştii

Un mare merit al maicii îl putem considera faptul că în mănăstire se ţine slujba întocmai după tipicul care se cere. Maica a reuşit, după o perioadă de timp, să aibă Sf. Liturghie în fiecare zi. Ştiu că pentru maică acest lucru nu este uşor. Odată mi-a spus: „Părinte, câteodată nu-mi rămâne pentru surori când trebuie să plătesc salariul slujitorilor.” Dar maica a mers la pasul acesta şi noi vedem că Bunul Dumnezeu sporeşte şi îi merge înainte.
Nu ştiu care din stareţii noştri din Moldova ar putea să spună că a făcut la zi două facultăţi, cum le-a făcut maica: pedagogie şi teologie. Astfel, maica este o stareţă citită. Deci, pe lângă toate trăsăturile frumoase pe care le are ea, ca mamă duhovnicească la toate fiicile de acolo, este citită şi îşi vede de locul şi de chemarea ei. Mi-aduc aminte când într-o vizită privată a fost la Chişinău PS Avontie, episcopul-vicar de la Milano. Venind în Mănăstirea Suruceni, maica a pregătit masa cu aceleaşi bucate ca şi pentru surori. Nu a fost ceva ieşit din comun. Cu toate acestea, arhiereul a fost petrecut cu toată cinstea. Venind şi plecând, PS Avontie a spus aşa: „Vai, ce mult mi-aş dori şi eu un astfel de cuib la Milano.” Mănăstirea Suruceni, ca duh şi trăire, este înfrăţită cu Mănăstirea de la Sireţi. Părintele Porfirie, stareţul Mănăstirii de la Sireţi, cu Maica Epistimia sunt într-o frumoasă conlucrare duhovnicească. Fiind atunci în Moldova, PS Avontie a ţinut numaidecât să ajungă la Sireţi, unde la fel a fost primit cu toată căldura şi cu tot respectul. Vreau să adaug că PS Avontie este ctitor mare al bisericii de lemn. Este singurul arhiereu care a dat bani la biserica aceasta. El a avut o grijă sporită faţă de biserică, s-a rugat pentru ea. Noi ne bucurăm de această conlucrare frumoasă cu el, cât şi cu ÎPS Mitropolit Evloghie, care mi-a făcut cadou o cruce pe care o port cu bucurie pentru că nu fiecare mitropolit şi nu oricui face cadouri. Dar să revenim la maica stareţă.
Vreau să vă spun că, indiferent de numărul oamenilor cu care mergeam la mănăstirea Suruceni, indiferent de statutul lor social, toţi au fost primiţi cu căldura şi afecţiunea corespunzătoare de către maica stareţă.


Tămăduitoarea de suflete

Ştim că la primul Sinod Ecumenic erau Sfinţi cu viaţa sfântă, dar erau lucruri care lăsau de dorit deja şi pe atunci. Astfel, Sf. Părinţi au venit cu plângeri la Constantin cel Mare, dar el le-a răspuns: „Cine sunt eu să judec sluga altuia? Ei sunt slugile lui Dumnezeu. Eu, dacă i-aş vedea păcătuind, aş scoate mantia mea împărătească şi i-aş acoperi ca să nu vadă alţii să se smintească.” Vreau să vă spun că maica stareţă este cea care acoperă foarte mult şi pe mulţi. Dar indiferent de statutul lor, dacă ar mai asculta de maica şi ar apuca să trăiască după credinţă, atunci lucrurile ar merge foarte bine. Maica nu-i acoperă fiindcă este părtaşă la unele păcate, ci deoarece chemarea unui stareţ sau a unei stareţe, a unui călugăr sau a unei călugăriţe este de a acoperi omul în sensul îndreptării lui. De la aceea că pe omul cu lacune îl scoţi în public nu-l tămăduieşti. Ştim că dacă un om este bolnav, el este izolat la spital. Dacă un om are o boală grea sufletească, atunci situaţia lui este izolată psihologic de un duhovnic, o stareţă, o călugăriţă până la momentul când el se face bine. Şi când el se face bine, se îndreaptă, se spovedeşte, se împărtăşeşte şi după asta vine înapoi. Foarte mulţi – aceeaşi intelectuali, oameni de afaceri, politicieni – vin şi se spovedesc la duhovnicii de la Mănăstirea Suruceni şi multe situaţii de-ale lor le discută cu maica stareţă.
Vreau să vă spun că maica are un rol frumos şi în viaţa unor preoţi de mir, pentru că fiind monahie, dar şi femeie, a reuşit să reunească unele familii dezbinate din anumite motive. Aşadar, a reuşit să restabilească unele familii preoţeşti, chiar a fost cea care a mijlocit pe lângă unii arhierei transferul familiei la altă parohie, astfel încât familia să fie cât mai departe de circumstanţele nedorite. Vă daţi seama că maicii stareţe i-a reuşit să reunească o familie preoţească în care soţul şi soţia au divorţat şi au împărţit şi averea! După doi ani de zile aceeaşi preoteasă, acelaşi preot sunt iarăşi un cuplu, transferaţi în altă parohie, departe de „sfătuitori” şi-şi continuă viaţa frumos. Maica stareţă se implică şi în viaţa unor familii laice. Dacă ea consideră că trebuie să se ducă să bată la uşa unui soţ care-şi face de cap, ea o va face!

Şi iarăşi despre „Bazele Ortodoxiei”...

Situaţia la care s-a ajuns acum cu „Bazele Ortodoxiei” este o situaţie în care mult-stimatele, prea-înălţatele şi prea-luminatele feţe ale Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova au apelat în cele din urmă la asistenţa maicii stareţe în deznodământul acesteia. Vă daţi seama – capul unei stareţe face mai mult decât un Sinod! Nici domnul Pasat cu toată securitatea lui nu face cât face capul maicii stareţe! Şi dacă luăm în consideraţie faptul că domnul Pasat a fost ministru în două ministere...Cântăreşte mult, cum n-ai da. Maica stareţă, în această situaţie, evident că foarte atent şi foarte grijuliu, mai mult decât şi-a îngriji o mamă un copil, are tactică în problema care a eşuat, cu regret, ca şi acelaşi referendum pentru introducerea religiei în şcoală ca obiect obligatoriu. Eu cred că dacă se cerea sfatul maicii stareţe înainte de fuzionarea politică cu un partid, bănuiesc că ea s-ar fi pronunţat contra. Aşa nu ajungeam la ceea la ce s-a ajuns. Dacă ar fi mers Sinodul după sfatul maicii stareţe Epistimia, astăzi cred că întrebarea mergea la deal. Cu regret, s-au adresat la ea după ce s-a ajuns la naufragiu.
Frumos spune un proverb: „Casa şi averea o moşteneşti de la părinţi, dar femeia înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.” Înţeleptul Solomon spune la fel de frumos: „Femeia înţeleaptă este o cunună pe capul soţului său.” Eu consider că maica Epistimia este o cunună pe capul monahismului basarabean de astăzi.

Ecaterina Luţişina

Părintele Severian – despre părintele Boris Canţîr

Eu mi-aduc aminte despre Părintele Boris cu mare plăcere pentru că el mi-a fost coleg de seminar la Noul Neamţ, noi fiind veniţi din România. După trei ani de seminar acolo, Părintele Boris în anul acela a şi fost admis. A avut un mare succes la învăţământ şi foarte curând a încheiat şi seminarul. Şi la şcoala din sat a fost eminent, iar la seminar la fel a avut o străduinţă deosebită. A fost foarte riguros, foarte evlavios cu post, cu rugăciune. De fapt, el nu putea fi altfel. Dacă ar fost fost altfel, ar fi compromis autoritatea Părintelui Grigorie Jelihovschi, preotul paroh şi duhovnicul din Sălcuţa, pentru că această dinastie a preoţilor Jelihovschi este dinastia celor care au o lucrare deosebit de frumoasă în spiritualitatea sud-basarabeană. După absolvirea seminarului, în anul 1996, (el absolveşte cu un an mai târziu după mine) este hirotonit preot la catedrala de la Ciuflea, unde şi rămâne. Fiind la catedrala de la Ciuflea, despre el discuta odată, pe atunci încă stareţ la Noul Neamţ şi rector de seminar, arhimandritul Dorimedont, şi ÎPS Mitropolitul Vladimir, care îi spuse: „Măi Dorimedont, ce şcoală ai tu acolo, cum îi înveţi, măi, iaca Borica aista, Părintele Boris Kanţîr cel mititel, la noi la Ciuflea, o băgat spaima-n toţi! Fug toţi de el ca dracii de tămâie. Nu vezi sectar la un kilometru de Ciuflea. Toţi înconjoară. Când aud că dau peste dânsul atunci toţi fug în toate părţile! Borica aista face cât un sobor de preoţi!” La care, evident că fiind foarte mulţumit de succesul discipolului său arhimandritul Dorimedont a răspuns: „Vladâca, nu facem nimic deosebit, facem doar şcoală. Cine vrea să înveţe, învaţă, cine nu vrea, nu învaţă.”
Părintele Boris a fost un bun elev şi în seminar şi ne bucurăm mult că este şi un preot bun. La biserica Ciuflea Părintele Boris, din spusele credincioşilor, a avut calea sa de preot, de duhovnic, de slujitor. S-a întâmplat odată când meargeau ceilalţi preoţi la sfinţirea unei instituţii următoarea istorie: unul din cel mai mari a zis: „Cu acest mărunţel ce să facem? Îl mai luăm sau nu? Cred că nu mai merge el cu noi.” Dar Părintele Boris, rămânând indignat de statura sa, oricum nu a tăcut şi le-a zis: „Dacă sânteţi mai înalţi, sunteţi mai hâtri?” Evident că după asta au înţeles membrii echipei că trebuie să-i poartă respectul părintelui Boris.
Mai târziu Părintele Boris, venind la azilul de la Schinoasa, o parte din enoriaşii care-l respectau şi fiii duhovniceşti de la Ciuflea s-au tras după el acolo. A adunat şi acolo încet cu încet turmă. Este binecunoscut faptul că a locuit ceva timp în azil cu bătrânii, dar întotdeauna, de câte ori de întâlneam cu Părintele Boris, începând din anul 1996 şi cu orice ocazie, el a fost primul care s-a salutat, a fost primul care a cercetat „Ce faci? Cum o duci? Cum îţi merge?” A fost întotdeauna o atitudine frăţească din partea lui. Mai târziu, în 2003, noi am avut un pelerinaj la Sf. Cuviosul Serafim de Sarov, am fost şi în lavra Sf. Serghie de Radonej, şi la Pskov, la Kiev. A fost un pelerinaj frumos, am fost în audienţă şi la arhiepiscopul Gheorghie de Nijnii Novgorod. Am împărtăşit aceleaşi bucurii.
Părintele Boris a avut îndrăzneala aceasta să nu se sinchisească de originea sa moldovenească. Mai interesant era că el, fiind pe la Sarov, pe la Diveevo, veneau credincioşi ruşi şi când îl vedeau, ziceau în rusă: „Părinte, binecuvântează!” Veneau şi cereau binecuvântarea şi-i spuneau: „Părinte, data trecută ne-aţi dat un sfat şi s-a rezolvat o întrebare.” Eu, de exemplu, totdeauna m-am gândit să nu lezez demnitatea slujitorului lăcaşului şi totdeauna cam aşa procedez: evit de a da sfaturi prin mănăstiri unde sânt musafir, prin parohii. Zic: „Aveţi preotul vostru, dar dacă aveţi nevoie de sfat, veniţi la mine acasă, veniţi la mine în parohie.” Părintele Boris a avut îndrăzneala să o facă şi a fost cu efect, a fost cu rod. Dumnezeu să-l ajute. Nu condamn ce a făcut el, ba dimpotrivă situaţia dată m-a încurajat şi pe mine în unele momente, că dacă e o situaţie arzătoare şi dureroasă şi omul nu a dat peste un duhovnic, atunci cred că e cazul să o fac eu. Mai este o problemă între ruşi şi noi: ei sunt mai reci. La un stareţ, la un duhovnic rus poţi să stai o săptămâna la mănăstire şi să nu mai fii primit la audienţă, or la noi, la moldoveni, la români, este altceva. În cel mult 24 de ore la cel mai mare stareţ, care vrei, dacă e sănătos, este bine, eşti primit. Eşti ascultat, ţi se citeşte rugăciune, eşti pus la 40 de slujbe, chiar dacă ai sau nu ai bani. Deci noi suntem mai calzi ca ei în comunicare. Duhovniceşte românii sunt mai calzi ca ruşii. Acesta este un plus. Ruşii au plusurile lor de rigoare.
Un alt episod frumos din comunicarea noastră cu Părintele Boris au fost invitaţiile de fiecare dată la hram, când se sărbătorea Cuv. Serafim de Sarov. De fiecare dată Părintele Boris m-a invitat şi eu m-am bucurat mult de comunitatea pe care el a reuşit să o închege, de hramurile pe care a reuşit să le organizeze. Mă bucur că are o lucrare frumoasă ca coleg al lui în popor. Alt lucru care eu cred că pe Părintele Boris îl doare şi astăzi eu cred că este problema bisericii pe care nu a reuşit să o înalţe, cum a dorit el să o facă. Îmi pare rău că nu a reuşit să o facă,dar a avut părintele nefericirea să aibă oameni în jur care să-l „mănânce” un pic. Când cineva te „mănâncă” apoi îţi mai dă cu şutul, te face să progresezi. Deci dacă avea să se atârne mai hain conducerea azilului faţă de Părintele Boris, eu vă asigur că Părintele Boris făcea deja biserică. Deoarece conducerea azilului a fost foarte loială în cele mai multe cazuri şi înţelegătoare cu Părintele Boris, chestia asta a permis să se meargă în voie. De exemplu, şi eu, dacă Părintele Anatol şi fiii săi duhovniceşti care, la un moment dat, necătând la toată stăruinţa mea, aveau unele rezerve faţă de mine la biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” gândind că pretind să preiau cârma parohiei, ceea ce eu nu pretindeam. Deci insistându-mi-se mereu să mă mut, - el nu spunea „Ieşi, te dau afară.” – ieşind în cort de la biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” pe terenul care mi s-a dat am făcut biserică. Dacă nu era acea tactică a Părintelui Anatol – „Când ieşi? Când te duci?” – păi eu şi astăzi eram la „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” sau la altă parohie şi biserica nu era înălţată. Acolo, din câte eu ştiu, era nevoie să se achite nişte despăgubiri, fiindcă a fost teren agricol. Când părintele a luat acest teren, fost director al Institutului de Vin şi Vinificaţie, domnul Nicolae Ciutac şi stimatul meu cumătru, a oferit acest lot de pământ şi dacă din start era instalat un vagon, se începea slujba, se începea lansarea unei biserici fără toată echipa de acte, mai puţin oficial, ci aşa, pe de-a dreptul, atunci să ştiţi că astăzi era încă o biserică înălţată. Deci eu nu ascund un moment care l-a mărturisit la masă, la Larga, cu PS Dorimedont, regretatul episcop de Briceni, pe atunci încă Serafim Urechean, primar al oraşului Chişinău. El a spus aşa: „Vladâca, eu dacă mergeam pe toată calea legală în Chişinău să fac ceva, să ştiţi că în Chişinău nu făceam nimic. Eu mai întâi am făcut şi apoi am legalizat şi astfel Chişinăul are prospecte noi, drumuri noi, troleibuze, maşini noi la salvare ş.a.m.d. Eu am mers cu fapta, şi apoi cu actul, că nu mai dac de capăt. Când intri în acte, nu mai faci treabă.” Cred că dacă mergea şi Părintele Boris pe calea aceasta, astăzi era lângă biserica azilului încă o biserică înălţată. Aici cred că a foat piedica – n-a fost cine să-l îndrume: „Părinte, nu aşteptaţi actele. Dute în start, pune o vagonetă, pune două clopote, începe slujba, gata, ai început, este biserică! Nu te mai scoate nimeni de acolo cu despăgubiri! Gata, punct!” N-o să dea nimeni o biserică la o parte. De atâta eu consider că acea biserică din dealul Schinoasei care urma să fie înălţată de Părintele Boris n-a fost realizată. Deci a trebuit o acţiune instantă, cu surprinsul. Tactica noastră voievodală veche a surprinsului este o tactică foarte bună în toate timpurile, îndeosebi dacă vrei să faci o faptă bună, cu surprinsul o faci cel mai bine. Niciodată nu o faci cu publicitate, cu mare preambule.
Mă bucur mult că şi preoteasa sa Eugenia îl susţine foarte mult, pentru că şi eu, şi Părintele Boris şi mulţi preoţi care sânt respectaţi de credincioşi, a căror biserici sânt cât de cât pline, sunt căutaţi de tineret, să ştiţi că noi, preoţii, sîntem cine sântem şi am ajuns unde am ajuns, în mare măsură, graţie preoteselor noastre. Deci este o dajdie care şi moral, şi spiritual, şi material, nu trebuie să o dăm soţiilor noastre. Ele sunt cei mai fideli şi cei mai buni consilieri ai noştri şi eu mi-aduc aminte de fiecare dată la ceea ce ţine de organizare în parohia Părintelui Boris preoteasa Eugenia a fost peste tot. A fost implicată în tot, a ştiut tot, a controlat tot. Preoteasa Eugenia este un mare ajutor şi un mare sprijin, în părerea mea, în viaţa Părintelui Boris. Ea, deşi parcă casnică, nefiind angajată în câmpul muncii, în parohie este tot ce-a trebuit numai ca lucrurile în parohie să meargă bine. Dec preoteasa Eugenia are un merit foarte mare.
Un capitol frumos care n-aş vrea să-l trec cu vederea este emisiunile noastre „Convorbiri duhovniceşti” la televiziune, şi noi arătam atunci (...) Cu părintele Boris am reuşit nişte emisiuni foarte bune. Părintele Boris a fost acel care le-a spus lucrurilor pe nume şi în eter – nu s-a temut de situaţii, nu s-a temut de nimic – păcat că nu a avut îndrăzneala din emisiune în construcţie, căci vă spun că stătea biserica. Părintele Boris a spus în emisiune şi faptelor politicilor de atunci de la guvernare, şi intenţiilor politicilor din spatele politicii. Câteva emisiuni ale mele cu părintele Boris împreună luate au băgat aşa o spaimă în o serie de oameni, mai ales de la televiziune, încât mai târziu Boris Eruşevski, şeful redacţiei emisiunii culturale care era atunci, s-a scăpat cu vorba că este o directivă neoficială de televiziune că „ferit-a Dumnezeu să ajungă la ecran Severian sau Boris!” Vă închipuiţi că după aceasta a avut loc o întrevedere chiar şi cu dnul preşedinte Voronin, cu premierul Tarlev, cu Vladâca, s-a discutat problema reluării emisiunii „Convorbiri duhovniceşti” şi reîntoarcerii mele la televiziune şi nici ei nu au putut rezolva întrebarea. Deci fiind la putere şi ştiind că dnul Voronin a deţinut puterea în sensul deplin al cuvântului, a fost aşa o situaţie că Părintele Boris a băgat aşa o spaimă că nici cuvântul dnului Voronin nu a avut putere la TVM. Atât de puternice au fost câteva emisiuni realizate de Părintele Boris, care pentru timpul de atunci au rămas nişte emisiuni pentru posperitate în care oamenii îşi aduc aminte cu plăcere despre intervievările reciprocre care aveau parte în platou. Despre subiectele discutate, ca de exemplu, noii mucenici şi martiri ai creştinătăţii, problema noilor acte de identitate, ce să facem cu ele: să le primim sau să nu le primim, problema canoanelor bisericeşti, pentru că credincioşii aud „canonic, „”necanonic”, dar nu ştiu ce înseamnă aceasta, păi Părintele Boris a ieşit cu canoanele şi a venit cu pedalionul la emisiune, vă daţi seama! Nimeni nu făcuse până atunci ce făcuse părintele Boris! Vă daţi seama cât de mare râvnă şi ce mare şi frumoasă lucrare am realizat împreună cu părintele Boris.
Părintele Boris, şi mai sunt preoţi de un duh cu mine, cu el, cu alţii, dacă am avea o posibilitate să ne întrunim şi să fim ascultaţi de cine ar trebui să ne asculte, în opinia noastră, nu să ne impunem părerea, ar avea numai de câştigat şi foarte mult de câştigat. Nu-mi rămâne decât să-i urez părintelui Boris să-i dea bunul Dumnezeu răbdare, şi să-l ajute Dumnezeu ca o altă ocazie – că Dumnezeu oferă oricum trei şanse în viaţă – de a înălţa o biserică propriu – zisă. Mă bucur că el are o biserică în sufletele oamenilor, dar sunt convins că el tânjeşte după o biserică pe care el n-a reuşit s-o înalţe din piatră sau din lemn. Eu îi doresc părintelui Boris să-l ajute bunul Dumnezeu să facă o biserică indiferent de dimensiuni, dar să ajungă la adânci bătrâneţi să înalţe o bisericuţă. Probabil că atunci când va ajunge el să împlinească această lucrare eu cred că el va fi cel mai fericit şi cel mai bogat şi sunt mai mult decât convins că este o rană care doare în sufletul lui şi astăzi ca n-a reuşit să înalţe o sfântă biserică. Cu ce-am să pot – cu un sfat, cu o îndrumare, cu o relaţie – cu o mai mare plăcere.

Material realizat de Ecaterina Luţişina

Să aducem bătrânilor bucuria duhovnicească

Recent azilul republican pentru bătrâni şi invalizi din municipiul Chişinău a fost cuprins de o bucurie aparte: părintele Boris Canţîr, parohul bisericii pe lângă azil, şi-a sărbătorit ziua de naştere. Cu această ocazie am mers să vizităm lăcaşul sfânt, dar şi să-l întrebăm pe părinte despre greutăţile, precum şi bucuriile slujirii într-un azil. Deşi nu era vreme de slujbă, l-am găsit înconjurat de enoriaşii care aşteptau sfaturi pentru suflet. Firav trupeşte, ne-a impresionat enorm cu înălţimea răbdării şi bunătăţii sale.

-Părinte, povestiţi-ne puţin despre viaţa şi experienţa de slujitor al altarului.
-M-am născut în 1972, 26 iunie, satul de baştină este Sălcuţa, raionul Căuşeni. În sat biserica totdeauna a fost deschisă, aşa că am activat în biserică de mic copil până la înscrierea la seminarul de la Chiţcani. M-am înscris la seminar în 1992, şi mi-am făcut aici studiile timp de 4 ani. În 1996 am absolvit seminarul, iar în 1997 am fost hirotonit şi binecuvântat de ÎPS Mitropolit Vladimir să fiu paroh al bisericii care s-a inaugurat aici, în incinta azilului cu hramul „Sf. Serafim de la Sarov”.

-Aţi menţionat seminarul de la mănăstirea Chiţcani. L-aţi cunoscut pe părintele Selafiil, ieroschimonahul bine cunoscut de acolo?
-El mi-a fost duhovnic. Eu am avut toată viaţa duhovnici foarte evlavioşi şi cuvioşi. Primul duhovnic mi-a fost părintele Serghie, duhovnicul moldovenilor de la lavra Poceaev. După trecerea la Domnul a părintelui Serghie, cu binecuvântarea lui, am fost transferat la părintele Selafiil. Astfel, până la adormirea lui, am fost fiu duhovnicesc al său.
A fost un duhovnic foarte modest, foarte simplu, a dus o viaţă de nevoi. Niciodată nu s-a plâns, niciodată n-a încercat să atragă atenţia la nevoile sale sau să roage pe cineva să-i facă ceva. Se spune că a fost puternic cu duhul - da, a fost – din experienţa mea cofirm acest lucru. Întotdeauna când mă duceam la chilia lui cu familia, el, fiind nevăzător, căci îşi pierduse vederea de 20 de ani, deodată îi numea pe toţi cei prezenţi, toate împrejurările, şi multe alte lucruri care nu izvorau din memoria sa.
În anul 2005, după absolvirea academiei, la cererea credincioşilor trebuia să fiu transferat la biserica de la Cuhureştii de Sus. Când am mers la el să cer binecuvântare, el nu mi-a dat-o. Părintele mi-a povestit atunci despre biserica în care slujesc, cum e ea, aveai impresia că el fost pe aici. Şi în privinţa familiei – am trecut prin momente foarte grele pentru că situaţia unui preot paroh într-un azil de bătrâni nu era una dintre cele mai plăcute – mereu era aşa cum îmi spunea el, iar lucrurile decurgeau conform binecuvântării lui.

-Părinte, cum aţi ajuns să slujiţi în această instituţie?
-După ce am terminat studiile, timp de o lună mi-am făcut practica la catedrala Ciuflea. Aici a fost trimis un alt preot, care, după o lună, a refuzat şi am fost numit să slujesc eu
, necătând la faptul că înainte de aceasta am fost cerut ca preot paroh în raionul de baştină, într-un sat din apropierea satului meu natal. Pentru mine a fost o nedumerire, mai ales că nu am avut niciodată dorinţa de a sluji într-o parohie din Chişinău. În iulie 1997 am fost binecuvântat să fac prima slujbă aici. Când am venit aici, situaţia era dramatică: erau trei slujitori auxiliari, care de jumătate de an nu fuseseră salarizaţi, lumânări nu erau în vânzare, la slujbe erau numai potirul şi discul şi mai mult nimic. Pe atunci pe lună venitul bisericii era de 5-6 lei. Aşa eram nevoiţi să supravieţuim. Deşi pe parcursul a 13 ani am cerut să plec de 7 ori, tot aici am rămas.

-Prin ce se deosebeşte slujirea la biserica „Sf. Serafim de la Sarov” de slujirea la alte biserici?
-Contingentul enoriaşilor acestei biserici îl reprezintă tutelaţii statului. În situaţia lor au nevoie de o îngrijire duhovnicească deosebită de cei din oraş, pentru că, în primul rând, enoriaşii de aici nu au posibilitatea să postească. În fiecare post suntem nevoiţi să-i convingem pe tutelaţi să se înfrâneze de la bucate o zi, două înainte de a fi împărtăşiţi.
Pe lângă acestea, jertfele pe care le primim noi - mai mult de jumătate le oferim bătrânilor, petru că sunt multe lucruri pe care statul nu are posibilitate să le acorde. Noi o facem pentru a-i bucura câtuşi de puţin. Fiindcă în societate a fost o perioadă când aveau valoare doar lucrurile reale, aceşti bătrâni şi invalizi, în afară de atenţia duhovnicească, o aşteaptă şi pe cea materială. Sunt ispitiţi şi de darurile pe care sectarii le fac unor tutelaţi de aici. Astfel, constatăm că bătrânii sunt ca nişte copii însetaţi de comunicare şi mâmgâiere pe care le oferim în fiece zi. Aici se adeveresc cuvintele Sf. Ioan Damaschin, care spune: ”Toate sunt deşertăciuni, cele omeneşti.”
Ca paroh, întotdeauna sunt în căutare de fonduri, de sponsori, de ajutoare pentru a putea menţine biserica şi misiunea ei în azil. Este foarte greu, dar facem faţă cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Sfântului Serafim de la Sarov. Trebuie să aducem bătrânilor bucuria duhovnicească.

-Lucrează biserica şi cu angajaţii azilului şi dacă da,cum se manifestă acest lucru?
-Numaidecât. Are loc o colaborare foarte strânsă şi cu administraţia, care s-a străduit să ne meargă mereu în întâmpinare. Desigur că au fost şi momente de criză, în dependenţă de guvernare, dar cu majoritatea din administratori am avut şi avem o conlucrare foarte bună. Găsim întotdeauna căi de rezolvare a problemelor.
Aici am călugărit două bătrâne şi m-am ciocnit cu administraţia, care nu dorea acest lucru. Noi am fost nevoiţi să luptăm şi, până la urmă, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, s-au călugărit şi apoi s-au făcut şi schimnice. Eram nevoiţi să ducem tratative cu administraţia pentru a obţine o cameră numai pentru ele. Era greu, fiindcă în primii ani după căderea comunismului oamenii încă nu era gata să primească creştinismul şi valorile sale.

-În afară de perioadele de criză, care alte greutăţi aţi întâmpinat?
- În primii ani de slujbă mi-a fost foarte greu, chiar am vieţuit cu familia în azil timp de patru ani. Totuşi dacă aş mai avea o viaţă, aş alege aceeaşi cale, pentru că aceste experienţe mi-au fost de mare folos.
În prezent sunt personalităţi care vorbesc urât de Biserică, deşi nu le-am dat niciodată prilejul pentru aceasta. Ştiţi, diavolul îşi face lucrările sale. Unde arde lumina, el vrea să fie întuneric. Dar noi ne bucurăm că Dumnezeu nu ne părăseşte datorită Sf. Serafim de Sarov, care este un mare rugător şi un mare făcător de minuni. Existenţa acestei biserici este minunea Sfântului. Mi-aduc aminte că în 1999 existenţa bisericii era sub semnul întrebării. Tot atunci trebuia să vină mitropolitul să facă slujba de 15 ianuarie (hramul bisericii) şi m-am adresat în mai multe instanţe pentru ajutor, dar fără rezultat. Eram, într-un fel, în deznădejde, căci suntem oameni păcătoşi şi muritori. Era deja 13 ianuarie şi trebuiau şi covoare, şi bani pentru a servi masa. Şi iată în ultimul moment un domn ne-a ajutat şi până-n seara lui 14 ianuarie biserica a fost îmbrăcată cu covoare şi ne-au adus şi bani pentru produse. Toate acestea au fost minuni ale Sf. Serafim de Sarov. El ne-a încercat credinţa noastră. Numai noi nu credeam, dar el a avut grijă de sărbătoarea lui şi cred că să fi avut noi banii şi să fi organizat noi totul, nu avea să fie aşa de frumos. El mai bine decât noi a făcut totul. Pe parcursul a 13 ani practic anual se săvârşesc minuni, căci altfel nu pot să explic cum rezistăm aici.
Atunci când vroiam să plec din biserică şi aduceam un locţiitor, el nu vroia să rămână. Pe atunci eram săraci şi ei când vedeau asta, nu doreau să rămână. Ultima dată când vroiam să plec, la o icoană veche din sec. XVIII a Maicii Domnului s-au luminat culorile şi atunci am înţeles că era un semn de a nu părăsi biserica.
Luând ultima binecuvântare de la părintele Selafiil, el mi-a spus că Maica Domnului n-o să mă părăsească, Sf. Serafim de la Sarov o să ne ajute, şi să nu mai caut să plec. Iată, slavă Domnului, acum ne descurcăm câte puţin.

-Ce le recomandaţi creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?
-Ce pot spune eu, un păcătos de preot? Situaţia creştinului de azi este dramatică, fiindcă societatea este divizată din cauza unor anumite persoane, din cauza sectanţilor, ateilor şi din cauza creştinilor formali. I-aş sfătui pe creştinii care îl caută pe Dumnezeu, mai ales pe cei tineri, să fie foarte atenţi la ceea ce se vorbeşte la radio şi la televiziune, pentru că sunt foarte mulţi duşmani ai mântuirii omeneşti. Să atragă mai puţină atenţie la ziaristica modernă, pentru că ea confundă lucrurile duhovniceşti, nu poate şi nici nu vrea să le lămurească, iar dacă le lămureşte, o face în felul său. Să fie foarte atenţi la judecarea aproapelui. Noi privim lucrurile din afară, însă din înăuntru nu ştim nimic.
Comunismul a lăsat răni în sufletele noastre şi a slăbit credinţa. Mulţi care s-au întors la biserică încă nu sunt citiţi, n-au valorificat scrierile Sf. Părinţi, Scriptura adevărată, ediţiile canonice, aşa că îi îndemn să o facă. Desigur că cea mai importantă este rugăciunea, pentru că prea mult s-a uitat de ea. Nu se mai ia în consideraţie în familie, copiii sunt lăsaţi în voia soartei. Nici un părinte nu trebuie să impună, ci cu dragoste să explice că prin rugăciune se rezolvă toate problemele care apar. Acestea le-aş dori cititorilor - să ia aminte şi să le împlinească.

Realizat de Ecaterina Luţişina, stagiară la „Altarul Credinţei”

Dicţionar istorico – biografic Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată vol I. la a doua ediţie

Fraţi creştini cu Mila şi cu Ajutorul Domnului, am reuşit să reedităm cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată” vol I. (ediţie a fost revizuită şi îmbunătăţită)

Acuma când deja lucrăm la vol II a acestui dicţionar, nu am putut să trecem cu vedera numeroasele cereri venite de la preoţii, teologii şi oamenii de bună credinţă din Republica Moldova şi din România, reeditând cartea într-o haină poligrafică nouă.

Dicţionar istorico – biografic „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată” cuprinde în sine 50 de personalităţi notorii, slujitori ai Dumnezeului celui Veşnic, care au activat în Basarabia noastră începând cu sfârşitul secolului XIX până aproape de vremurile noastre.

Citeşte recenzia: Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată – modalităţi de ieşire din criză

Cartea poate fi găsită la reprezentaţii A.S.C.O.R. Chişinău şi Frăţia Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Bisericuţa de lemn) din Chişinău.

Telefoane de contact: 069335009; 068559904; 079600416;

sursa: http://personalitatibasarabene.info/

In Maramuresul istoric - peste 16 ani

Recent, Preotul Severian Gheras, parohul bisericii “Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava” a efectuat o calatorie in TransCarpatia. Cu acest prilej am intretinut cu Parintele un dialog, pentru a impartasi si cititorilor impresiile cu care s-a intors din calatorie.

- De cat timp nu ati mai vizitat Maramuresul istoric?

- Ultima data am vizita Maramuresul istoric, TransCarpatia din Ucraina de astazi, in anul 1994, cand am mers intr-o deplasare din partea manastirii Noul- Neamt. . De atunci si pina in prezent nu am mai avut ocazia sa merg in locurile acelea, atit de frumoase.

- Ce amintiri aveti din acea perioada?

- La timpul respectiv in satele romanesti din TransCarpatia activau preotii Bilitchi Gheorghe- in Slatina, Bilitchi Stefan- in Apsa de Jos (Dibrova), Bilitchi Dorin, colegul meu de Seminar si un foarte bun prieten - activa in Gliboche (Stramtura), iar in Apsa de Mijloc preot era Sebastian Lican.. Imi aduc aminte cu placere de predicile preotilor Dorin Bilitchi si Sebastian Lican care, la timpul de atunci, au servit drept o reanimare spirituala a romanilor ortodocsi din zona. In aceste sate sunt foarte multi adepti ai confesiunii Martorii lui Iehova, care nu cred in Inviere. Astfel, Parintele Dorin, in predicile sale rostite la inmormantari, acolo unde se aduna tot satul, deseori aducea exemple de pasaje din Sfanta Scriptura unde se confirma invierea din morti. In Apsa de Jos, preotul Sebastian, fiind preot celibatar, isi permitea sa faca cateheza permanenta cu orice prilej, iar in zilele de joi erau organizate intilniri cu credinciosii, unde se tineau lectii tematice si se dadea raspuns la diferite intrebari ale credinciosilor, in temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii. La timpul de atunci deseori credinciosii din Apsa de Mijloc solicitau ca preotii Sebastian si Dorin sa vina impreuna la oficierea anumitor taine si ierurgii…

- Anul acesta ati mers la odihna in Maramures. Cu ce impresii ati revenit acasa?

- Dupa 14 ani de activitate pastorala, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, mi-am permis sa imi iau un mini-concediu. Astfel, in acest timp am fost cazati in pensiunea Elinca, unde au fost organizate mai multe excursii, printre care si o excursie la lacul Sinevir. In drum spre acest lac am poposit la citeva manastiri din zona. M-am bucurat mult sa vad ca nu doar bisericile din parohii, ci si acelea din manastiri sunt pline cu enoriasi. Important este faptul ca la biserica vine intreaga familie , de la cel virstnic, pina la cel mai mic membru. Cu regret, in bisericile noastre acest lucru nu se observa… De exemplu in localitatea Usti-Ciorna sunt 4 confesiuni, la o populatie de 500-600 de gospodarii, dintre care comunitatea ortodoxa constituie doar 52 gospodarii, dar are preotul ei si in prezent inalta o biserica noua cu o arie de peste 100 metri patrati. In localitatea Dubovoe, cu o populatie de 12 mii locuitori sunt 5 biserici ortodoxe, 2 greco-catolice si 1 romano-catolica si in toata duminica sunt arhipline. Aceast lucru arata credinta puternica caracteristica oamenilor din zona data. De asemenea, nu poate fi trecut cu vederea nici faptul ca daca in 1994 noua Episcopie de Hust si Vinogradovo continea 150-160 de biserici, astazi ea depaseste 300 de biserici- membre. In acelasi timp si-au reluat activitatea manastirile vechi si s-au construit altele noi.

- Va multumesc,Parinte, pentru interviu!!!

P.S. Preotul Severian Gheras: “ M-am bucurat mult sa il gasesc pe Parintele Dorin slujind Sfinta Liturghie in zi de miercuri, chiar daca nu era zi de sarbatoare…”

Interviu realizat de Ana Casian, studenta la Jurnalism.

ORARUL SERVICIILOR DIVINE, care se vor săvârşi pe parcursul lunii septembrie, în biserica „Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”

Stimaţi enoriaşi şi vizitatori ai bisericii noastre!
Vă aducem la cunoştinţă că începând cu luna septembrie anul curent, la biserica noastră, se vor săvârşi lunar privegheri de noapte.
Primul serviciu divin va avea loc în noaptea de 16 spre 17 septembtie.

01.09.2010 Miercuri
17.30 Acatistul Binecredinciosului Voievod Constantin Brîncoveanu cu fii săi Constantin, Ştefan, Matei şi Sfetnicul Inache şi Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Petersburg

02.09.2010 Joi
8.00 Paraclisul şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Acatistul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

04.09.2010 Sâmbătă
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

05.09.2010 Duminica XV după Cincizecime.
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfintei Teodora de la Sihla şi Acatistul Buneivestiri, Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor

06.09.2010 Luni
17.30 Acatistul Sfântului Gherman de la Alaska, Acatistul Sfinţilor Români din închisori şi Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt cu Sfinţirea Apei şi Drumul Crucii

08.09.2010 Miercuri, Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia
16.00 Acatistul Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia şi Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Petersburg
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

09.09.2010 Joi
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Acatistul Cuviosului Iov al Poceaaevului
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie la solicitarea credincioşilor
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)

10.09.2010 Vineri
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

11.09.2010 Sâmbătă, Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (zi de post)
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Acatistul Cuviosului Onufrie de la Vorona
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

12.09.2010 Duminica XVI după Cincizecime. Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Acatistul Buneivestiri şi Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor

13.09.2010 Luni
17.30 Acatistul Sfintei Mironosiţe Veronica, Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail şi Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt cu Sfinţirea Apei şi Drumul Crucii

15.09.2010 Miercuri
17.30 Acatistul Cuv. Alexandru Svirschii şi Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Petersburg

16.09.2010 Joi
8.00 Paraclisul şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
- - - - - - - - - - - - - - - - -
22.30 Ceasul 9
22.45 Vecernia
00.00 Mezonoptica
00.20 Acatistul la Icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins”
00.50 Rugăciunile Dimineţii
01.00 Utrenia
02.30 Ceasurile
03.00 Sfânta Liturghie

18.09.2010 Sâmbătă
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - - - -
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

19.09.2010 Duminica XVII după Cincizecime. Pomenirea Minunii Sf. Arhanghel Mihail
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Arhanghel Mihail, Acatistul Buneivestiri şi Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor

20.09.2010 Luni
16.00 Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

21.09.2010 Marţi, NAŞTEREA MAICII DOMNULUI
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Naşterii Maicii Domnului
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)
- - - - - - - - - - - - - - -
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

22.09.2010 Miercuri, Sfinţii şi Drepţii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana, Acatistul Maicii Domnului la Icoana Făcătoare de Minuni din Crasna şi Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Petersburg
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)

23.09.2010 Joi
8.00 Paraclisul şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Acatistul Cuviosului Siluan Atonitul

25.09.2010 Sâmbătă
9.00 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - -
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

26.09.2010 Duminica XVIII după Cincizecime.
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Iosif de la Partoş, Acatistul Buneivestiri şi Acatistul nefăcutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum de mulţumire (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor
- - - - - - - - - - - - - - -
16.45 Ceasul 9
17.00 Vecernia

27.09.2010 Luni, Înălţarea Sfintei Cruci. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (Zi de post)
7.00 Rugăciunile Dimineţii, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Înălţării Sfintei Cruci, Acatistul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur şi Acatistul Sfântului şi Dreptului Ioan de Kronştadt
8.30 Ceasurile
9.00 Sfânta Liturghie
11.00 Te-Deum pentru sănătate (moleben)
11.20 Pomenirea răposaţilor

29.09.2010 Miercuri
16.00 Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Petersburg, Acatistul la Icoana Maicii Domnului „Caută smerenia” şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
17.30 Taina Sfântului Maslu cu Sfinţirea Apei

30.09.2010 Joi
8.00 Acatistul Sfintelor Muceniţe Pistis, Elpis şi Agapis (Vera, Nadejda, Liubov) şi Sofia şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

________________________________________

Fraţi creştini vă aducem la cunoştinţă, că
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Mare
Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”,
în afara zilelor de sărbătoare şi Duminici, este
deschisă după următorul program:

Luni
Joi
17.00 – 19.30
7.30 – 13.00
Marţi
Vineri
7.30 – 13.00
7.30 – 13.00
Miercuri
Sâmbătă
7.30 – 13.00
17.00 – 19.30 9.00 – 13.00
16.45 – 20.30

Pentru solicitarea serviciilor, vă puteţi adresa la telefoanele:
079335009, 069335009
Preot paroh Severian (Gheras)
Adresa Bisericii este:
mun. Chişinău, str. Mihai Viteazul 12 (lângă patinoarul „ice BRAVO”)

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!