.......................
Acasă............................... ........Galerie Foto ........................Galerie Video

sâmbătă, 12 mai 2012

Postul Îngerilor și Postul Crucii – tradiție populară maramureșeană

”Iubim prea mult lumea și patimile ei, de aceea ne lepădăm ușor, cu zâmbetul pe buze.”
Părintele Iustin Pârvu

Postul este un moment de reculegere, de curățire, de scoatere a demonilor din noi, care sunt viciile noastre și pe care nu le cunoaștem cu adevărat. Spunea un părinte că Dumnezeu îngăduie circumstanțe de strâmtoare în viața noastră în care și acele patimi necunoscute de noi, dar care ne aparțin, să fie depășite. Prin post noi tratăm unele boli spirituale neaflate, iar prin spovedanie și Sfânta Împărtășanie ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Cel care a fost atins măcar o singură dată da aripa harului lui Dumnezeu cunoaște bucuria postului, de aceea o va căuta mereu.
Este cunoscut că Biserica Ortodoxă respectă patru posturi pe an: Postul Mare sau Postul Învierii, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Nașterii Domnului.
În Maramureșul transcarpatic sunt respectate încă două posturi populare,  dar necanonice. Astfel, pentru spor în familie, pentru vindecare de boli, pentru sănătatea copiilor, pentru fericire și dragoste în casele lor maramureșenii obișnuiesc să țină Postul Îngerilor și Postul Crucii. Postul Îngerilor cuprinde perioada de la Înălțarea Domnului până la Duminica Mare, iar Postul Crucii – de la Nașterea Maicii Domnului până la Înălțarea Sfintei Cruci. În timpul acestor posturi nu sunt dezlegări la vin sau la pește, acestea fiind mai stricte, cu cel mult două mese pe zi. Credincioșii care le respectă cum se cuvine văd roadele acestora.
Într-un dialog a părintelui Gheorghe Albu cu consilierii parohiei noastre el spunea următoarele: „În zona noastră despre aceste posturi se vorbește, cu regret, mai puțin. Constatăm cu tristețe că mulți preoți, confrați de-ai noștri, tac despre aceste tradiții populare de nevoință. Ar fi cazul ca preoții să fie primii nevoitori, primii povățuitori pe calea nevoinței poporului, pentru că vocația preotului este jertfirea de sine”.
În zona Maramureșului istoric-transcarpatic, cea aflată în Ucraina, cât și în cea din România, s-ar cuveni să se vorbească mai mult despre această tradiție și mai puțin despre slană și horincă.
Comunitatea noastră din Chișinău aflând de tradiția Postului Îngerilor și a Postului Crucii. Anul acesta propune nu doar să vorbim despre ele, ci începând cu prima vinere după înălțarea Domnului, credincioșii iubitori de nevoință să se încadreze cu toată evlavia și responsabilitatea în respectarea Postului Îngerilor care se încheie la Duminica Mare. 
Oamenii sunt tentați să facă un târg cu Dumnezeu până la conștientizarea atitudinii jertfelnice. Mama prorocului Samuil a fost cea căreia rugăciunea de a naște un copil i-a fost ascultată, dar împlinită mai târziu. Și la sfinți Dumnezeu câteodată încetinește împlinirea rugăciunii. De atât, dacă până în prezent ați postit, v-ați rugat și s-au rezolvat unele întrebări, iar altele încă nu, înseamnă că mai este ceva necurat în grădina dumneavoastră și de aceea nu poate să fie primit acolo darul lui Dumnezeu. Haideți să mai curățim aria de pleava care a mai rămas acolo cu ajutorul acestor două posturi, a spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii și să trăim cu nădejdea că bunul Dumnezeu nu va întârzia să vină cu darul Său peste fiecare în parte.
Părintele Severian Gheras

2 comentarii:

Catalogul preferat spunea...

Ce mai suntem noi, cu totii, daca nu postim si daca nu ne rugam? Daca Bunul Dumnezeu ne- a dat pe noi, oamenii, pe fata pamantului dupa Chipul si dupa Asemanarea Sa, atat de frumosi, de buni si de sanatosi; si ne-a dat si instrumentul acesta al postului pentru a ne apara de cel rau, care din faptura creata atat de bine ne face urati, rai si bolnavi, atunci de ce sa nu-l folosim cu grija chiar, cu respect si cu asteptare si rabdare? Postul este firesc, asa cum fireste este sa respiram, sa mancam, sa bem apa, sa ne spalam, sa dormim, sa ii iubim pe cei dragi, sa muncim, sa ne bucuram de viata si de familia noastra. Noi trebuie sa Îi multumim Lui Dumnezeu ca ne-a dat postul pentru a ne invata sa ne ferim de rele. Doamne Dumnezeule! Ajuta-ne ca postul sa ne fie noua pentru ajutor si spor in rugaciune si in implinirea faptei celei bune si in iubirea aproapelui si in credinta nestramutata! Doamne ajuta-ne!

Blog Template by YummyLolly.com