Despre BINECUVÂNTARE, de Ieromonah Nicodim Sachelarie

BINECUVÂNTAREA

152. "Binecuvîntarea este o vorbire, o profeţie spre bine, care se dă de Dumnezeu, ca o împărtăşie de sfinţenie, dată de El direct, precum şi prin mijlocirea oamenilor sfinţiţi şi a preoţilor, slujitori ai Tainelor Sale, care apreciază şi vorbesc în numele Domnului (Fac. 1, 28; 2, 5-27; 9, 1; 12. 3; 18, 18; 22, 18, 49, 1-28; Deut. 28, 1-15; Mat. 25, 34). Iată formula de Binecuvîntare în legea Veche: "Domnul să te binecuvînteze şi să te păzească, Domnul să-şi arate faţa luminoasă spre tine şi să te miluiască Domnul, să te vadă în nevoile tale şi să-ţi dea pacea Sa" (Num. 6,24-26).
153. Cînd omul este vrednic de binecuvîntarea Domnului, atunci, ea se revarsă şi peste lucrurile înconjurătoare, ca locuri, (Fac. 28, 17-22; II Regi 7, 29; III Regi 8, 22-26; Matei 21,13), ca timp, recolte şi bunuri materiale (Fac. 39, 5; Lev. 25, 2; Deut. 11, 13-17; Matei 14, 19). În chip obişnuit, binecuvîntarea se dă de Dumnezeu prin slujbele, tainele şi ierurgiile bisericeşti, de către slujitorii ei (Lev. 9, 22-24; Luca 2, 34), după cele spuse de Domnul: "Cine vă primeşte pe voi, pre Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pre Mine, primeşte pre Cel ce M-a trimis pre Mine", adică, pe Dumnezeu şi binecuvîntarea Lui (Matei 10, 40; Luca 9, 48; 10, 16; Ioan 13, 20; Gal. 4, 14). Nimeni nu poate binecuvînta pe cel pe care Dumnezeu nu-l binecuvintează (Numeri 23, 1-30).
Sursa: DICŢIONAR ORTODOX