.......................
Acasă............................... ........Galerie Foto ........................Galerie Video

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Naşterea Domnului : 25 sau 7 ?


Naşterea Domnului: 25 sau 7 ?

Mi-am amintit de cuvintele Mîntuitorului Hristos: “Şi nimeni, bînd vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: e mai bun cel vechi” (Luca 5, 39). Şi în acest caz e binevenit şi obligatoriu străvechiul sfat: “Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi” (Pilde, 22, 28), sau chiar şi acea maximă latină: “Quieta non movere!” (“Nu atinge ceea ce este aşezat”) – adică a nu încălca tradiţiile existente în acel sau alt domeniu sau regiune. Deseori, cînd se discută problema calendarului mulţi declară cu îndrăzneală că, de fapt, calendarul nu este o dogmă şi nici un principiu constant, neschimbător. Dar nimeni şi niciodată n-a afirmat inversul, de aceea această problemă şi are un scop, cred eu, viclean: de a prezenta lucrurile astfel, ca şi cum calendarul n-ar avea nici o valoare pentru viaţa Bisericii şi în el se poate de făcut orice “revoluţii” pseudo-ştiinţifice, pentru a nu “rămînea în urmă” de societate, pentru a ne moderniza, sau potrivit afirmaţiilor intelectualilor noştri “nu putem să rămînem înapoiaţi pentru totdeauna cu calendarul învechit…”. Unii mai admit şi asemenea pretenţii: cum că din cauza sărbătoririi Naşterii Domnului pe stil vechi, nu pot “întîlni şi sărbători pe deplin Anul Nou (civil)”, deoarece la 1 ianuarie (stil nou) sîntem încă în postul Naşterii…
Dar să nu iutăm că sărbătorile bisericeşti, consfinţite de veacuri, îşi au ciclul lor, iar Anul Nou bisericesc e pe data de 1 septembrie (stil vechi) şi Biserica nu trebuie să-şi modifice calendarul în funcţie de sărbătorile civile, care, de cele mai dese ori, se manifestă şi se reduc exclusiv la mîncare şi băutură. În Biserica Ortodoxă orice sărbătoare sau eveniment din istoria Ei într-adevăr este un prilej de bucurie sau de tristă şi apăsătoare amintire, dar e o bucurie sau o tristeţe în Domnul, duhovnicească, fără a consta în mîncarea de carne, căci astfel se întunecă conţinutul luminos al sărbătorii.”
Pascalia este sistemul, după care Biserica Ortodoxă determină data serbării Sf. Paşti. Acest sistem reprezintă o parte componentă, extrem de importantă, a calendarului bisericesc, a Tradiţiei Bisericii. Pascalia acceptată de Biserică constituie o capodoperă şi asigură o armonie liturgică, fiind temelia calendarului nostru bisericesc, care foloseşte soarele şi luna într-o unitate echilibrată pentru anotimpuri, zile şi ani. Dificultăţile ce stau în calea acestui lucru sînt, în aparenţă, foarte simple, dar de neînlăturat. Ele au trecut, însă, neobservate şi continuă a fi neobservate de cea mai mare parte a celor care se preocupă de problema calendarului, ca şi de cea a datei Sf. Paşti. Arhiepiscopul Serafim (Sobolev), în Referatul citit la Consfătuirea panortodoxă de la Moscova din 1948, menţiona că “apariţia reformei calendaristice a papei Grigorie al XIII-lea a fost determinată nu doar de lipsa unei înţelegeri şi asimilări de către savanţii apuseni a canonului alexandrin, cu metoda lui de calculare a datei Paştilor şi căderea ştiinţei în Răsărit, ci, mai ales, de necredinţa lor în Sfînta Biserică, mai exact, a necredinţei lor în faptul că în Ea, în Biserică, este viu şi lucrează Duhul Sfînt ca izvor al oricăriu adevăr. Dacă Biserica Romano-Catolică ar fi avut această credinţă, ea, în persoana papei şi savanţilor lui, n-ar fi supus schimbării regulile canonice aflate la baza Pascaliei noastre după stilul vechi, prin care Duhul Sfînt a exprimat un adevăr nesupus schimbării…” .
Dar Răsăritul Ortodox, atît timp cît va rămâne drept-măritor şi nu numai drept- credincios, va păstra cu sfinţenie hotărîrile Sinoadelor Ecumenice şi va sărbători Învierea Domnului “aşa cum ne-au lăsat părinţii”, pentru că ei, fiind insuflaţi de Duhul lui Dumnezeu, “vorbeau ce le spunea Duhul lor”. Din hotărîrile canonice ale Bisericii Ortodoxe citate rezultă clar că trebuie să le păstrăm, cu sfinţenie, neschimbate. De aceea, canonul 21 al Sinodului din Gangra (340) glăsuieşte: “…Şi scurt zis, dorim să se facă în Biserică toate cele predanisite de dumnezeieştile Scripturi şi de Predania Apostolică”.
Prin sfintele canoane vorbeşte Însuşi Dumnezeu, Sfîntul Duh, şi acest moment e cel mai esenţial, pe care sîntem obligaţi să nu-l uităm sau să-l negăm, nesocotind cuvintele Sfinţilor Părinţi, căci hotărîrile canonice, ca şi cele dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice au fost date în concordanţă cu cuvintele dumnezeieştii Scripturi: “Părutu-s-a Duhului Sfînt şi nouă…” (Fapte, 15, 28). “
Îndreptarea calendarului operată de papa Grigorie XIII la 1582, prin care s-a introdus şi o nouă Pascalie, admisă în Apus şi neacceptată în Răsărit, a produs un decalaj între Răsărit şi Apus, în ceea ce priveşte serbarea Paştilor. Biserica Romano-Catolică, încălcînd şi suprimînd normele canonice a serbat Paştile în 1805, 1825, 1853, 1854… 1903, 1923, 1927, 1954, 1981 şi în mulţi alţi ani concomitent cu Paştile iudeilor. La catolici, în virtutea noii Pascalii, nu numai că sînt ani cînd Paştile cade odată cu iudeii (de exemplu, în 1805, 1825, 1903, 1923, 1927, 1981), dar şi cînd se săvîrşeşte înaintea Paştelui iudaic, cum a fost în 1839, 1840, 1842, 1843, 1845, 1849, 1850, 1856, 1891, 1894, 1921, 1970, 1978 şi în mulţi alţi ani. De exemplu, în 1921 Paştile iudaic a fost pe 10 aprilie, iar Paştile ortodox – pe 18 aprilie, pe cînd Paştile catolic fiind serbat pe 14 martie, adică cu o lună înainte de Paştile iudaic.
-Există şi anumite legi prin care pot fi pedepsiţi cei ce încalcă canoanele pe care le-aţi enunţat mai sus?
- La Sinodul de la Niceea s-a ajuns la un acord al Sfinţilor Părinţi, fiind adoptată o decizie neformulată canonic, însă consemnată de Tradiţia Bisericii şi de memoria creştină autentică. Hotărîrea aceasta nu s-a emis sub formă de canon, ci sub forma unei scrisori care a fost adresată tuturor Bisericilor. Normele sinodului de la Niceea referitoare la data serbării Sf. Paşti s-au formulat canonic mai tîrziu prin intermediul Canonului 7 Apostolic:
“Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, va sărbători Sfînta Zi a Paştilor cu Iudeii (μετά των ιουδαίων) înaintea echinocţiului de Primăvară (πρό τής εαρινήs ησμερίας), să se caterisească”, şi prin Canonul 1 al Sinodului din Antiohia (341), care se referă la “hotărîrea sfîntului şi marelui Sinod de la Niceea, care s-a întrunit în prezenţa prea evlaviosului şi de Dumnezeu preaiubitorului împărat Constantin”. Întrucît nu toţi s-au conformat hotărîrii Sinodului I Ecumenic, părinţii Sinodului de la Antiohia prin canonul 1 au hotărît:
“Toţi cei ce îndrăznesc să desfiinţeze hotărîrea marelui şi Sfîntului Sinod întrunit în Niceea în prezenţa evlaviosului şi de Dumnezeu prea iubitorului împărat Constantin, în privinţa sfintei sărbători a mîntuitoarelor Paşti, să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserică, dacă vor stărui a se împotrivi din poftă de ceartă împotriva celor bine hotărîte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori presbiter ori diacon, va îndrăzni după hotărîrea aceasta, să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor şi să serbeze Paştile cu evreii; Sfîntul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte ca unul ce şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte din slujbă, ci şi pe cei ce vor îndrăzni să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaşi sf. Canon şi preoţia lui Dumnezeu”.
Acest canon al Sinodului din Antiohia este pentru noi cu atît mai important, cu cît el nu numai că interzice serbarea Paştelui odată cu iudeii, dar demonstrează că o astfel de interdicţie a fost pronunţată şi prin hotărîrea Sinodului I Ecumenic.
Părintele diacon Ioan Munteanul, doctor în teologie, ne-a răspuns cu amabilitate la o serie de întrebări, care vizează această problemă.
-Părinte Ioan din ce cauză Biserica creştin ortodoxă nu acceptă calendarul gregorian? Există cauze de ordin canonic?
- Da, prin trecerea la calendarul de stil nou se încalcă principiile canonice lăsate nouă de Sfinţii Părinţi prin Sfînta Tradiţie.
- Care sînt aceste încălcări?
- În primul rînd, în cazul acceptării calendarului de stil nou, vor fi încălcate canoanele ce stabilesc data prăznuirii Sfintelor Paşti. Sinodul de la Niceea a decis ca Paştile să se sărbătorească conform practicii Bisericii din Alexandria. Astfel, a fost adoptată practica generală care se reduce la următoarele norme:
a) Paştile se va serba numai duminica.
b) Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (pentru că aşa calculau şi iudeii: Ieşire, 12,27; Levitic., 23, 5-8).
c) Cînd 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) coincide cu ziua de duminică, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici anterior acestuia.
În secolul IV (între anii 284 şi 322), în baza tabelelor şi a calendarului iulian, a fost elaborată Pascalia Alexandrină, care a şi fost adoptată de Biserica Universală drept Pascalie ce corespunde tuturor normelor biblice şi bisericeşti referitoare la sărbătorirea Sf. Paşti.
Reporter (român din România, n.r.): Înţeleg că vechiul nostru calendar bisericesc de până la 1924, a fost acelaşi cu cel de la Niceea, pentru care sfinţii părinţi au stabilit pentru întreaga creştinătate o Pascalie perpetuă.
D.C: Da, într-adevăr, e acelaşi calendar bisericesc, având la bază severe canoane apostolice, e acelaşi calendar pe care s-a copt minunat o istorie românească de jertfe şi biruinţe, cârmuită de sfinţi voievozi şi vlădici. Acestora nu le-a trecut niciodată prin minte să «corecteze» sărbătorile creştinătăţii ortodoxe, nici măcar cu o secundă, darămite cu 13 zile cum au făcut-o antihriştii secolului XX, după savante minciuni astronomice. Şi chiar când diferenţa era de 10 zile, pe vremea când papa Grigore al XIII-lea îşi revizuia calendarul, nici un patriarh răsăritean nu a fost ispitit s-o facă, aceasta cu atât mai mult cu cât atunci toţi erau mistuiţi de un zel puternic apostolic în a aduna în mari tratate de mărturisire ortodoxă adevărurile de credinţă ce se deosebeau în mod irevocabil de învăţătura papistaşă (catolică). Dar a trebuit ca în anul 1924 să se împlinească scripturile proorocului Daniel: «oamenii s-au încumetat să schimbe şi vremile». (Daniel, 7/25).
Reporter: Ce l-a determinat pe Mitropolitul primat de atunci, Miron Cristea, să încalce aceste restricţii canonice şi să impună un alt calendar bisericesc?
D.C.: La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ’20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol au apărut puternice curente seculariste, printre care şi intenţia de introducere samavolnică a calendarului gregorian (catolic). Acesta răspundea bine nevoilor moderne: afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, dar din punct de vedere liturgic era inutil şi chiar dăunător, întrucât era imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră ortodoxă. În urma unui congres «pan-ortodox» întrunit în 1923 la Constantinopol, patriarhul de atunci, Meletie, propune acceptarea calendarului iulian «revizuit», ce coincidea cu cel catolic pe o durată de până la anul 2800 şi «permitea să fie celebrate toate sărbătorile odată cu cei de alte confesiuni».
Abandonarea Pascaliei iuliene plasa acest congres sub osânda canonică cea mai dură: «toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea Sfântului şi marelui Sinod adunat la Niceea pentru sfânta sărbătoare mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi şi lepădaţi de biserică de vor stărui împotrivindu-se mai sever celor bine dogmatisite» (Pidalion).
Primul care a sărit conştiincios să aplice aceste sfaturi propuse, dar nu impuse patriarhilor răsăriteni, a fost Miron Cristea. În cartea pastorală trimisă bisericilor în 1924, el sublinia nevoia «îndreptării» calendarului bisericesc din pricina erorii de 13 zile faţă de cel astronomic: «Şi dacă această greşeală am lăsa-o neîndreptăţită, multe, multe veacuri, atunci întârzierea ar putea ajunge de 130 de zile».
Iată cum toate neliniştile care i-au lăsat în pace timp de două veacuri pe atâţia patriarhi răsăriteni, ajung să se îngrămădească deodată pe capul acestui vlădică de tristă amintire ce-şi ia hotărârea să-şi decapiteze biserica de sfintele sărbători îndătinate: «…Vlădicii şi fruntaşii bisericii noastre româneşti s-au pus în înţelegere cu vlădicii tuturor bisericilor ortodoxe, aşa încât … Patriarhia de Constantinopol, apoi Biserica din Grecia, au făcut şi introdus în biserica lor îndreptarea încă în 10 martie, sârbii fac îndreptarea în octombrie (dar sârbii, din fericire, nu şi-au mai modificat calendarul, n.a.), iar bulgarii vor face ca noi (da, dar abia în 1968!, n.a.)».
Astfel se rostogoleau demonstrativ minciunile pe capetele bieţilor păstoriţi. De fapt, nici Patriarhia Rusă, nici cea a Ierusalimului şi nici Muntele ortodoxiei de atunci, Athosul, nu şi-au schimbat calendarul, păstrând sărbătorile pe stilul vechi.
Deci, locurile consacrate ca cele mai sfinte focare de pelerinaj din toată creştinătatea răsăriteană şi-au păzit tezaurul de sărbători cereşti tot pe vechiul calendar, fără cârtirea celorlalţi nefericiţi patriarhi, subliniindu-se schisma cea mai adâncă din biserica drept măritoare.
E cutremurător să constaţi cum acest mitropolit lacom de diploma patriarhală pe care avea s-o primească meritoriu în următorul an, de la scaunul din Constantinopol de unde i s-a şi tras sminteala, trece ca un lepădat pe sfintele osteneli şi ofrande cultuale de secole ale domnitorilor români. E cunoscută dărnicia acestora, închinând din toată lipsa şi tot prisosul lor, altarelor de la Ierusalim şi Athos, ocrotind crezul bazileilor creştini: “totul pentru Hristos”.
Şi pentru ca «râsu-plânsu» să fie întreg, cităm ultimul argument «forte» din amintita carte pastorală: «De acum, cu această îndreptare, noi numai la patruzeci de mii de ani trebuie să mai sărim o zi ca să rămânem îndatoraţi de anul natural». Cu alte cuvinte, ceea ce n-au reuşit să prevadă sfinţii părinţi de la Niceea acum 1600 de ani sărbătoriţi în Duminica a şaptea după Paşti, au «salvat» la sfârşitul lumii, un sobor de antihrişti pentru patruzeci de mii de ani de neant.
Iar râsul s-a prefăcut în plâns.
E de prisos orice comentariu… “
Cum se vor putea ţine aceste zile? În cazul când sărbătoarea cade (după Paştele pe 1 mai) într-o zi de miercuri, (aşa cum cade de exemplu în anul acesta – 2005) este exclus, deoarece a posti în Duminica Rusaliilor sau chiar cea „A tuturor Sfinţilor” este o abatere extrem de gravă şi cu totul inacceptabilă, drept pentru care am văzut că nici un Sf. Sinod local nu s-a putut încumeta (cel puţin până acum!) să o facă. Şi atunci, de la sine înţeles că nici duhovnicii sau credincioşii nu au acest drept, altminteri agonisind osândă în loc de plată.

Se poate atunci ca o derogare posti numai 2 zile? Eventual, dar practic spovedania tuturor credincioşilor într-o singură zi, marţi de ajun, devine şi ea practic imposibilă, într-o parohie normală, cu toată bunăvoinţa, evlavia şi râvna clericilor şi credincioşilor.
Nici ideea continuării spovedaniei în chiar ziua de miercuri, a praznicului, în timpul utreniei, nu ar face decât să mai îndrepte parţial lucrurile, creând şi oarecare tulburare în biserică.
S-au mai auzit şi propuneri de a se posti cele trei zile în săptămâna de harţi de după Sfânta Treime, cum ar veni marţi, miercuri, joi, sau miercuri, joi, vineri. Aici se încalcă 2 lucruri:
- zilele de bucurie (harţi) rânduite de Biserică în Sfânta sa Tradiţie;
- spovedania nu mai este de fapt într-unul din cele 4 mari posturi de peste an, deci se calcă porunca a 4-a a Bisericii. Pe alocuri s-a menţionat, parcă anticipând cumva această situaţie ciudată şi indicaţia: „sau cel puţin (măcar) o dată pe an, adică în Postul Mare. Dar după tâlcuirea duhovnicească generală, porunca a 4-a a vrut să zică „cel puţin de 4 ori”:
„După rânduiala Bisericii şi după Tradiţie, credincioşii se împărtăşesc, cu dezlegarea preotului lor, cel mai rar de patru ori pe an, în cele patru posturi.”
“…şi aceasta se întâmplă simultan cu faptul că noi ştim că tipicul vine de la Biserica Ortodoxă, acea Biserică în care ca într-un tezaur bogat Apostolii au pus numai tot ce aparţine Adevărului, şi iarăşi, când ne este binecunoscut că încălcările arătate ale Tipicului vin de la catolicii înecaţi în întunecimea diferitelor erezii şi rătăciri. (subl.ns.)”
“…Unii pot spune că încălcarea Tipicului nu este un păcat greu deoarece aici nu are loc abaterea de la dogme. Dar şi cuvintele lui Hristos: Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei XVIII, 17), nu ne vorbesc despre încălcarea unor adevăruri dogmatice ale credinţei noastre. Totuşi, conform mărturiei acestor cuvinte dumnezeieşti, cel ce nu face ascultare Bisericii, acela se desparte de ea şi ajunge în rândul celor mai mari păcătoşi, deoarece în acest caz este aplicată pedeapsa supremă – despărţirea de Biserică… Din punct de vedere al credinţei ortodoxe atitudinea sfidătoare în ce priveşte Tipicul este nepermisă pentru fiii Sfintei Biserici, în acelaşi fel cum nu este permisă nici îndepărtarea noastră de la dogmele şi regulile canonice. Şi aceasta este clar. Aşa cum dispreţuirea determinărilor dogmatice şi canonice duce la îndepărtarea de la Ortodoxie, la aceeaşi îndepărtare duce şi dispreţuirea arătată Tipicului. Căci, Tipicul,este pentru noi lege sfântă după care să ne conducem în rânduiala slujbelor noastre bisericeşti ortodoxe, a sărbătorilor şi posturilor. Tipicul este o carte sfântă legată de numele minunatului vas al harului, Sf. Sava cel Sfinţit şi primită de Biserica Ortodoxă ca fiind una din cărţile de bază. Tipicul nu este altceva decât vocea Mamei noastre Biserica. Iar faţă de această voce nu trebuie să avem o atitudine dispreţuitoare, ci una de ascultare necondiţionată şi neabătută, dacă vrem să rămânem fiii credincioşi şi supuşi ai Sfintei Biserici şi tuturor normelor ei ortodoxe…”
În aceeaşi problemă un părinte contemporan cu mari măsuri duhovniceşti, şi anume Sfântul Ierarh Serafim Sobolev a spus următoarele:
„Dar, dacă în puterea aşezămintelor canonice, primirea stilului nou în forma lui deplină, pentru noi nu este admisă, tot la fel nu este admisă pentru creştinii ortodocşi primirea stilului nou în forma lui parţială. Acest compromis în ultimul timp se observă în viaţa unor biserici ortodoxe şi se manifestă prin faptul că Paştile se serbează după vechea pascalie Ortodoxă, iar toate sărbătorile nemişcătoare, cu dată fixă se serbează pe stil nou. Dar un asemenea calendar amestecat nu poate fi primit de ortodocşi, deoarece aduce după sine încălcarea unor alte hotărâri bisericeşti despre care ne vorbeşte Tipicul, şi care trebuie respectate cu sfinţenie şi neabatere, căci nu trebuie să ieşim de sub ascultarea Mamei noastre Biserica. …”
+ Sfîrşit +

sursa : www.hristofor.wordpress.com

vineri, 19 decembrie 2008

Vineri 19 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, mare făcător de minuni!



Sfântul Ierarh Nicolae
“Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
Aş vrea să vorbesc cu dragoste despre dragostea unui sfânt iubit de noi toţi:Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni din Mira Lichiei.

Să-l cinstim cum se cuvine pe Sfântul Ierarh Nicolae, care prin darul facerii de minuni a devenit protectorul marinarilor, al copiilor, al fecioarelor, sprijinul săracilor, al familiilor, al văduvelor şi al tuturor celor care cu evlavie îi cer ajutorul. Se spune că încă din copilărie, Nicolae era foarte credincios, blând,milostiv şi aceste daruri, aceşti talanţi pe care îi are nu îi iroseşte, ci îi inmulţeşte pe parcursul vieţii sale pământeşti.

Noi, românii, îl preţuim pe acest moş bătrân şi blând, pentru că am învăţat de la străbunii noştri că, dacă ne deschidem inimile, Sfântul Nicolae va picura în ele daruri de mare preţ: darul iubirii, al blândeţii şi al milostivirii şi ne va lumina ochii sufletului pentru a transmite şi noi mai departe aceste daruri scumpe.

Moaştele Sfântului Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei, se află în Italia, la Bari, dar mâna dreaptă cu care a săvârşit Sfintele Taine, cu care a mângâiat şi a dăruit cu atâta dragoste se află în ţara noastră, în Bucureşti, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

Bucuria sărbătorii de Moş Nicolae trebuie să o păstrăm în suflet mereu, pentru că este sărbătoarea care ne aminteşte că “împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru” şi ne face să simţim că dăruind din suflet suntem mai aproape de Dumnezeu.

Ce poate fi mai bun şi mai frumos pe pământ decât dragostea? Ar trebui să ne rugăm Sfântului Nicolae ca să mijlocească pentru noi la Măicuţa Domnului şi la fiul ei, Mântuitorul lumii, să ne înveţe ce trebuie să ştim, să iubim ce trebuie iubit, să preţuim ce este scump înaintea Domnului şi orice ne va lipsi să împlinească bunul Iisus, prin dragostea şi harul Sau.

Sfinte Nicolae, învaţă-ne “să iubim pe toţi oamenii, să facem milă cu fiecare om, să hrănim cu pâine, dar şi cu cuvânt dătător de viaţă,..să adăpăm cu apă, dar şi cu cuvântul dreptei credinţe şi să mângâiem prin milostenie, dar şi prin rugăciune”.

Bucură-te, Sfinte Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni!

(Monica Fraţilă)

marți, 9 decembrie 2008

Îndreptar de spovedanie, Biserica Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mun. Chişinău.


Îndreptar de spovedanie

Postul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Fraţi creştini,

Toţi cei care am primit taina Sfântului Botez, ne numim creştini pentru ca ne-am spălat de păcatul strămoşesc şi ne-am facut fii lui Dumnezeu, după dar, prin Iisus Hristos.

La Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui, dar cum mai toţi am fost botezaţi mai mici şi nu prea am ştiut noi ce mare importanţă are Botezul asupra sufletului şi trupului nostru, am început să uităm datoriile noastre către Dumnezeu şi ne-am lăsat prinşi de valurile vieţii care ne-au cufundat în marea păcatelor, făcând o mulţime de nelegiuiri şi chiar înecându-ne în tot felul de păcate.

De aceea, cu toţi am păcătuit de la vârsta de 7 ani, de când ni se ţin în seamă păcatele şi de Dumnezeu, cu toţii: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domnitori, mireni, preoţi şi călugări şi fără îndoială că toţi suntem leproşi cu diferite păcate.

Nimeni nu poate să spună că n-a făcut păcate, căci este un mincinos. Păcate fac şi copii până la 7 ani, dar nu li se socotesc de Dumnezeu; acele păcate cad asupra părinţilor lor şi asupra celor care îi împing la rele şi nu îi învaţă cele bune.

Căinţa nu trebuie sa fie de moment, să ne căim ca Petru toată viaţa, până la sfârşit, şi să vedem păcatele înaintea ochilor ca David, care spune în Psalmul 50: «că fărădelegea mea eu o cunosc şi pacatul meu înaintea mea este pururea», pentru că cel ce nu se căieşte din inimă pentru ce a făcut foarte uşor se întoarce la aceleaşi păcate şi le face iarăşi, chiar mai grele şi mai multe.

Nu trebuie să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai făcut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale, să nu arunci vina pe unul şi pe altul, să te osândeşi pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, şi să-i arăţi toate rănile păcatelor zicând: «din lenevirea mea şi din nesimţirea mea, am mâniat pe Dumnezeu, mi-am rănit sufletul şi trupul şi acum mă aflu osândit la temiţele iadului şi la muncile veşnice».

Spovedania să o faci odata, adică să nu spui unele păcate la un preot şi altele la un altul, de frică să nu te oprească de la Împărtăşanie, fiindcă mare greşeală faci, căci păcatele care le ştii şi nu le spui din ruşine sau din altă pricină, ţi se dublează şi mai bine nu te-ai fi spovedit decât să faci un asemenea păcat, asemănându-te cu Iuda cel plin de vicleşug care avea păcatul trădării lui Iisus în minte şi în inimă, şi nu-l mărturisea nici Domnului, care era de faţă, nici ucenicilor Lui.De aceea a căzut în deznădejde şi s-a spânzurat.Numai păcatele cele mici, neînsemnate, se iartă la spovedit, dacă nu ţi-ai adus aminte cu niciun chip de ele, pentru că păcatele cele mari este imposibil să le uite cineva deoarece îl mustră conştiinţa.

Înainte de a merge la Spovedanie să-ţi aduci aminte dacă eşti supărat cu cineva şi nu l-ai iertat, şi să nu îndrzneşti să te spovedeşti dacă n-ai iertat din inimă pe cel ce ti-a greşit. Dacă l-ai rugat de iertare prin salutări şi prilejuri bune, şi nu vrea să-ţi răspundă, păcatul este al lui, iar dacă tu l-ai iertat din inimă poţi să te spovedeşti.

E bine să faceţi Spovedania amănunţită atunci când preotul duhovnic nu este prea aglomerat, adică în ajunul sărbătorilor mari sau când are alte servicii de făcut. Păcatele pe care le-aţi făcut o dată şi nu le-aţi mai repetat nu mai trebuiesc spuse, mai ales dacă aţi primit canon pentru ele.

Duhovnicul este dator să dea canon celui care se spovedeşte, pentru păcatele lui şi după puterea celui care s-a spovedit, ca să se poată vindeca făcând canonul. Iar dacă duhovnicul nu ţi-a dat niciun canon, să te canoniseşti singur aşa cum au făcut Zaheu, Maria Egipteanca şi ca alţi păcătoşi care prin canon s-au curăţit şi spalat de întinăciunea păcatelor.

Foarte mult contează spovedania sinceră pe care o faci în faţa lui Dumnezeu şi înaintea preotului care este martor că ai spus acele păcate.După ce ţi-ai întocmit lista cu păcatele pe care le vei găsi în continuare, mai întâi pregateşte-te, dacă se poate înainte, şi cu ceva post şi rugăciune şi citeşte-ţi-le singur în odăiţa ta, înaintea Sfintelor Icoane, cu candela aprinsă şi spune-le lui Dumnezeu cu lacrimii, cu metanii câte poţi şi zii rugaciunea acesta:

«Doamne Dumnezeul nostru, cel bogat întru milă şi necuprins întru îndurări, care eşti Singur din fire fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta, acestă dureroasă rugăciune a mea, că sărac sunt eu şi lipsit de fapte bune şi inima mea s-a tulburat întru mine. Că Tu, Doamne, Preaînalte Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toate tinereţile mele le-am cheltuit întru păcate şi umbând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie diavolilor, cu totul am urmat întru tot diavolului, tăvălindu-mă întotdeauna în gunoiul poftelor. Că întunecându-mi-se gândul, din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut râs şi batjocoră diavolilor, nicidecum în minte socotind, că nesuferită este urgia îngrozirii Tale, cea asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului. Şi dintru această pricină în deznădăjduire căzând, şi nicidecum în simţire de întoarcere fiind, pustiu şi gol în dragostea cea de la Tine m-am făcut. Că ce fel de păcate nu am făcut? Ce lucru drăcesc nu am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit cu covârşire şi cu sârguinţă? Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoire spre păcat. Toate mădularele ticălosului meu trup a lucra şi a sluji la păcate le-am pornit. Şi cine, dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu singur urgia Ta asupra mea o am aţâţat, eu singur răutate înaintea Ta am făcut, întrecând şi covârşind pe toţi cei din veac păcătoşi, fără de asemănare păcătuind şi fără de iertare.

Ci, de vreme ce eşti Multmilostiv şi Multmilosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe sine-mi înaintea înfricoşatului şi nesuferitului Tău divan şi, ca şi cum m-aş atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru adâncul sufletului strig Ţie:

Milostiveşte-Te, Doamne, iartă-mă Îndurate, ajută neputinţei mele, plecă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea! Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind întoarce-mă, şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă căci mă rog. Pentru că nu ai pus pocăinţa drepţilor, nu ai pus iertare celor care nu greşesc, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru acelea care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorului de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele.

Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi-mi dă umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire să merg la lumea cea de acolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna Preasfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!»

Este foarte important ca în faţa preotului duhovnic să citiţi clar, desluşit, tare şi fără repezeală păcatele, să spuneţi şi de când nu v-aţi spovedit, sau dacă nu v-aţi mărturisit atunci toate păcatele, dacă le-aţi ascuns sau le-aţi uitat, dacă aţi primit canon şi nu l-aţi împlinit, sau dacă aţi umblat din duhovnic în duhovnic pentru a nu fi oprit de la Sfânta Împărtăşanie.

După ce v-aţi pregătit în felul acesta mergeţi cu încredere la scaunul judecăţii şi înaintea lui Hristos şi a preotului începeţi să vă spovediţi aşa:

«Mărturisesc Domnului Dumnezeului Atotţiitorului, carele este închinat şi slăvit în Sfânta Treime: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi tuturor puterilor îngereşti, tuturor sfinţilor şi sfinţiei tale sfinţite părinte, mărturisesc toate păcatele cu care am supărat pe Dumnezeu, în toate zilele vieţii mele până în ziua de astăzi, păcatele cu care am supărat pe aproapele meu şi cu care mi-am întinat sufletul şi trupul meu. Căci în păcate m-am zămislit, în păcate m-am născut din maica mea, în păcate am crescut şi vieţuit până în ceasul de acum.»

Păcatele

Păcatele împotriva Duhului Sfânt :

- Nu cumva ai avut încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi ai zis că El este Milostiv şi te va ierta de păcate şi aşa fără înfrânare ai păcătuit mereu şi ai amânat pocăinţa din an în an până la bătrâneţe?

- Nu cumva te-ai deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, zicând că poţi păcătui mereu că tot nu te va ierta Dumnezeu?

- Nu cumva ai întristat pe Duhul Sfânt stând împotriva adevărului, adică socotind Biblia scornituri mincinoase, sau hulind Sfintele Taine, înjurând de Grijanie, de Dumnezeu, de Biserică şi de cele Sfinte?

- Nu cumva ai zis despre Maica Domnului peste care s-a coborât Duhul Sfânt că a mai avut copii şi că n-a rămas Fecioară după naştere, ci că este o femeie ca toate femeile, cum zic sectanţii?

- Nu cumva ţi-ai împietrit inima şi ai stat nepăsător la predicile din Biserică şi la chemările dumnezeieşti, prin semne şi minuni ce s-au făcut?

- Nu cumva ai stat împotriva preoţilor evlavioşi care au propovăduit dreapta credinţă şi ai râs de ei, sau i-ai batjocorit zicând ca-ţi merge rău că ţi-a ieşit popa înainte?

- Nu cumva ai stat împotriva copiilor sau la altcineva, care s-au hotărât să urmeze mai serios credinţa şi i-ai batjocorit zicându-le că au înnebunit, că s-au prostit, că s-au rătăcit, sau i-ai spus la lume, ca să fie dispreţuiţi şi huiduiţi?

- Nu cumva din răutate ai dat învăţături la cineva împotriva dreptei credinţe ortodoxe?

- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi te-ai rătăcit, trecând la vreo sectă?

- Nu cumva ţi-ai pus în minte să te omori, sau chiar te-ai hotărât să faci acest păcat cumplit?

Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate strigătoare la cer, care urmează:

- Nu cumva ai ucis pe cineva cu voia, sau în combinaţie cu alţii, sau din cauza ta a murit cineva cât de târziu?

- Nu cumva aţi ucis prunci în pântece? Ca bărbat ai fost de părere la uciderea pruncilor cu soţia ta, ai ajutat pe cineva să facă avorturi cu injecţii sau cu buruieni, sau cu sfaturi?

- Nu cumva ai făcut sodomie, adică bărbat cu bărbat sau femeie cu femeie? Nu cumva ai făcut păcate de urgie, care atrag urgia lui Dumnezeu asupra locului şi a acelor persoane, adică: când bărbatul nu întrebuinţează organele genitale aşa cum a lăsat Dumnezeu, ci întrebuinţează gura, dosul şi alte părţi?

- Nu cumva te-ai însoţit cu animale? Ca bărbat cu ce fel de animale şi ca femeie, la fel, cu ce fel de animale?

- Nu cumva ai asuprit pe săraci, văduve, orfani şi pe cei neputincioşi?

- Nu cumva ai oprit plata celor care ţi-au lucrat ceva sau care ţi-au vândut ceva?

- Nu cumva te-ai împrumutat de bani la cineva şi nu i-ai mai dat înapoi?

- Nu cumva ţi-ai batjocorit părinţii şi i-ai vorbit de rău, sau te-ai judecat cu ei?

- Nu cumva te-ai arătat nemulţumitor faţă de părinţi, nu i-ai ascultat, i-ai bătut şi i-ai chinuit făcându-le viaţa amară?

- Nu cumva nu i-ai îngrijit când au fost bolnavi, sau la vreme de bătrâneţe, nu cumva ţi-ai uitat părinţii după ce au murit şi nu le-ai făcut pomeni şi parastase cum ne învaţă Biserica?

Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate, care sunt împotriva celor 10 porunci şi din care mai sunt şi din cele 7 păcate de moarte:

- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi ai trecut la vreo erezie? Ai fost măcar vreodată la adunările lor, ai zis vreodată că este bună şi religia lor? Să spui la spovedit şi dacă ai fost şi numai odată la adunarea lor!

- Nu cumva ai primit binecuvântare de la sectanţi, sau i-ai primit în casă, sau ai mâncat ceva de la ei, ori ai mâncat cu ei la masă?

- Nu cumva eşti căsătorit(ă) cu sectant(ă), sau ai vreun copil căsătorit cu sectant(ă) sau rătăcit?

- Nu cumva ai citit cărţi sectante, ateiste, păgubitoare de suflet, care atacă şi batjocoreşte religia Sfintei Biserici Ortodoxe?

- Nu cumva faci glume la adresa ortodoxiei şi a clerului?

- Nu cumva râzi de orbi, şchiopi şi ciungi, nu cumva spui glume şi iei în deşert numele lui Dumnezeu? Nu cumva te ruşinezi să te închini când treci pe lângă Biserică, sau pe lângă o troiţă?

- Nu cumva te-ai rugat vreodată cu faţa spre apus , spre miazăzi şi miazănoapte ca unii păgâni?

- Nu cumva iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu copiii, soţia (soţul), banii, făcând din ei nişte idoli?

- Nu cumva fumezi tutun spre bucuria diavolilor? Nu cumva dai cu roşu pe buze şi te parfumezi? Nu cumva te-ai mascat vreodată, făcându-te din bărbat femeie şi din femeie bărbat, sau ţi-ai pus mască de capră, de urs sau de diavol?

- Nu cumva porţi cercei în urechi, brăţări la mâini, mărgele şi zgardă la gât, nu cumva ţi-ai tăiat părul, sau ţi-ai făcut aluniţă pe obraz ca să placi oamenilor?

- Nu cumva ai avut intenţia să placi şi altor oameni şi să-i atragi în cursa desfrânării, afară de bărbatul tău?

- Nu cumva ai fost vrăjitoare, descântătoare, ghicitoare, la spiritism şi hipnotism şi dacă ai fost ţi-a descântat argintul viu, ţi-a turnat cositorul, ţi-a ghicit în cărţi, sau având ură de moarte pe cineva ai cerut să le pună cuţitul, ai cerut să lege bărbatul sau femeia să nu se mai poată împreună? Nu cumva ţi-ai căutat norocul cu papagalul, cu zodii, cu şoarece?

Aici adu-ţi aminte în care cursă ai căzut la aceste vrăjitoare şi spune exact şi adu-ţi aminte dacă ai mai dus acolo şi pe altcineva?

- Nu cumva ai crezut greşit ca budiştii, în reîncarnare, adică sufletul când iese din om trece în porc sau alte diferite animale?

- Nu cumva ţii în casă cărţi pentru descântece, cărţi pentru explicarea semnelor, a viselor, a zodiilor, sau carţi de ghicit sau de joc? Nu cumva ai obiceiul să zici zău lui Dumnezeu, să iei numele Domnului în deşert, pomenindu-L la orice treabă nefolositoare?

- Nu cumva te-ai jurat strâmb, nu cumva dai diavolului, pe tine, pe cei din preajma ta sau oriice alt lucru din casă sau din afară?

- Nu cumva te-ai blestemat cu jurământ, ca să faci rău la cineva sau ai făgăduit cuiva ceva cu jurământ? Adu-ţi aminte dacă le-ai împlinit sau nu!

- Nu cumva înjuri de cele sfinte, nu cumva te-ai împărtăşit cu nevrednicie şi după împărtăşanie te-ai întors cu bucurie la păcate?

- Nu cumva ai silit, sau ai înşelat pe cineva cu bani ca să jure strâmb, ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu, la vreo boală, sau la vreo supărare, nu cumva ai făgăduit să dai bani, veşminte, obiecte, case, pământ, la vreo Sfântă Biserică, sau Mânăstire şi nu te-ai ţinut de cuvânt?

- Nu cumva te-ai jurat zicând să orbesc, să mor, să n-am parte de copiii mei şi altele? Nu cumva ţi-ai cerut moartea la vreme de bolă şi de necazuri?

- Nu cumva lucrezi în duminici şi sărbători, sau te duci la vânătoare în aceste zile sfinte, sau faci adunare nelegiuită cu băuturi, cu jocuri, cu cânteceşi înjurături şi altele?

- Nu cumva vii prea târziu la Biserică şi când vii cauţi locul cel din frunte? Asculţi cu evlavie slujba Sfintei Liturghii, predicile şi Cazania, sau umblii de colo-colo stricând liniştea celorlalţi?

- Nu cumva când vii la Biserică te împodobeşti cu bluze şi fuste transparente, cu capul descoperit, cu pantaloni şi faci sminteală bărbaţilor trufindu-te cu acestea? Să ştii că rugăciunea nu-ţi este primită dacă vii aşa şi în loc să te foloseşti, pleci cu blestem şi afurisenie înapoi.

- Nu cumva îţi place să vorbeşti şi să povesteşti în Biserică?

- Nu cumva ai ajunat sâmbăta şi duminica şi ai făcut metanii în aceste zile?

- Nu cumva ai intrat în Biserică având scurgerea de sânge lunară ca femeie?

- Nu cumva ai stat la masă fără rugăciune sau te-ai culcat fără rugăciune? Nu cumva ai botezat sau cununat pe cineva a doua oară, crezând că prima slujbă nu a fost primită?

- Nu cumva ca părinţi de copii, ce sunteţi, nu i-aţi iubit şi îngrijit deopotrivă, nu i-aţi învăţat rugăciuni şi sfânta religie?

- Nu cumva nu-ţi înveţi copiii să se spovedeasca şi să se împărtăşească şi nu-i fereşti de anturaje rele?

- Nu cumva ai povăţuit copiii să mergă cu vitele prin ierburile şi bucatele altor aomeni?

- Nu cumva aţi păcătuit în faţa copiilor, făcându-vă pofta ca soţi? Nu cumva ca bărbat ţi-ai urât femeia, batjocorind-o ca pe o roabă şi când a fost bolnavă nu ai căutat-o, îngrijind-o cu medicamente sau cumpărându-i cele de trebuinţă?

- Nu cumva ca soţie nu te-ai supus bărbatului, din contră l-ai ocărât şi drăcuit că nu-ţi cumpără îmbrăcăminte luxoasă? Nu cumva ţi-ai atras copiii de partea ta, învăţându-i să-l urască şi să se îndepărteze de tatăl lor?

- Nu cumva ai pus spurcăciuni în mâncare, în cafeaua soţului tău spurcându-l cu descântece de la vrăjitoare, sau cu altceva din cele femeieşti?

- Nu cumva ai amărât viaţa altora, ai aţâţat pe cineva la bătăi şi ucideri, sau le-ai zdruncinat sănătatea din care cauză au şi murit?

- Nu cumva ai omorât copii după botez, sau ai lăsat vreun copil să moară nebotezat?

- Nu cumva din neglijenţa ta ţi-a murit vreun copil înăbuşit, sau a căzut în apă şi s-a înecat, sau a căzut în foc şi s-a ars?

- Nu cumva ţi-ai lepădat copii vii, botezaţi, pe străzi, în târguri, la uşa Bisericii şi în alte locuri pe unde trec oamenii ca să-i ia şi să-i crească?

- Nu cumva ai făcut prinsoare cu cineva ca să-l întreci în mâncări, băuturi, ridicături, sărituri, jocuri şi strigări, prin care ţi-ai pierdut sănătatea sau altceva?

- Nu cumva ai privit cu plăcere la împreunarea animalelor?

- Nu cumva ai privit cu plăcere filme pornografice, ilustrate, tablouri, statui, reviste aţâţătooare la păcatul desfrânării? Nu cumva ai în casă, pe pereţi astfel de idoli ilustrate şi reviste pornografice?

- Nu cumva faci păcatul onaniei, sau ai făcut cu altul, adică bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie?

- Nu cumva ai stricat fecioria unei fete? Nu cumva ai curvit cu femeie vaduvă, sau ai preacurvit cu o altă femeie (sau bărbat)? Nu cumva ai curvit cu vreo faţă bisericească?

- Nu cumva ai curvit cu rudenie, soră, verişoară, naşă? Nu cumva ai curvit cu vreo femeie de altă religie? Aici te fac atent din nou, frate şi soră, ca să spui exact cu cine ai păcătuit adică ce fel de rudă îţi este şi dacă femeia a avut bărbat sau nu, fiindcă păcatul acesta al curviei ori se micşorează, ori se îngreunează.

- Nu cumva sunteţi căsătoriţi cu rudenii? Spuneţi la spovedit, ce fel de rudenii şi cereţi să vă sfătuiască ce să faceţi?

- Nu cumva ai păcătuit cu soţia ta în sărbători, duminici şi sâmbăta, miercurea şi vinerea şi în cele patru posturi de peste an?

- Nu cumva v-aţi împreunat în timpul ciclului, sau după naşterea pruncului până la 40 de zile? Nu cumva aţi culcat în pat fetele cu băieţii după vârsta de 7 ani?

- Nu cumva v-aţi culcat în pat ca tată cu fetele tale şi ca mamă cu băieţii tăi după vârsta de 7 ani?

- Nu cumva te-ai căsătorit cu o altă femeie înainte să divorţezi de cea dinainte? Nu cumva ai trăit mpcar o zi cu femeia ta fără cununie religioasă? Să ai grijă să spui chiar dacă te-ai cununat civil, că acest păcat nu se iartă decât prin spovedanie.

- Nu cumva ai mai păcătuit având femeie, cu femeia de care ai divorţat, că acest păcat este preacurvie?

- Nu cumva ai prieten sau mai mulţi aşa cum este obiceiul acum de a trăi în păcate? Ori te cununi ori te desparţi fiindcă focul gheenei te aşteaptă.

- Nu cumva ai furat ceva de la vreo Biserică sau Mânăstire? Nu cumva te-ai lăcomit şi ai furat ceva din averea aproapelui, sau ai poftit averea aproapelui, sau soţia lui, sau copiii lui, sau vitele şi lucrurile aproapelui tău?

- Nu cumva ai ajutat prin vorbe şi fapte pe cineva să înstrăineze averea Bisericii, Mânăstirilor sau a vecinilor tăi?

- Nu cumva te-ai îmbogăţit prin minciuni şi prin martori mincinoşi?

- Nu cummva te îmbeţi şi faci scandaluri, bătăi şi certuri în casă şi între vecini?

- Nu cumva ai furat vite, păsări, ouă sau altceva? Să ştii că păcatul nu se iartă până nu dai înapoi lucrul furat, iar dacă nu mai trăieşte persoana aceea să împarţi la săraci!

- Nu cumva ai judecat şi osândit pe cineva, pe drept sau pe nedrept, nu cumva ai băgat vrajbă între oameni sau între preoţi, sau între părinţi şi copii? Nu cumva ai fost mărturie mincinoasă la vreun proces?

- Nu cumva ai spus minciuni prin care ai păgubit pe alţii trupeşte şi sufleteşte? Nu cumva ai pârât pe cineva sau ai vorbit cu două înţelesuri, ca să semeni ceartă între oameni?

Aici iar te fac atent să judeci bine ce fel de minciună ai spus, că nu e deajuns să spui numai atât: am minţit! Adu-ţi bine aminte şi cercetează-ţi conştiinţa şi cu ajutorul celor de mai sus, că minciuna e ca şi furtul; adică una e când furi un ou şi alta e când furi un bou. Una e când spui o minciună care să nu cauzeze vreun rău, sau alta e când spui o minciună la vreun proces, sau calomniezi pe cineva, sau să faci vrajbă, sau să spargi o casă despărţindu-i pe soţi.

- Nu cumva ai înşelat pe cineva cu bani, sau ai pus apă în lapte, sau în vin, sau în alt chip ai făcut înşelăciune?

- Nu cumva ai mutat hotarul ogrăzii şi al grădinilor tale şi te-ai judecat cu vecinii?

- Nu cumva eşti plin(ă) de mândrie, te înalşi cu gândul că eşti cineva, te mândreşti că eşti frumoasă, te mândreşti că eşti învăţat, te mândreşti că ai copiii învăţaţi şi frumoşi? Nu cumva te mândreşti că eşti de neam mare, că ai neamuri bogate, sau te mândreşti cu haine, obiecte şi avere?

- Nu cumva din cauza mândriei ai cazut în făţărnicie, în obrăznicie şi ai devenit încăpăţânat, îngâmfat şi ambiţios?

- Nu cumva ai căzut în mândrie, retezându-ţi părul capului, scoţându-ţi sprâncenele, porţi rochie scurtă şi strâmtă şi tocuri înalte? Nu cumva din cauza mândriei ai râs de păcatele altuia, ai râs de sărăcia şi de îmbrăcămintea altora, ai râs de portul sau de corpul unuia sau al altuia că este prea gras sau prea slab?

- Nu cumva ai ascultat la ferestrele altora, ca să semeni zâzanie în lume? Nu cumva eşti nesăţios, nedrept şi trădător?

- Nu cumva ai dat bani cu camătă ca să iei înapoi cu dobândă? Nu cumva ai plâns cu lacrimi de deznădejde atunci când ai pierdut ceva din averea ta?

- Nu cumva ai în minte gânduri spurcate, vorbeşti glume curvăsăreşti, ai făcut cu ochiul la cineva, priveşti cu poftă trupul altuia (alteia), ai trimis scrisori cu scopul desfrânării?

- Nu cumva ai clevetit pe cineva, prin şoapte sau ai făcut semne cu mâna? Nu cumva te-ai bucurat de paguba sau necazul altora, nu cumva ţi-a părut rău de fericirea şi norocul altora?

- Nu cumva n-ai vrut să ierţi pe cineva care ţi-a cerut iertare, sau nu cumva nu te-ai plecat cu smerenie să ceri iertare de la aceia pe care i-ai supărat? Nu cumva eşti nerecunoscător, porţi ură şi ţii minte răul pe care ţi l-au făcut alţii?

- Nu cumva ai povestit altora păcatele aproapelui tău? Nu cumva eşti lacom la mâncare, la băutură şi la altele şi calci cele 4 posturi sfinte de peste an, ajunările şi zilele de miercuri şi vineri, mâncând de dulce în lăcomia ta?

- Nu cumva din cauza lăcomiei că ai mâncat sau ai băut peste măsură, ai vărsat după împărtăşanie? Ai mâncat ceva pe ascuns de familia ta? Nu cumva ai mâncat ceva spurcat, carne de animale moarte, carne de şoarece (nutrie), păsări moarte, pască evreiască sau ceva de la vreo vrăjitoare?

- Nu cumva ai mâncat ceva de furat, sau ai învăţat copiii să fure, mâncând împreună bucate furate?

- Nu cumva eşti tare mânios şi supărăcios, înjuri, baţi, nu cumva ai scuipat şi rănit pe aproapele, nu cumva ai bătut animalele, punând să ducă peste puterea lor?

- Nu cumva ai ţinut mânie pe cineva o zi, o lună, săptămâni sau ani? Nu cumva ai mizerie cuiva, slugilor, elevilor de şcoală, soţiei sau copiilor?

- Nu cumva eşti leneş la rugăciune, la treburi, te leneveşti să mergi la Biserică, te leneveşti să-ţi faci canonul dat de duhovnic? Nu cumva dormi în timpul Sfintei Liturghii la Biserică sau acasă?

- Nu cumva ai amânat din lene să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, să faci fapte bune şi rugăciuni? Nu cumva din lene nu vrei să stai în genunchi la rugăciune, sau nu chemi preotul să-ţi facă sfeştanie?

- Nu cumva locuieşti în casă nesfinţită de de preot prin sfânta aghiasmă?

- Nu cumva din lenevire ţi-ai uitat mormintele părinţilor neîngrijite? Nu cumva din lene n-ai păzit făgăduinţele date la Sf. Botez sau la călugărie?

- Nu cumva te-ai împrietenit cu necredincioşii şi ai luat în batjocoră sfânta credinţă?

- Nu cumva ai amânat pocăinţa de azi pe mâine, de la un post la altul? Nu cumva din lene stând în Biserică ţi-ai lăsat mintea să hoinărească după păcate privind îmbrăcămintea şi persoanele din biserică?

- Nu cumva te-ai lenevit a-ţi pedepsi copiii când au făcut răutăţi şi păcate?

- Nu cumva n-ai învăţat şi sfătuit pe cel pe care îl vedeai greşind? Te-ai rugat pentru binele aproapelui? Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru vrajmaşii tăi, i-ai iertat din toată inima, îi iubeşti pe vrajmaşi? Ai mângâiat pe cel întristat? Ai suferit nedreptăţile şi întristările cu răbdare?

Mai adu-ţi aminte şi de aceste fapte, care dacă nu le-am făcut să le facem, că la Judecată ne va întreba Domnul Iisus Hristos de ele: dacă n-ai dat de mâncare celui flămând, dacă n-ai dat apă celui însetat, dacă n-ai îmbrăcat pe cel gol, dacă n-ai cercetat pe cei din închisori, dacă n-ai căutat pe cei bolnavi, dacă n-ai primit pe cei străini în casa ta, dacă n-ai îngropat pe cei morţi care n-aveau pe nimeni.

După ce ai terminat de citit lista cu păcatele, zi aceste cuvinte:

Pentru toate aceste păcate pe care le-am făcut şi sunt vinovat înaintea lui Dumnezeu, mă căiesc şi-mi pare rău din inimă şi cu zdrobirea inimii mele mă rog Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfinţilor Îngeri şi sfinţiei tale părinte duhovnicesc ca să-mi fiţi martori în ziua judecăţii mele împotriva vrăjmaşilor diavoli, care în tot momentul mă pândesc, să mă surpe în osânda iadului.

Şi acum vă rog sfinte părinte să-mi rânduiţi canon, care socotiţi că mi s-ar cădea după păcatele mele, să-l fac cu ajutorul lui Dumnezeu.

Acum preotul urmează să-ţi spună ce canon să faci, şi-ţi rânduieşte un număr de metanii pe zi, post şi rugăciuni, chiar ajunare, milostenii, mergerea la Biserică, cercetarea bolnavilor, a văduvelor, sărindare pentru iertarea păcatelor, să botezi prunci, să citeşti Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea şi Acatiste şi dacă te opreşte un timp de la Sfânta Împărtăşanie, să nu te superi că e mai bine să primeşti acest canon, decât să te împărtăşeşti cu mare nevrednicie, fiindcă nu-ţi va folosi şi pe lângă păcat te vei alege cu vreo pedeapsă de la Dumnezeu.

După ce ţi-ai primit canonul, mergi cu bucurie acasă; pe drum te vei simţi uşor ca un fulg şi când ajungi acasă aprinde candela, aşează-te în genunchi şi zi rugăciunea aceasta a Sfântului Augustin, către Domnul Iisus Hristos, ca semn de mulţumire că te-a primit în braţele Sale părinteşti, ca pe fiul cel pierdut şi zi:

„Multmilostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-ţi că m-ai ajutat să-mi mărturisesc păcatele mele, mulţumescu-ţi că m-ai învrednicit pe mine păcătosul să iau iertare de la Tine, pentru păcatele mele, urmând lui David celui ce a zis: juratu-m-am şi am promis să păzesc judecăţiledreptăţilor Tale.

Îţi făgăduiesc Doamne, cu hotărâre, din tot sufletul meu, că prefer mai bine să mor, decât să mai fac de acum înainte vreun păcat de moarte şi să mai supăr cu el Bunătatea Ta cea nemărginită.

Dar, de vreme ce voinţa mea este neputincioasă şi fără ajutorul Tău nu pot face nimic, mă rog Ţie fierbinte să mă împuterniceşti şi să mă întăreşti cu ajutorul Tău cel puternic, ca să rămân până la sfârşit neschimbat în hotărârea mea, Iubitorule de oameni Iisuse al meu; împuterniceşte-mă să petrec întru pocăinţă cealaltă vreme a vieţii mele şi să dobândesc pacea şi mulţumirea sufletească aici pe pământ, iar dincolo în ceruri fericirea şi viaţa veşnică, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfinţilor Îngeri şi ale tuturor Îngerilor Tăi, Amin!

De-acum păzeşte-te curat şi fugi din calea pierzării, fugi de lumea cea vrăjmaşă lui Dumnezeu, că te aruncă iarăşi în păcate şi nu-ţi mai răspunde voinţei trupului, că nu-ţi foloseşte la nimic.


Dumnezeu să te aibă în pază frate! Amin.

vineri, 5 decembrie 2008

Despre spovedanie şi rugăciune cu părintele Iustin Pârvu

Parintele Iustin Parvu are 89 de ani si este duhovnic al romanilor de pretutindeni. Demult nu-si mai masoara timpul in ani, ci in fapte si vorbe bune. Vorbeste oricui ii calca pragul, iar apropiatii ii spun "batranul". Parintele Justin, cu ochii sai albastri ca cerul, te face sa zambesti din toata inima, iti spune de ce ai nevoie ca sa mergi mai departe si-ti da sperante...Ce conteaza ca uneori nu intelegi imediat ce spune, de vreme ce Dumnezeu este deasupra lui?

Langa parintele uiti de foame, de frig si de zadarniciile lumii acesteia. Te copleseste cu bunatatea-i desavarsita care te indeamna sa revii iar si iar, si sa te asezi in genunchi cu smerenie, sorbind cu nesat din izvorul bunatatii, al intelepciunii si al dragostei sale de oameni.

La sfarsitul iernii am urcat din nou spre chilia parintelui Justin, la Manastirea Petru Voda.

In camaruta lui miroase a smirna si-a tamaie adevarate. De la bucatarie o maica ii aduce placinte cu branza. Imi da si mie... Apoi parintele ne vorbeste despre pocainta, despre spovedanie, despre rugaciune.

Parintele Iustin Parvu:

"Cheia mantuirii noastre este Taina Sfintei Spovedanii. Taina Sfintei Spovedanii face parte din cele sapte Sfinte Taine ale bisericii noastre crestin-ortodoxe. Fara aceasta Taina, nu exista mantuire. Putem sa facem toate nevointele, post, rugaciune, privegheri, milostenie, jertfire, dar fara aceasta spovedanie nu se poate. Care a fost rugaciunea cea mai scurta pentru iertarea pacatelor? Rugaciunea talharului de pe cruce: "Pomeneste-ma, Doamne, si pe mine intru Imparatia Ta". Dar prin cine se leaga, prin cine se dezleaga crestinul in aceasta Taina? Se leaga si se dezleaga prin Taina Preotiei. Ii auzi pe sectarii Bisericii noastre crestine spunand: "Ne spovedim unul la altul si n-avem nevoie de Harul lui Dumnezeu". Deci ce mai este important in Taina Spovedaniei, in Taina preotiei? Harul lui Dumnezeu. Cu el legam, cu el dezlegam. Preotul nu este decat o unealta prin care lucreaza Harul lui Dumnezeu care nu se amesteca cu pacatele preotului. Pacatele preotului, isi va da el seama singur de ele, dar harul lui Dumnezeu lucreaza independent de virtutile sale, de viata lui. De aceea este greseala cand spun unii dintre crestini ca "Ma duc la parintele cutare sa ma dezlege, sa-mi fac spovedania".

Este adevarat, fiecare se duce la un medic mai bun, dar ca putere harica si la parintele dintr-un sat oarecare si la parintele de la manastirea nu stiu care din Romania noastra este aceeasi lucrare a Harului. Si sigur, foarte multi necredinciosi care refuza Taina aceasta a Spovedaniei, spun: "Nu-i nevoie, lasa ca mai am timp pentru ca sunt tanar si pot sa ma spovedesc, sa ma pocaiesc la batranete. Lasa mama, du-te dumneata ca esti batrana de-acuma, eu mai am timp". Se poate intampla, fereasca Dumnezeu!, vreun accident, o paralizie, o pierdere de vedere. Nu mai poti face o metanie, o inchinaciune si spui: "Vai, ca ma dor salele, vai, ca trebuie sa ma odihnesc" si asa vrajmasul ne impiedica si ne intarzie mantuirea noastra si plecam nepregatiti dincolo. Cand esti tanar, cand esti copil, parintii spun: "Da' lasa copilul, trebuie sa-si traiasca viata de acum inainte si are timp mai tarziu sa faca treaba asta". Da o boala peste saracul copilas, da o leucemie, da un necaz greu si nu mai poate sa faca pe urma nici un act de pocainta. Paralizeaza, amuteste, nu mai poate scrie (cel putin sa dea in scris un pacat pe hartie), si in felul acesta vrajmasul diavol il tot intarzie de a savarsi pocainta. Trebuie sa avem mare grija cu copii nostri care trebuie dusi la biserica sa deprinda Taina Pocaintei.

Atunci copilul va fi si ascultator in casa, sincer si oarecum indreptatit sa tina de sufletul si viata parintilor. In viata de familie nimic nu face mai bine comuniunea decat in Taina aceasta a Spovedaniei. Sotul se cunoaste cu sotia din Taina Spovedaniei, sotia isi cunoaste sotul din Taina Spovedaniei, copiii isi cunosc parintii din Taina Spovedaniei iar preotul care este unitatea tuturor, in Harul lui Dumnezeu, aduce pacea si linistea casei datorita acestei curatenii sufletesti, unde troneaza Hristos si unde se insusesc devotamentul, dragostea si sinceritatea. O familie se mentine prin dragoste, prin sinceritate si prin devotamentul pe care il are unul fata de celalalt. Taina Cununiei este mantuirea reciproca, iar de taina cununiei se leaga si procreerea dar si ajutorarea materiala, unul fata de celalalt. Nu-si pune sotul punga deoparte iar sotia isi pune alta punga in cealalta parte, pentru ca atunci nu mai e unitate, nu mai e dragoste, nu mai e incredere. Zic unii: "Pai, eu muncesc pentru tine, cand tu ai salariul mai mare?" "Ai. Dar eu traiesc pe picioarele mele, ma duc in Spania, ma duc in Anglia, ma duc in Franta si am terminat". Si asa au terminat-o cu Taina Cununiei si cu Taina Spovedaniei. Ba le mai trece prin cap unora si altora: "Dar de ce sa mai muncesc eu pentru cei de-acasa? Lasa sa munceasca fiecare. Ce? Eu sa mai muncesc pentru ei? Eu trebuie sa-mi traiesc viata de acum inainte, mai am cativa ani pana la pensie si eu ce fac? Muncesc pentru copiii mei sau sotia mea? Sa iasa fiecare acolo la arat." Ei, toate lucrurile acestea nu sunt bune. Altadata sotia era legata de sot fiindca nu era in traditia noastra sa mearga sotia la munca. Cand un barbat se casatorea trebuia sa stie ca el va conduce o familie, ca familia era legata de munca lui (bineinteles ca salariile nu se potriveau cu cele de astazi) iar femeia era acasa cu toata gospodaria si cu copiii, ii pregatea pe copii pentru scoala, spala, pregatea masa. Sotia era legata de sot si ascultarea era sfanta fata de sot. Mi-aduc aminte ca atunci cand facea mama un ciorap de lana acesta tinea doi ani, nu se mai rupea. Ea il lucra, il cosea, il impletea si facea tot ce trebuie in gospodarie. Acuma auzi: "Nu draga, mergem sa cumparam, mergem la magazin." Si-atunci trebuie sa aduca baiatul bani doldora din Spania si din Israel, dolari si euro si asa mai departe.

Canoanele sunt canoane. Pai, daca-i dai omului astazi douazeci de metanii, imediat spune: "Vai de mine, dar cum sa fac eu douazeci?". Daca-l opresc de la impartasanie doi ani de zile, imediat va spune: "Vai de mine, da' cum sa nu ma-mpartasesc?" Dar pacatele, mergem si le-ncurajam, si nu mai tinem seama, ca daca nu pui oleaca randuiala in canoanele acestea, pierzi credinciosul si el nu mai vine la spovedanie. Omul modern a ajuns in stadiul acesta care este foarte grav. Dumnezeu il pedepseste si pe preot care dezleaga cu usurinta si il pedepseste si pe credincios care se bucura de aceasta dezlegare. Merg amandoi in acelasi cazan. Sa impartasesti cu nevrednicie?! Astazi e modern sa te impartasesti foarte des, si cu cat ne impartasim mai des (daca ne impartasim cu nevrednicie) cu atat ne imbolnavim sufleteste mai mult. Intai trebuie sa ne curatim, sa ne purificam, viata nu e atat impartasania, cat pregatirea aceasta pentru a pregati Sfanta Taina a Impartasaniei cu sangele pe care Hristos l-a varsat pentru pacatele noastre. Daca noi il luam asa... ca la bucatarie, la usa ne marturisim si la altar ne-mpartasim. Eram in scoala primara si ne duceam la spovedanie la inceputul postului, toata scoala in frunte cu invatatorul. Acolo incepea la spovedit cu invatatorul, intram apoi noi cate saizeci-saptezeci de copii, aduceam oua de acasa (pretul pentru spovedanie), si le puneam acolo intr-un cos si treceam la spovedanie. Preotul ne intreba: "Cati ani ai? In ce clasa esti"? "A treia, a patra". "Faci 500 de metanii". La sfarsitul postului, iar ne ducea la spovedanie si ne intreba: "Cate metanii ti-am dat?" "500" "Le-ai facut?" "Da." "Bine. Treci la impartasanie". Asa se facea instructia si vindecarea noastra sufleteasca. Acolo veneau si parintii, se spovedeau si ei. Acolo la biserica citea invatatorul Cazania, citea Apostolul. D'apoi azi unde mai vezi pe profesori la biserica? Unde mai vezi modelul in fata taranului care sta la biserica in zilele sarbatori, in duminici, la Pasti, la Craciun, la Boboteaza? Domnu' invatator e domn mare. A uitat ca l-a adus mama sa de mana la biserica, a uitat ca l-a adus cu traista la liceu si ca ea si-a luat bucatica din gura ca sa-l faca om invatat. S-a dezbarat si de spovedanie si de impartasanie si el merge la discoteca, sta la televizor, ma rog, cu toata supratehnica asta care a invadat si a distrus satele si orasele noastre. Cu cat e mai spilcuit, cu atat e mai strain. Cu cat este mai ateu, asa zis liber-cugetator, cu atat este mai trecut in fata lumii acesteia. Dar omul te masoara si te cantareste dupa mers. Te vede cam ce poti si unde iti rupi gatul la un moment dat cu ifosele acestea moderne. Ca, iata, asa se intampla si seceta si vremuri grele. A secatuit pamantul si toate relele-s pe capul nostru. Vin toate bolile, vin toate greutatile, fara leac, fara vindecare.

...Acesta este "omul modern" dezbracat de harul lui Dumnezeu, dezbracat de aceste Taine: a Spovedaniei, a Impartasaniei si de toate acele bunatati ceresti si pamantesti. Noi mereu fugim, inlaturam ce e bun si am ajuns sa ne deranjeze si mirosul de tamaie, al busuiocului... zicem: "Nu e placut!", "Ma stinghereste, ma doare capul de la fumul de lumanari, nu pot sa stau mult!" Si vin peste noi toate relele. Eu acuma nu sunt impotriva modernizarii, nu sunt impotriva progresului. Progresul e foarte bun dar sa fie fiecare la locul lui.

Cu cat un om este mai civilizat, cu cat este mai cult, cu cat este mai informat, cu atat este si mai bun crestin. Valoarea unui popor sau a unui om este cu atat mai mare cu cat cunoaste si traieste mai mult Evanghelia. Acesta ar trebui sa fie adevaratul chip nou al omului pe care noi il realizam in familie si in societate.

Dac-ar citi crestinul cu atentie numai a doua rugaciune de seara ar afla acolo toata filozofia crestinului in doua, trei fraze:

"Da-mi, Doamne, si mie, nevrednicului robului Tau, mantuirea Ta in asternutul meu. Lumineaza-mi mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Tale Evanghelii" - deci toata ziua omul trebuie sa traiasca cu cuvantul Evangheliei -, "sufletul meu cu dragostea crucii Tale" - deci este vorba de suferinta pentru aproapele, de daruire; ca zadarnica este viata ta traita in aceasta insingurare si in egoism! Nu, sufletul trebuie sa fie cu: "dragostea crucii Tale". Hristos pentru ce s-a suit pe Cruce? S-a suit pe Cruce din dragoste pentru omul cazut, pentru omul pierdut -, "inima mea cu curatia cuvintelor Tale" - deci aici este centrul de plecare a omului in viata, in inima. "Da-mi inima ta!" Nu vrea altceva Hristos decat inima omului. De ce bate Hristos la usa? Bate ca sa-i deschizi inima -, "trupul meu cu patimirea Ta cea ne­biruita" - deci mereu trebuie sa ai in vedere ca numai suferinta te duce pe drumul desavarsirii -, "cugetul meu cu smerenia Ta il pazeste" - alta intrebare: Ce este smerenia? Este mantia lui Dumnezeu.

Si iata, ca noi daca vom cauta sa ne indreptam toata viata noastra, rugaciunile de seara sunt ca o spovedanie in fata duhovnicului. S-a randuit asa ca sa te spovedesti de 4-5 ori pe an la duhovnic. S-au dat asa jaloane de a te spovedi in posturi ca sa stie omul. Dar in general, spovedania e ca o durere de masele. Daca incepe sa te doara maseaua, nu mai astepti pana saptamana viitoare, nu mai astepti sa vina dentistul in comuna, te duci direct la Piatra Neamt ori la Iasi si scoti maseaua pentru ca nu poti dormi, nu poti lucra, nu mai poti face nimic. Ei bine, la fel este si cu "maseaua sufleteasca". Cand a inceput pacatul sa te roada du-te la "doctor" si spune-ti pacatele tale! Si de acolo te scoli indreptat, sanatos si-ti iei cursul normal al vietii. De aceea citirea rugaciunilor acelora de seara este foarte importanta ca dovada a spovedaniei omului in constiinta lui si in fata icoanei ... "pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute" care sunt din tineretile mele, care sunt din obiceiul cel rau, care sunt din voia cea sloboda, din lene, "ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de l-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit intru manie, sau am scarbit pe cineva, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am luat in seama, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau m-am maniat, sau, stand la rugaciune, mintea mea s-a aplecat spre vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cuvine am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele nu le-am socotit, sau de rugaciune nu m-am ingrijit..." s.a.m.d. Deci iata toate pacatele care sunt posibile omului si pe care el le spune in fata constiintei lui si in fata icoanei si in fata lui Dumnezeu. Este o spovedanie pe care o face fiecare si atunci il gaseste Dumnezeu pregatit. Si iata la urma ce spune: "Apoi, facandu-ti semnul Sfintei Cruci si cu rugaciunea in gura adormind, gandeste-te la ziua judecatii, cum vei sta inaintea lui Dumnezeu".

Timpul trece altfel in prezenta parintelui Iustin Parvu. Regret apoi ca nu am cerut si alte raspunsuri la ceea ce ma framanta, dar minutele sunt dramuite si pelerinii, veniti ca de obicei in numar foarte mare, se aud dincolo de usa. Parintele vorbeste bland, apoi ma binecuvinteaza. Atunci orice incertitudine dispare. Stiu ca trebuie sa ma indepartez, desi as vrea sa raman si sa stau acolo, ca Misu, pisoiul parintelui, pe marginea fotoliului, sa stau si sa ascult, sa ma bucur de liniste, laolalta cu cerul, cu brazii, cu firicelul de apa din spatele manastirii si, mai ales, sa fiu aproape de sufletul parintelui Justin, sa gust din sfintenia ce adie pana si-n placintele cu branza abia scoase din cuptor.

La plecare, coborand pe drumul ce duce spre sat, un gand imi mai staruie in minte: "Roaga-te pentru noi, parinte Iustin!"

text de Isabela Aivancesei.

 

Blog Template by YummyLolly.com