.......................
Acasă............................... ........Galerie Foto ........................Galerie Video

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Naşterea Domnului : 25 sau 7 ?


Naşterea Domnului: 25 sau 7 ?

Mi-am amintit de cuvintele Mîntuitorului Hristos: “Şi nimeni, bînd vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: e mai bun cel vechi” (Luca 5, 39). Şi în acest caz e binevenit şi obligatoriu străvechiul sfat: “Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi” (Pilde, 22, 28), sau chiar şi acea maximă latină: “Quieta non movere!” (“Nu atinge ceea ce este aşezat”) – adică a nu încălca tradiţiile existente în acel sau alt domeniu sau regiune. Deseori, cînd se discută problema calendarului mulţi declară cu îndrăzneală că, de fapt, calendarul nu este o dogmă şi nici un principiu constant, neschimbător. Dar nimeni şi niciodată n-a afirmat inversul, de aceea această problemă şi are un scop, cred eu, viclean: de a prezenta lucrurile astfel, ca şi cum calendarul n-ar avea nici o valoare pentru viaţa Bisericii şi în el se poate de făcut orice “revoluţii” pseudo-ştiinţifice, pentru a nu “rămînea în urmă” de societate, pentru a ne moderniza, sau potrivit afirmaţiilor intelectualilor noştri “nu putem să rămînem înapoiaţi pentru totdeauna cu calendarul învechit…”. Unii mai admit şi asemenea pretenţii: cum că din cauza sărbătoririi Naşterii Domnului pe stil vechi, nu pot “întîlni şi sărbători pe deplin Anul Nou (civil)”, deoarece la 1 ianuarie (stil nou) sîntem încă în postul Naşterii…
Dar să nu iutăm că sărbătorile bisericeşti, consfinţite de veacuri, îşi au ciclul lor, iar Anul Nou bisericesc e pe data de 1 septembrie (stil vechi) şi Biserica nu trebuie să-şi modifice calendarul în funcţie de sărbătorile civile, care, de cele mai dese ori, se manifestă şi se reduc exclusiv la mîncare şi băutură. În Biserica Ortodoxă orice sărbătoare sau eveniment din istoria Ei într-adevăr este un prilej de bucurie sau de tristă şi apăsătoare amintire, dar e o bucurie sau o tristeţe în Domnul, duhovnicească, fără a consta în mîncarea de carne, căci astfel se întunecă conţinutul luminos al sărbătorii.”
Pascalia este sistemul, după care Biserica Ortodoxă determină data serbării Sf. Paşti. Acest sistem reprezintă o parte componentă, extrem de importantă, a calendarului bisericesc, a Tradiţiei Bisericii. Pascalia acceptată de Biserică constituie o capodoperă şi asigură o armonie liturgică, fiind temelia calendarului nostru bisericesc, care foloseşte soarele şi luna într-o unitate echilibrată pentru anotimpuri, zile şi ani. Dificultăţile ce stau în calea acestui lucru sînt, în aparenţă, foarte simple, dar de neînlăturat. Ele au trecut, însă, neobservate şi continuă a fi neobservate de cea mai mare parte a celor care se preocupă de problema calendarului, ca şi de cea a datei Sf. Paşti. Arhiepiscopul Serafim (Sobolev), în Referatul citit la Consfătuirea panortodoxă de la Moscova din 1948, menţiona că “apariţia reformei calendaristice a papei Grigorie al XIII-lea a fost determinată nu doar de lipsa unei înţelegeri şi asimilări de către savanţii apuseni a canonului alexandrin, cu metoda lui de calculare a datei Paştilor şi căderea ştiinţei în Răsărit, ci, mai ales, de necredinţa lor în Sfînta Biserică, mai exact, a necredinţei lor în faptul că în Ea, în Biserică, este viu şi lucrează Duhul Sfînt ca izvor al oricăriu adevăr. Dacă Biserica Romano-Catolică ar fi avut această credinţă, ea, în persoana papei şi savanţilor lui, n-ar fi supus schimbării regulile canonice aflate la baza Pascaliei noastre după stilul vechi, prin care Duhul Sfînt a exprimat un adevăr nesupus schimbării…” .
Dar Răsăritul Ortodox, atît timp cît va rămâne drept-măritor şi nu numai drept- credincios, va păstra cu sfinţenie hotărîrile Sinoadelor Ecumenice şi va sărbători Învierea Domnului “aşa cum ne-au lăsat părinţii”, pentru că ei, fiind insuflaţi de Duhul lui Dumnezeu, “vorbeau ce le spunea Duhul lor”. Din hotărîrile canonice ale Bisericii Ortodoxe citate rezultă clar că trebuie să le păstrăm, cu sfinţenie, neschimbate. De aceea, canonul 21 al Sinodului din Gangra (340) glăsuieşte: “…Şi scurt zis, dorim să se facă în Biserică toate cele predanisite de dumnezeieştile Scripturi şi de Predania Apostolică”.
Prin sfintele canoane vorbeşte Însuşi Dumnezeu, Sfîntul Duh, şi acest moment e cel mai esenţial, pe care sîntem obligaţi să nu-l uităm sau să-l negăm, nesocotind cuvintele Sfinţilor Părinţi, căci hotărîrile canonice, ca şi cele dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice au fost date în concordanţă cu cuvintele dumnezeieştii Scripturi: “Părutu-s-a Duhului Sfînt şi nouă…” (Fapte, 15, 28). “
Îndreptarea calendarului operată de papa Grigorie XIII la 1582, prin care s-a introdus şi o nouă Pascalie, admisă în Apus şi neacceptată în Răsărit, a produs un decalaj între Răsărit şi Apus, în ceea ce priveşte serbarea Paştilor. Biserica Romano-Catolică, încălcînd şi suprimînd normele canonice a serbat Paştile în 1805, 1825, 1853, 1854… 1903, 1923, 1927, 1954, 1981 şi în mulţi alţi ani concomitent cu Paştile iudeilor. La catolici, în virtutea noii Pascalii, nu numai că sînt ani cînd Paştile cade odată cu iudeii (de exemplu, în 1805, 1825, 1903, 1923, 1927, 1981), dar şi cînd se săvîrşeşte înaintea Paştelui iudaic, cum a fost în 1839, 1840, 1842, 1843, 1845, 1849, 1850, 1856, 1891, 1894, 1921, 1970, 1978 şi în mulţi alţi ani. De exemplu, în 1921 Paştile iudaic a fost pe 10 aprilie, iar Paştile ortodox – pe 18 aprilie, pe cînd Paştile catolic fiind serbat pe 14 martie, adică cu o lună înainte de Paştile iudaic.
-Există şi anumite legi prin care pot fi pedepsiţi cei ce încalcă canoanele pe care le-aţi enunţat mai sus?
- La Sinodul de la Niceea s-a ajuns la un acord al Sfinţilor Părinţi, fiind adoptată o decizie neformulată canonic, însă consemnată de Tradiţia Bisericii şi de memoria creştină autentică. Hotărîrea aceasta nu s-a emis sub formă de canon, ci sub forma unei scrisori care a fost adresată tuturor Bisericilor. Normele sinodului de la Niceea referitoare la data serbării Sf. Paşti s-au formulat canonic mai tîrziu prin intermediul Canonului 7 Apostolic:
“Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, va sărbători Sfînta Zi a Paştilor cu Iudeii (μετά των ιουδαίων) înaintea echinocţiului de Primăvară (πρό τής εαρινήs ησμερίας), să se caterisească”, şi prin Canonul 1 al Sinodului din Antiohia (341), care se referă la “hotărîrea sfîntului şi marelui Sinod de la Niceea, care s-a întrunit în prezenţa prea evlaviosului şi de Dumnezeu preaiubitorului împărat Constantin”. Întrucît nu toţi s-au conformat hotărîrii Sinodului I Ecumenic, părinţii Sinodului de la Antiohia prin canonul 1 au hotărît:
“Toţi cei ce îndrăznesc să desfiinţeze hotărîrea marelui şi Sfîntului Sinod întrunit în Niceea în prezenţa evlaviosului şi de Dumnezeu prea iubitorului împărat Constantin, în privinţa sfintei sărbători a mîntuitoarelor Paşti, să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserică, dacă vor stărui a se împotrivi din poftă de ceartă împotriva celor bine hotărîte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori presbiter ori diacon, va îndrăzni după hotărîrea aceasta, să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor şi să serbeze Paştile cu evreii; Sfîntul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte ca unul ce şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte din slujbă, ci şi pe cei ce vor îndrăzni să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaşi sf. Canon şi preoţia lui Dumnezeu”.
Acest canon al Sinodului din Antiohia este pentru noi cu atît mai important, cu cît el nu numai că interzice serbarea Paştelui odată cu iudeii, dar demonstrează că o astfel de interdicţie a fost pronunţată şi prin hotărîrea Sinodului I Ecumenic.
Părintele diacon Ioan Munteanul, doctor în teologie, ne-a răspuns cu amabilitate la o serie de întrebări, care vizează această problemă.
-Părinte Ioan din ce cauză Biserica creştin ortodoxă nu acceptă calendarul gregorian? Există cauze de ordin canonic?
- Da, prin trecerea la calendarul de stil nou se încalcă principiile canonice lăsate nouă de Sfinţii Părinţi prin Sfînta Tradiţie.
- Care sînt aceste încălcări?
- În primul rînd, în cazul acceptării calendarului de stil nou, vor fi încălcate canoanele ce stabilesc data prăznuirii Sfintelor Paşti. Sinodul de la Niceea a decis ca Paştile să se sărbătorească conform practicii Bisericii din Alexandria. Astfel, a fost adoptată practica generală care se reduce la următoarele norme:
a) Paştile se va serba numai duminica.
b) Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (pentru că aşa calculau şi iudeii: Ieşire, 12,27; Levitic., 23, 5-8).
c) Cînd 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) coincide cu ziua de duminică, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici anterior acestuia.
În secolul IV (între anii 284 şi 322), în baza tabelelor şi a calendarului iulian, a fost elaborată Pascalia Alexandrină, care a şi fost adoptată de Biserica Universală drept Pascalie ce corespunde tuturor normelor biblice şi bisericeşti referitoare la sărbătorirea Sf. Paşti.
Reporter (român din România, n.r.): Înţeleg că vechiul nostru calendar bisericesc de până la 1924, a fost acelaşi cu cel de la Niceea, pentru care sfinţii părinţi au stabilit pentru întreaga creştinătate o Pascalie perpetuă.
D.C: Da, într-adevăr, e acelaşi calendar bisericesc, având la bază severe canoane apostolice, e acelaşi calendar pe care s-a copt minunat o istorie românească de jertfe şi biruinţe, cârmuită de sfinţi voievozi şi vlădici. Acestora nu le-a trecut niciodată prin minte să «corecteze» sărbătorile creştinătăţii ortodoxe, nici măcar cu o secundă, darămite cu 13 zile cum au făcut-o antihriştii secolului XX, după savante minciuni astronomice. Şi chiar când diferenţa era de 10 zile, pe vremea când papa Grigore al XIII-lea îşi revizuia calendarul, nici un patriarh răsăritean nu a fost ispitit s-o facă, aceasta cu atât mai mult cu cât atunci toţi erau mistuiţi de un zel puternic apostolic în a aduna în mari tratate de mărturisire ortodoxă adevărurile de credinţă ce se deosebeau în mod irevocabil de învăţătura papistaşă (catolică). Dar a trebuit ca în anul 1924 să se împlinească scripturile proorocului Daniel: «oamenii s-au încumetat să schimbe şi vremile». (Daniel, 7/25).
Reporter: Ce l-a determinat pe Mitropolitul primat de atunci, Miron Cristea, să încalce aceste restricţii canonice şi să impună un alt calendar bisericesc?
D.C.: La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ’20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol au apărut puternice curente seculariste, printre care şi intenţia de introducere samavolnică a calendarului gregorian (catolic). Acesta răspundea bine nevoilor moderne: afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, dar din punct de vedere liturgic era inutil şi chiar dăunător, întrucât era imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră ortodoxă. În urma unui congres «pan-ortodox» întrunit în 1923 la Constantinopol, patriarhul de atunci, Meletie, propune acceptarea calendarului iulian «revizuit», ce coincidea cu cel catolic pe o durată de până la anul 2800 şi «permitea să fie celebrate toate sărbătorile odată cu cei de alte confesiuni».
Abandonarea Pascaliei iuliene plasa acest congres sub osânda canonică cea mai dură: «toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea Sfântului şi marelui Sinod adunat la Niceea pentru sfânta sărbătoare mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi şi lepădaţi de biserică de vor stărui împotrivindu-se mai sever celor bine dogmatisite» (Pidalion).
Primul care a sărit conştiincios să aplice aceste sfaturi propuse, dar nu impuse patriarhilor răsăriteni, a fost Miron Cristea. În cartea pastorală trimisă bisericilor în 1924, el sublinia nevoia «îndreptării» calendarului bisericesc din pricina erorii de 13 zile faţă de cel astronomic: «Şi dacă această greşeală am lăsa-o neîndreptăţită, multe, multe veacuri, atunci întârzierea ar putea ajunge de 130 de zile».
Iată cum toate neliniştile care i-au lăsat în pace timp de două veacuri pe atâţia patriarhi răsăriteni, ajung să se îngrămădească deodată pe capul acestui vlădică de tristă amintire ce-şi ia hotărârea să-şi decapiteze biserica de sfintele sărbători îndătinate: «…Vlădicii şi fruntaşii bisericii noastre româneşti s-au pus în înţelegere cu vlădicii tuturor bisericilor ortodoxe, aşa încât … Patriarhia de Constantinopol, apoi Biserica din Grecia, au făcut şi introdus în biserica lor îndreptarea încă în 10 martie, sârbii fac îndreptarea în octombrie (dar sârbii, din fericire, nu şi-au mai modificat calendarul, n.a.), iar bulgarii vor face ca noi (da, dar abia în 1968!, n.a.)».
Astfel se rostogoleau demonstrativ minciunile pe capetele bieţilor păstoriţi. De fapt, nici Patriarhia Rusă, nici cea a Ierusalimului şi nici Muntele ortodoxiei de atunci, Athosul, nu şi-au schimbat calendarul, păstrând sărbătorile pe stilul vechi.
Deci, locurile consacrate ca cele mai sfinte focare de pelerinaj din toată creştinătatea răsăriteană şi-au păzit tezaurul de sărbători cereşti tot pe vechiul calendar, fără cârtirea celorlalţi nefericiţi patriarhi, subliniindu-se schisma cea mai adâncă din biserica drept măritoare.
E cutremurător să constaţi cum acest mitropolit lacom de diploma patriarhală pe care avea s-o primească meritoriu în următorul an, de la scaunul din Constantinopol de unde i s-a şi tras sminteala, trece ca un lepădat pe sfintele osteneli şi ofrande cultuale de secole ale domnitorilor români. E cunoscută dărnicia acestora, închinând din toată lipsa şi tot prisosul lor, altarelor de la Ierusalim şi Athos, ocrotind crezul bazileilor creştini: “totul pentru Hristos”.
Şi pentru ca «râsu-plânsu» să fie întreg, cităm ultimul argument «forte» din amintita carte pastorală: «De acum, cu această îndreptare, noi numai la patruzeci de mii de ani trebuie să mai sărim o zi ca să rămânem îndatoraţi de anul natural». Cu alte cuvinte, ceea ce n-au reuşit să prevadă sfinţii părinţi de la Niceea acum 1600 de ani sărbătoriţi în Duminica a şaptea după Paşti, au «salvat» la sfârşitul lumii, un sobor de antihrişti pentru patruzeci de mii de ani de neant.
Iar râsul s-a prefăcut în plâns.
E de prisos orice comentariu… “
Cum se vor putea ţine aceste zile? În cazul când sărbătoarea cade (după Paştele pe 1 mai) într-o zi de miercuri, (aşa cum cade de exemplu în anul acesta – 2005) este exclus, deoarece a posti în Duminica Rusaliilor sau chiar cea „A tuturor Sfinţilor” este o abatere extrem de gravă şi cu totul inacceptabilă, drept pentru care am văzut că nici un Sf. Sinod local nu s-a putut încumeta (cel puţin până acum!) să o facă. Şi atunci, de la sine înţeles că nici duhovnicii sau credincioşii nu au acest drept, altminteri agonisind osândă în loc de plată.

Se poate atunci ca o derogare posti numai 2 zile? Eventual, dar practic spovedania tuturor credincioşilor într-o singură zi, marţi de ajun, devine şi ea practic imposibilă, într-o parohie normală, cu toată bunăvoinţa, evlavia şi râvna clericilor şi credincioşilor.
Nici ideea continuării spovedaniei în chiar ziua de miercuri, a praznicului, în timpul utreniei, nu ar face decât să mai îndrepte parţial lucrurile, creând şi oarecare tulburare în biserică.
S-au mai auzit şi propuneri de a se posti cele trei zile în săptămâna de harţi de după Sfânta Treime, cum ar veni marţi, miercuri, joi, sau miercuri, joi, vineri. Aici se încalcă 2 lucruri:
- zilele de bucurie (harţi) rânduite de Biserică în Sfânta sa Tradiţie;
- spovedania nu mai este de fapt într-unul din cele 4 mari posturi de peste an, deci se calcă porunca a 4-a a Bisericii. Pe alocuri s-a menţionat, parcă anticipând cumva această situaţie ciudată şi indicaţia: „sau cel puţin (măcar) o dată pe an, adică în Postul Mare. Dar după tâlcuirea duhovnicească generală, porunca a 4-a a vrut să zică „cel puţin de 4 ori”:
„După rânduiala Bisericii şi după Tradiţie, credincioşii se împărtăşesc, cu dezlegarea preotului lor, cel mai rar de patru ori pe an, în cele patru posturi.”
“…şi aceasta se întâmplă simultan cu faptul că noi ştim că tipicul vine de la Biserica Ortodoxă, acea Biserică în care ca într-un tezaur bogat Apostolii au pus numai tot ce aparţine Adevărului, şi iarăşi, când ne este binecunoscut că încălcările arătate ale Tipicului vin de la catolicii înecaţi în întunecimea diferitelor erezii şi rătăciri. (subl.ns.)”
“…Unii pot spune că încălcarea Tipicului nu este un păcat greu deoarece aici nu are loc abaterea de la dogme. Dar şi cuvintele lui Hristos: Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei XVIII, 17), nu ne vorbesc despre încălcarea unor adevăruri dogmatice ale credinţei noastre. Totuşi, conform mărturiei acestor cuvinte dumnezeieşti, cel ce nu face ascultare Bisericii, acela se desparte de ea şi ajunge în rândul celor mai mari păcătoşi, deoarece în acest caz este aplicată pedeapsa supremă – despărţirea de Biserică… Din punct de vedere al credinţei ortodoxe atitudinea sfidătoare în ce priveşte Tipicul este nepermisă pentru fiii Sfintei Biserici, în acelaşi fel cum nu este permisă nici îndepărtarea noastră de la dogmele şi regulile canonice. Şi aceasta este clar. Aşa cum dispreţuirea determinărilor dogmatice şi canonice duce la îndepărtarea de la Ortodoxie, la aceeaşi îndepărtare duce şi dispreţuirea arătată Tipicului. Căci, Tipicul,este pentru noi lege sfântă după care să ne conducem în rânduiala slujbelor noastre bisericeşti ortodoxe, a sărbătorilor şi posturilor. Tipicul este o carte sfântă legată de numele minunatului vas al harului, Sf. Sava cel Sfinţit şi primită de Biserica Ortodoxă ca fiind una din cărţile de bază. Tipicul nu este altceva decât vocea Mamei noastre Biserica. Iar faţă de această voce nu trebuie să avem o atitudine dispreţuitoare, ci una de ascultare necondiţionată şi neabătută, dacă vrem să rămânem fiii credincioşi şi supuşi ai Sfintei Biserici şi tuturor normelor ei ortodoxe…”
În aceeaşi problemă un părinte contemporan cu mari măsuri duhovniceşti, şi anume Sfântul Ierarh Serafim Sobolev a spus următoarele:
„Dar, dacă în puterea aşezămintelor canonice, primirea stilului nou în forma lui deplină, pentru noi nu este admisă, tot la fel nu este admisă pentru creştinii ortodocşi primirea stilului nou în forma lui parţială. Acest compromis în ultimul timp se observă în viaţa unor biserici ortodoxe şi se manifestă prin faptul că Paştile se serbează după vechea pascalie Ortodoxă, iar toate sărbătorile nemişcătoare, cu dată fixă se serbează pe stil nou. Dar un asemenea calendar amestecat nu poate fi primit de ortodocşi, deoarece aduce după sine încălcarea unor alte hotărâri bisericeşti despre care ne vorbeşte Tipicul, şi care trebuie respectate cu sfinţenie şi neabatere, căci nu trebuie să ieşim de sub ascultarea Mamei noastre Biserica. …”
+ Sfîrşit +

sursa : www.hristofor.wordpress.com

2 comentarii:

w3s spunea...

Misto posteru. in spirit comunist.
Bravo!

Cazacu spunea...

Este Poster Bun Si il Intareste Domnul! Bravo Lui sa de Raspuns Celor Vrajmasii. Ca e Tare Si Tanar o sa va dea exemple Destul De Intelegatoare Si Cuie Nui Place Sa nul Citeasca. Comunismul nu ma E Ci Doar Speranta Credinta Si Adevar. Amin.

 

Blog Template by YummyLolly.com