.......................
Acasă............................... ........Galerie Foto ........................Galerie Video

joi, 25 septembrie 2008

Povestiri adevărate


Prin acoperirea Sfintei Cruci, tatăl şi-a adus fiul acasă...

Relatare de domnul Cornel Foalea, unul din ctitorii bisericii Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mun. Chişinău. Membru al consiliului parohial.

În luna iulie a acestui an, ne-a învrednicit Dumnezeu să mergem împreună cu părintele Severian în pelerinaj la Mănăstirea cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Petru Vodă, jud. Neamţ. Pelerinajul nostru a durat două zile, timp în care, ne-a reuşit mai mutle lucruri. În aceste două zile, am sorbit din plin din frumuseţea acestei mănăstiri., am asistat la Sf. Liturghie., am discutat cu părintele Iustin Pârvu.
În a doua zi spre seară, cu binecuvântarea şi cu rugăciunile părintelui Iustin, ne pregăteam să mergem spre Bucureşti. Făcându-ne Cruce, am pornit motorul şi am ieşit pe porţile Mănăstirii, ţinând drumul spre Bucureşti. Ajuângând la Bucureşti am avut bucuria de a ne închina la moaştele sf. Dimitrie Basarbov şi am vizitat şi alte Sfinte aşezăminte.

De la Bucureşti, am ţinut drumul spre Chişinău. La ieşirea din Bucureşti, părintele Severian mi-a comunicat, că sfinţiei sale îi lipseşte Crucea preoţească, pe care a pus-o în buzunarul din sapte a scaunului pe care stă pasagerul. Am tras imediat pe dreapta şi am ieşit amândoi din maşină. După 5 minute de căutări intensive, chiar dacă am scotocit toată maşina, nu am reuşit să găsim nimic.
Ne-am întristat foarte mult, dar totuşi am hotărât să nu mai facem cale întoarsă... ci să mergem înainte spre casă, rugându-ne în taină ca Dumnezeu să descopere Crucea pierdută.
Dumnezeu însă a lucrat altfel cu noi...

Ajunşi la Chişinău, l-am lăsat pe părintele la casa sa, iar eu m-am grăbit să merg în localitatea Solotvino (Slatina – capitala spiritualităţii româneşti din Maramureşul ucrainean), să-mi aduc fiul de la lagărul de odihnă destinat copiilor.

La plecarea din Chişinău, mai mulţi prieteni şi cunoscuţi m-au atenţionat să am mare grijă, pe motiv că partea de nord a ţărişoarei noastre, cât şi întreaga Ucraină de vest, sunt cuprinse de inundaţii cum nu s-au mai văzut de multă vreme. Unii chiar mă sfătuiau să amân călătoria în Ucraina, până se v-a face vreme mai bună...
Am pornit la drum făcundu-mi Cruce, cerând de la Dumnezeu drum bun şi fără primejdii.
Am trecut forntiera pe la punctul de trecere Mămăliga. Acolo la Mămăliga am văzut personal ravagiile inundaţiei, atât de mult mediatizată în ultimele zile la posturile TV. În unele locuri nivelul apei era atât de ridicat, încât aveai impresia că maşinile care veneau din faţă pluteau ca corăbiile pe mare.
Cu foarte mari dificultăţi, înconjurând pe mai multe drumuri, am ajuns în localitatea Solotvino. Drumul care de obicei îl parcurgeam în 7 or, acuma cu toate obstacolele, care au fost l-am făcut în nu mai puţin de 18 ore.
Pe drum am văzut privelişti nu din cele mai plăcute – mai multe sate inundate, copaci prăbuşiţi, maşini în canale., în apropiere de Solotvino, râul Tisa îmi bătea cu putere în roţile maşinii pe care o conduceam. Pe drumurile pe care am circulat, rareori mai întâlneam câte-o maşină., circulaţia pe aceste drumuri era practic oprită.
Din Mila Domnului, am ajuns într-un sfârşit teafăr şi nevătămat la destinaţie. Mai mult de cât atât, a dat Dumnezeu şi s-au mai liniştit ploile. La întoarcerea spre casă chiar am avut parte de vreme bună şi raze de soare.

Drumul spre casă l-am parcurs cu viteza „gândului”. Ajungând acasă am mulţumit iarăşi lui Dumnezeu... „
- "Mulţumesc Stăpâne Doamne, pentru drumul fără primejdii, pentru faptul că mi-am adus nevătămat fiul acasă. "

Aici ar fi sfârşit povestea epopeii mele, dacă nu s-ar mai fi întâmplat ceva cu totul miraculos, care mi-a descoperit enigma călătoriei reuşite...
Ajuns acasă şi dând jos din maşină lucrurile persoanle, ca printr-o minune, am descoperit Crucea preoţească a părintelui Severian, în buzunarul din sapte a scaunului pe care stă pasagerul. Şi asta în ciuda faptului, că nu numai odată am căutat în acel buzunar Sfânta Cruce, după ieşirea noastră din Bucureşti.

joi, 18 septembrie 2008

Porumbeii de la Biserica de lemn cu hramul "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava", mun.Chişinău.

Porumbei
la parohie...

Porumbeii în societate sunt simbolul curăţeniei morale, simbolul dragostei.
În Biserică porumbelul este simbolul Duhului Sfânt, simbolul curăţeniei al inspiraţiei, al păcii, simbol al Bobotezei, al Buneivestiri şi a apei creatoare. Porumbeii în număr de şapte, sunt simbol al celor şapte Sfinte Taine. Un stol de porumbei simbolizează adunarea credincioşilor. Porumbelul cu ramura de măslin simbolizează pacea, iertarea şi mântuirea, deasemenea şi biruinţa asupra morţii.
Porumbelul de culoare albă este simbolul sufletului curat, a sufletului mântuit şi este un antipod, o antiteză a corbului negru, care este simbolul păcatului. Porumbelul aşezat pe o ramură de viţă de vie, simbolizează credincioşii ancoraţi în Credinţa Domnului Iisus Hristos. O pereche de porumbei sunt simbolul plinitudinii familiare.

Fiind copil prin clasa a IV-a - a V-a, la bunica în suburbia oraşului Herţa, satul Movila. În mahala bunicii sau cum se mai spune la noi, la mămuţa, era o familie de buni gospodari şi anume familia lui Pintilie Rusu, care pe lângă pasiunea oieritului, avea la gospodărie şi porumbei. Prietenind cu copii lui Pintilie Rusu, adeseori mi se întâmpla la ei în curte, să văd cum porumbeii conveţuiesc cu celelalte păsări şi fac gospodăria mai frumoasă. Îndrăgind mult aceste păsări, am propus bunicii să-mi permită să aduc la casa ei câţiva porumbei, iar ea la rândul ei într-o manieră foarte voalată mi-a refuzat cererea mea.
În anul 1997, la sfârşitul lunii lui ianuarie, am fost numit preot paroh pentru biserica cu hramul Sfintei Treimi în satul Ivancea, Orhei. Aici am cunoscut mai mulţi oameni gospodari, printre care şi un columbofil şi anume domnul Victor Noroi. El atunci arătându-mi diferiţi porumbei, îi numea conform speciei, dar pentru mine ei erau oricum toţi de-o speciei, deoarce, încă nu cunoşteam lumea acestor păsări minunate. La Ivancea, cineva din cunoscuţii lui Victor Noroi, mi-au dăruit o pereche de porumbei, dar nici de aceştia nu am avut parte, deoarece la parohie nu aveam casă, iar la Chişinău locuiam la cămin, iar pentru mama de la Grinăuţi Moldova, r. Ocniţa ar fi fost prea dificil la bătrâneţe îngrijirea şi creşterea porumbeilor.

Înainte de a ne muta cu slujba de la biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” în cortul amplasat pe teritoriul viitoarei biserici, un văr de-al domnului Serghei Edu, - domnul Valeriu Grosu, ne-a făcut cadou câţiva porumbei, care au fost primii porumbei ai parohiei noastre.
În luna lui Iulie-August a anului 2006, au mai fost procuraţi o pereche de porumbei de specia “Fluturii de Nicoalev”. Apoi au fost procuraţi o pereche de porumbei “Voltaţi”, după care, au urmat şi unele donaţii de pasăre de la aşa porumbari ca domnul Poleacov, domnul Babuc, domnul Bobior, domnul Roibu.
Prezenţa porumbeilor la noi la biserică se datorează activităţii în cadrul parohiei noastre pe perioada a unui an de zile a diaconului Marin Cij. Părintele Marin, a fost de mic copil pasionat de porumbei. De asemenea părintelui Marin, i se datorează şi colecţia de porumbei şi păuni care se afla cu ani în urmă la mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani). De la părintele Marin, am deprins primele cunoştinţe în domeniul porumbeilor.
La moment avem în porumbăria noastră aşa specii de porumbei ca : “porumbei voiajori”, “Voltaţi”, “de Nicolaev”, “jucători de Chişinău”, “jucători de Izmail”, “Bluieţi”, “Bachini”, “Monahi”. Recent am adus din România în gospodăria noastră o pereche de porumbei “Standard”.

Porumbeii sunt o bucurie pentru vizitatorii bisericii noastre, îndeosebi pentru copii. Cam trist arată o biserică, mănăstire, unde lipsesc porumbeii. Porumbelul este pasărea, care a adus ramura de măslin după încetarea potopului.
În parohia noastră, implicăm activ porumbeii la înfrumuseţarea sărbătorilor, ca Boboteaza, Bunavestirea şi a nunţilor a căror cununii sunt oficiate în biserica noastră.
Speciile de porumbei, pe care am dori să le avem prezente în porumbăria noastră, sunt speciile naţionale ale Moldovei aşa ca “Jucători de Bălţi”, “Starokazacie”, “Jucători de Căuşeni” Jucători de Basarabeasca”, evident nu fără de “Jucătorul de Chişinău” şi cel “de Izmail”. Şi cu siguranţă vom fi bucuroşi să avem în parohia noastră porumbei de specia “Basarabeni”, păsări foarte frumoase, care au dispărut şi asupra renaşterii acestei specii foarte intensiv, lucrează la ora actuală susţinătorul porumbăriei noastre pictorul şi columbofilul Nicoalae Luca.

marți, 9 septembrie 2008

La cias aniversar.


Astăzi 9 septembrie 2008, colectivul bisericii "Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava", aduce sincere felicitări doamnei preotese Mariana, cu ocazia zilei de naştere.
Bunul Dumnezeu să o păzească şi sănătate să-i dăruiască, întru mulţi şi fericiţi ani!

Familia în timpul activităţii.
fragment din viitoarea carte "Drumul unei biserici."

de păr. Severian Gheras, parohul bisericii de lemn, cu hramul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mun. Chişinău, Albişoara.

Îmi aduc aminte, de sfârşitul primului an de studiu la Seminarul teologic de la Neamţ, unde, în faţa seminarului, discutam noi cei din anul I, cu colegul nostru din anul V, - Dragoş Bota. Dragoş, era cunoscut ca un seminarist exemplar la carte şi la purtare. Printre cele discutate în acea zi de primăvară, el a spus un lucru, că nu ne putem noi da seama cât e de frumos atunci când preotul şi preoteasa citesc împreună o rugăciune de seară, de dimineaţă, sau chiar un acatist. Şi din acel moment, pe când aveam doar 16 ani, am aspirat la idealul unei preotese, care ar citi cu preotul ei acatiste, paraclise şi alte rugăciuni.
În primăvara anului 1994, pentru prima dată mi-am făcut cunoştinţă cu actuala mea soţie, pe atunci domnişoara Mariana Chiriac, care venea la biserica „Sf. Mucenic Teodor Tiron”, (Ciuflea). După prima noastră întâlnire, au mai avut loc şi alte întâlniri, dar nu mai mult de cinci. Pe parcursul unui an şi jumătate, niciodată nu m-a invitat la ea la cămin, unde locuia şi nu mi-a făcut aluzie la vre-o petrecere în cercul tineretului de atunci.
După încheierea studiilor la seminarul de la Noul Neamţ, majoritatea colegilor mei s-au căsătorit, astfel deja în toamna anului 1994, unii erau repartizaţi la parohii şi de fiecare dată când ne întâlneam, mă întrebau dacă nu m-am căsătorit, sau dacă nu am de gând să o fac. Iar eu nu răspundeam nimic, deoarece, încă nu întâlnisem domnişoara, care să-mi fie dragă şi cu care aş putea să citesc rugăciuni de seară sau de dimineaţă.
Dar, sa întâmplat, ca în toamna lui septembrie 1995, fiind la biserica „Ciuflea”, să întreb de o cunoştinţă comună, ce mai face domnişoara Mariana, cea frumoasă şi înţeleaptă, care scrie poezii şi eseuri. A doua zi, aceiaşi persoană de care am întrebat anterior, mi-a dat un număr de telefon în oraşul Chişinău, la care puteam să o găsesc pe Mariana. Eu nu am întârziat cu sunetul şi Mariana sa arătat a fi foarte bucuroasă, astfel încât în scurt timp ne-am reântâlnit.
În una din zilele, în care mă aflam la ea în ospeţie, m-am dat după perdeaua de la fereastră ca să citesc paraclisul Maicii Domnului, Mariana văzând ce fac, m-a scos de după perdea în mijlocul camerei în faţa sfintelor icoane şi mi-a zis : „hai să ne rugăm împreună!” Şi astfel adesea ne-am rugat şi ne mai rugăm împreună, nedespărţiţi până astăzi.
 

Blog Template by YummyLolly.com