Povestiri adevărate

Prin acoperirea Sfintei Cruci, tatăl şi-a adus fiul acasă...

Relatare de domnul Cornel Foalea, unul din ctitorii bisericii Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mun. Chişinău. Membru al consiliului parohial.

În luna iulie a acestui an, ne-a învrednicit Dumnezeu să mergem împreună cu părintele Severian în pelerinaj la Mănăstirea cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Petru Vodă, jud. Neamţ. Pelerinajul nostru a durat două zile, timp în care, ne-a reuşit mai mutle lucruri. În aceste două zile, am sorbit din plin din frumuseţea acestei mănăstiri., am asistat la Sf. Liturghie., am discutat cu părintele Iustin Pârvu.
În a doua zi spre seară, cu binecuvântarea şi cu rugăciunile părintelui Iustin, ne pregăteam să mergem spre Bucureşti. Făcându-ne Cruce, am pornit motorul şi am ieşit pe porţile Mănăstirii, ţinând drumul spre Bucureşti. Ajuângând la Bucureşti am avut bucuria de a ne închina la moaştele sf. Dimitrie Basarbov şi am vizitat şi alte Sfinte aşezăminte.

De la Bucureşti, am ţinut drumul spre Chişinău. La ieşirea din Bucureşti, părintele Severian mi-a comunicat, că sfinţiei sale îi lipseşte Crucea preoţească, pe care a pus-o în buzunarul din sapte a scaunului pe care stă pasagerul. Am tras imediat pe dreapta şi am ieşit amândoi din maşină. După 5 minute de căutări intensive, chiar dacă am scotocit toată maşina, nu am reuşit să găsim nimic.
Ne-am întristat foarte mult, dar totuşi am hotărât să nu mai facem cale întoarsă... ci să mergem înainte spre casă, rugându-ne în taină ca Dumnezeu să descopere Crucea pierdută.

Dumnezeu însă a lucrat altfel cu noi...

Ajunşi la Chişinău, l-am lăsat pe părintele la casa sa, iar eu m-am grăbit să merg în localitatea Solotvino (Slatina – capitala spiritualităţii româneşti din Maramureşul ucrainean), să-mi aduc fiul de la lagărul de odihnă destinat copiilor.

La plecarea din Chişinău, mai mulţi prieteni şi cunoscuţi m-au atenţionat să am mare grijă, pe motiv că partea de nord a ţărişoarei noastre, cât şi întreaga Ucraină de vest, sunt cuprinse de inundaţii cum nu s-au mai văzut de multă vreme. Unii chiar mă sfătuiau să amân călătoria în Ucraina, până se v-a face vreme mai bună...
Am pornit la drum făcundu-mi Cruce, cerând de la Dumnezeu drum bun şi fără primejdii.
Am trecut forntiera pe la punctul de trecere Mămăliga. Acolo la Mămăliga am văzut personal ravagiile inundaţiei, atât de mult mediatizată în ultimele zile la posturile TV. În unele locuri nivelul apei era atât de ridicat, încât aveai impresia că maşinile care veneau din faţă pluteau ca corăbiile pe mare.
Cu foarte mari dificultăţi, înconjurând pe mai multe drumuri, am ajuns în localitatea Solotvino. Drumul care de obicei îl parcurgeam în 7 or, acuma cu toate obstacolele, care au fost l-am făcut în nu mai puţin de 18 ore.
Pe drum am văzut privelişti nu din cele mai plăcute – mai multe sate inundate, copaci prăbuşiţi, maşini în canale., în apropiere de Solotvino, râul Tisa îmi bătea cu putere în roţile maşinii pe care o conduceam. Pe drumurile pe care am circulat, rareori mai întâlneam câte-o maşină., circulaţia pe aceste drumuri era practic oprită.
Din Mila Domnului, am ajuns într-un sfârşit teafăr şi nevătămat la destinaţie. Mai mult de cât atât, a dat Dumnezeu şi s-au mai liniştit ploile. La întoarcerea spre casă chiar am avut parte de vreme bună şi raze de soare.

Drumul spre casă l-am parcurs cu viteza „gândului”. Ajungând acasă am mulţumit iarăşi lui Dumnezeu... „
- "Mulţumesc Stăpâne Doamne, pentru drumul fără primejdii, pentru faptul că mi-am adus nevătămat fiul acasă. "

Aici ar fi sfârşit povestea epopeii mele, dacă nu s-ar mai fi întâmplat ceva cu totul miraculos, care mi-a descoperit enigma călătoriei reuşite...

Ajuns acasă şi dând jos din maşină lucrurile persoanle, ca printr-o minune, am descoperit Crucea preoţească a părintelui Severian, în buzunarul din sapte a scaunului pe care stă pasagerul. Şi asta în ciuda faptului, că nu numai odată am căutat în acel buzunar Sfânta Cruce, după ieşirea noastră din Bucureşti.