Astăzi 9 septembrie 2008, colectivul bisericii "Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava", aduce sincere felicitări doamnei preotese Mariana, cu ocazia zilei de naştere.
Bunul Dumnezeu să o păzească şi sănătate să-i dăruiască, întru mulţi şi fericiţi ani!
Familia în timpul activităţii.
fragment din viitoarea carte "Drumul unei biserici."
de păr. Severian Gheras, parohul bisericii de lemn, cu hramul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mun. Chişinău, Albişoara.
Îmi aduc aminte, de sfârşitul primului an de studiu la Seminarul teologic de la Neamţ, unde, în faţa seminarului, discutam noi cei din anul I, cu colegul nostru din anul V, - Dragoş Bota. Dragoş, era cunoscut ca un seminarist exemplar la carte şi la purtare. Printre cele discutate în acea zi de primăvară, el a spus un lucru, că nu ne putem noi da seama cât e de frumos atunci când preotul şi preoteasa citesc împreună o rugăciune de seară, de dimineaţă, sau chiar un acatist. Şi din acel moment, pe când aveam doar 16 ani, am aspirat la idealul unei preotese, care ar citi cu preotul ei acatiste, paraclise şi alte rugăciuni.
În primăvara anului 1994, pentru prima dată mi-am făcut cunoştinţă cu actuala mea soţie, pe atunci domnişoara Mariana Chiriac, care venea la biserica „Sf. Mucenic Teodor Tiron”, (Ciuflea). După prima noastră întâlnire, au mai avut loc şi alte întâlniri, dar nu mai mult de cinci. Pe parcursul unui an şi jumătate, niciodată nu m-a invitat la ea la cămin, unde locuia şi nu mi-a făcut aluzie la vre-o petrecere în cercul tineretului de atunci.
După încheierea studiilor la seminarul de la Noul Neamţ, majoritatea colegilor mei s-au căsătorit, astfel deja în toamna anului 1994, unii erau repartizaţi la parohii şi de fiecare dată când ne întâlneam, mă întrebau dacă nu m-am căsătorit, sau dacă nu am de gând să o fac. Iar eu nu răspundeam nimic, deoarece, încă nu întâlnisem domnişoara, care să-mi fie dragă şi cu care aş putea să citesc rugăciuni de seară sau de dimineaţă.
Dar, sa întâmplat, ca în toamna lui septembrie 1995, fiind la biserica „Ciuflea”, să întreb de o cunoştinţă comună, ce mai face domnişoara Mariana, cea frumoasă şi înţeleaptă, care scrie poezii şi eseuri. A doua zi, aceiaşi persoană de care am întrebat anterior, mi-a dat un număr de telefon în oraşul Chişinău, la care puteam să o găsesc pe Mariana. Eu nu am întârziat cu sunetul şi Mariana sa arătat a fi foarte bucuroasă, astfel încât în scurt timp ne-am reântâlnit.
În una din zilele, în care mă aflam la ea în ospeţie, m-am dat după perdeaua de la fereastră ca să citesc paraclisul Maicii Domnului, Mariana văzând ce fac, m-a scos de după perdea în mijlocul camerei în faţa sfintelor icoane şi mi-a zis : „hai să ne rugăm împreună!” Şi astfel adesea ne-am rugat şi ne mai rugăm împreună, nedespărţiţi până astăzi.
Îmi aduc aminte, de sfârşitul primului an de studiu la Seminarul teologic de la Neamţ, unde, în faţa seminarului, discutam noi cei din anul I, cu colegul nostru din anul V, - Dragoş Bota. Dragoş, era cunoscut ca un seminarist exemplar la carte şi la purtare. Printre cele discutate în acea zi de primăvară, el a spus un lucru, că nu ne putem noi da seama cât e de frumos atunci când preotul şi preoteasa citesc împreună o rugăciune de seară, de dimineaţă, sau chiar un acatist. Şi din acel moment, pe când aveam doar 16 ani, am aspirat la idealul unei preotese, care ar citi cu preotul ei acatiste, paraclise şi alte rugăciuni.
În primăvara anului 1994, pentru prima dată mi-am făcut cunoştinţă cu actuala mea soţie, pe atunci domnişoara Mariana Chiriac, care venea la biserica „Sf. Mucenic Teodor Tiron”, (Ciuflea). După prima noastră întâlnire, au mai avut loc şi alte întâlniri, dar nu mai mult de cinci. Pe parcursul unui an şi jumătate, niciodată nu m-a invitat la ea la cămin, unde locuia şi nu mi-a făcut aluzie la vre-o petrecere în cercul tineretului de atunci.
După încheierea studiilor la seminarul de la Noul Neamţ, majoritatea colegilor mei s-au căsătorit, astfel deja în toamna anului 1994, unii erau repartizaţi la parohii şi de fiecare dată când ne întâlneam, mă întrebau dacă nu m-am căsătorit, sau dacă nu am de gând să o fac. Iar eu nu răspundeam nimic, deoarece, încă nu întâlnisem domnişoara, care să-mi fie dragă şi cu care aş putea să citesc rugăciuni de seară sau de dimineaţă.
Dar, sa întâmplat, ca în toamna lui septembrie 1995, fiind la biserica „Ciuflea”, să întreb de o cunoştinţă comună, ce mai face domnişoara Mariana, cea frumoasă şi înţeleaptă, care scrie poezii şi eseuri. A doua zi, aceiaşi persoană de care am întrebat anterior, mi-a dat un număr de telefon în oraşul Chişinău, la care puteam să o găsesc pe Mariana. Eu nu am întârziat cu sunetul şi Mariana sa arătat a fi foarte bucuroasă, astfel încât în scurt timp ne-am reântâlnit.
În una din zilele, în care mă aflam la ea în ospeţie, m-am dat după perdeaua de la fereastră ca să citesc paraclisul Maicii Domnului, Mariana văzând ce fac, m-a scos de după perdea în mijlocul camerei în faţa sfintelor icoane şi mi-a zis : „hai să ne rugăm împreună!” Şi astfel adesea ne-am rugat şi ne mai rugăm împreună, nedespărţiţi până astăzi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu