.......................
Acasă............................... ........Galerie Foto ........................Galerie Video

sâmbătă, 26 februarie 2011

O, Maicuta sfântă...

duminică, 20 februarie 2011

Parohia – element esențial al pastorației tinerilor

În căutarea continuă a formelor noi de misiune fundamentate pe eterna „Cale, Adevăr și Viată – Hristos, Dumnezeu-Omul“, parohia rămâne aceeași străveche instituție, continuu pregătită pentru înnoirea cerută de exigențele misionare ale timpului.
Bazată pe comunitatea euharistică locală, parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creștere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele și categoriile sociale. Tânărul, ca și cel în vârstă, omul fără multă carte, ca și intelectualul, cel cu multe nevoi, ca și cel înstărit pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianța necesară unei viețuiri creștine autentice. Toate celelalte forme ale misiunii Bisericii Ortodoxe prezente în afara parohiei: religie în școală, armată, spital, penitenciar, orfelinat sau învățământul teologic etc. au importanța lor în măsura în care persoana cuprinsă în atare formă de misiune este orientată spre integrarea plenară în comunitatea euharistică locală – parohia.

duminică, 13 februarie 2011

Să luăm pildă de la păsările cerului



"Păsările aduc mulţumită lui Dumnezeu, iar noi nu. Păsările slavoslovesc neîncetat pe Dumnezeu. Încep devreme, dimineaţa, la ceasurile 3 să cânte şi până la 9 nu încetează. La 9 se odihnesc puţin, apoi pleacă să caute hrană ca să-i hrănească pe cei mici... apoi iarăşi cântă. Pe ele nimeni nu le sileşte să cânte, ele cântă. Dacă le ascultă sau nu cineva, ele cântă... iar noi – posomorâţi, îngâmfaţi, trufaşi. Nu avem chef de cântat, nici de altceva. Trebuie să luăm pildă de la păsări. Sânt întotdeauna vesele, iar noi? Pe noi întotdeauna ne împiedică ceva. Şi ce ne împiedică de fapt? Nu ne împiedică nimic, nu-i aşa? Vai mie!"

„Hai să fim fii luminii, să slăvim pe Domnul
în toată veşnicia!”


~ Stareţul Tadei de la Manastirea Vitovniţa (1914-2003) ~

joi, 10 februarie 2011

Părintele Justin Pârvu, a împlinit binecuvantata vârstă de 92 de ani. Slavă Ţie, Doamne!

Astăzi Parintele nostru, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă, arhimandritul Justin Pârvu, a împlinit binecuvantata vârstă de 92 de ani.

La cei 92 de ani ai săi pe care îi împlineşte astăzi, Părintele Justin Pârvu, supranumit „Duhovnicul Neamului“, se numără printre marii învingători ai regimului bolşevic, după 17 ani de temniţă. Tuns în monahism în anul 1936, la schitul Durău, la doar 17 ani, ulterior Părintele Justin a slujit în timpul războiului ca preot militar pe Frontul de Est. După ocuparea ţării de către sovietici, Părintele a trecut prin cele mai cumplite temniţe şi lagăre de exterminare, cu muncă silnică la minele de plumb. Nici-o suferinţă pătimită nu l-a îndoit, dimpotrivă. Biruitor al regimului antiuman comunist, Părintele întemeiază în 1991, pentru slujirea martirilor închisorilor, aşezământul monahal de la Petru Vodă, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, urmat de un altul, pentru maici, împreună cu un cămin de bătrâni şi o casă de copii. La 92 de ani, Părintele Justin arde ca o flacără vie, pentru noi toţi cei care îl iubim.
Dumnezeu i-a dat înapoi mărturisitorilor Lui anii furaţi de comunişti. 

Întru mulţi ani, Părinte Justin!

Pr. Severian Gheras, parohul bisericii cu hramul "Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava" din mun. Chişinău, ctitorie pentru construcţia căreia prima binecuvântare a dat-o Părintele Justin, blândul nostru păstor de la poalele Ceahlăului.

duminică, 6 februarie 2011

Troparul Sf. Cuvioasei Maicii noastre Xenia din Sankt Petersburg


La 6 februarie, Biserica noastră Ortodoxă o prăznuieşte pe cea între sfinţi, Cuvioasa Maica noastră Xenia de Petersburg, nebună pentru Hristos.

La cererea enoriaşilor comunităţii noastre, publicăm Viaţa Sfintei Xenia din Sankt Petersburg, cea nebună pentru Hristos. Totodată ţinem să aducem la cunoştinţă creştinilor, că paraclisul de la demisolul bisericii de lemn "Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava", v-a purta hramul în cinstea Sf. Fericitei Xenia din Petersburg.

vineri, 4 februarie 2011

ORARUL SERVICIILOR DIVINE, care se vor săvârşi pe parcursul lunii februarie în biserica „Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”


02.02.2011 Miercuri
15.00 Acatistul Sfintei şi Fericitei Xenia de Petersburg

03.02.2011 Joi
8.00 Paraclisul cu Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

05.02.2011 Sâmbătă
9.00 Pomenirea celor răposaţi
- - - - - - - - - - - - - - - - -
15.45 Ceasul 9
16.00 Vecernia

marți, 1 februarie 2011

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania - Despre dobândirea Raiului

Mitropolitul Bartolomeu Anania a adormit ieri, 31 ianuarie 2011, la orele 19:25. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu Drepţii!
 

Blog Template by YummyLolly.com