Toaca – o rugăciune adusă lui Dumnezeu

Toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. Toaca nu este o creaţie pur estetică sau culturală, ci este un text liturgic cuprins într-un act liturgic. Cântecul toacei face legatura între pământ şi cer, între uman şi divin, între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte.

La biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din oraşul Chişinău, zilele trecute a fost instalată o toacă nespus de frumoasă. Despre cum s-a ajuns la ideea de a plasa această toacă în pridvorul bisericii, parohul acesteia, părintele Severian Gheras, povesteşte: „Înainte de a fi biserica, ascultând imprimările bătăilor de toacă interpretate de călugării şi mirenii din România, simţeam o bucurie sufletească.

Aceste bătăi mă făceau să deschid cartea de rugăciune şi să citesc măcar un canon cât de mic. Cea mai frumoasă bătaie de toacă pe care am auzit-o eu este bătaia de toacă a regretatului arhimandrit Irineu Gheorbeja, stareţul mănăstirii Neamţ. Deoarece la noi în parohie nu puteam avea o toacă mobilă pentru că rolul acesteia este de a deştepta călugării de la sfintele mănăstiri, iar noi aveam nevoie de o toacă care să cheme creştinii la rugăciune, am instalat toaca fixă. Îmi doream ca pe lîngă clopote să avem la biserică şi o toacă, dar aşteptam momentul în care voi găsi meşterii potriviţi care să confecţioneze toaca la noi în ţară. Sfântul Ioan de Suceava şi Sfîntul Ioan de Kronştadt mi-au găsit Ei meşteri care şi-au asumat responsabilitatea de a confecţiona toaca.”

Toaca este un obiect liturgic confecţionat, de cele mai multe ori, din lemn. Toaca este în fapt o bucată de lemn, lungă de doi-trei metri şi lată de 20-30 de centimetri. De cele mai multe ori, în capetele toacei de lemn se dau trei-patru găuri circulare, spre o mai bună rezonanţă a vibraţiilor produse de lovirea cu ciocanelele. Toaca nu este o simplă scândură, tăiată ca o ulucă şi pusă în biserică, ci ea este un lucru sfinţit. Precum icoanele, sculptura bisericească şi sfintele veştminte nu se fac la întâmplare, ci numai dup un anumit tipic şi cu multă rugăciune, tot aşa se face şi toaca. Doar cu rugaciune şi gând curat se caută lemnul special ales, lucrându-se cu migală, spre a fi perfect neted şi drept, fără nici un nod păstrat din vechiul copac. Toaca se face, după obiceiul păstrat din Tradiţia creştină, din lemn de paltin sau de cireş, pe când ciocanelele se fac întotdeauna din lemn de esenţă tare (corn, salcâm, carpen, etc). „Nu ştiam din ce lemn trebuie făcută o toacă, dar m-am adresat cu această întrebare la îmbunătăţitul stareţ de mănăstire, Părintele Arhimandrit Porfirie de la mănăstirea Sireţi, care m-a sfătuit să să confecţionez toaca din frasin. Astfel, împreună cu meşterul, am cumpărat scândura, am comandat şi agăţătoarele făcute din fier forjat, cât şi elementele de decor, împreună cu ciocănelele şi timp de două luni a fost posibilă realizarea acestul obiect de cult” povesteşte părintele Severian.

Bisericile şi mănăstirile ortodoxe de pretutindeni s-au înălţat în sunet de toacă. Astăzi, toaca nu mai este singură, ea gasindu-şi fratele - clopotul. Pe acesta din urma se pot citi cuvinte ca: "Te chem la rugăciune. Te apăr de furtună." Prin sunetul ei, toaca ne îndeamnă să stăm treji, să păzim cetatea duhovnicească – sufletul, să întărim străzile, să ascuţim armele duhovniceşti - credinţa, nădejdea, dragostea, postul şi rugăciunea.

Persoana care a urgentat şi a ajutat foarte mult la confecţionarea toacei la biserica „Sfântul Ioan de la Suceava” este membrul familiei parohiei - doctorul Ilie Ţiple, datorită căruia o mare parte din cheltuieli au fost plătite, restul fiind din câştigul bisericii. Părintele Severian, cu referire la confecţionarea acestei lucrări, mai menţioneaz: „Este marcant faptul că toaca fixă este instalată la o biserică parohială pentru prima dată în spaţiul Republicii Moldova. Mă bucur mult că enoriaşii apreciază lucrarea şi se bucură de sunetele bătăii de toacă şi nu doar le ascultă, ci chiar vin la biserică chemaţi de ele...”

ANNA Casian, jurnalist