Duhule Sfinte, Făcătorule de viaţă, Unul fiind din Sfânta Treime,
Tu eşti viaţa şi cuviinţa, frumuseţea tuturor făpturilor vii şi neînsufleţite,
Tu eşti culoarea şi mireasma plantelor,
Tu eşti respiraţia tuturor fiinţelor organice şi anorganice, fiindcă Tu pricinuieşti rodirea, hrănirea în plante, în arbori şi în arbuşti.
Tu uzi roadele şi le aduci la pârguire prin razele de soare,Tu luminezi prin soare, luna şi stele,
Tu pricinuieşti vânturile în văzduh şi valurile în râuri, mari şi lacuri,
Tu le îmblânzeşti, Tu pricinuieşti tunetele şi fulgerele în crugul ceresc.
Tu plăsmuieşti şi sădeşti sămânţa omenească, şi o creşti, şi o modelezi într-un organism minunat, cum faci şi cu toţi embrionii de animale.
Tu ai dat albinelor putinţa să facă faguri cu miere şi păianjenului să îşi ţeasă păienjenişul, iar viermilor de mătase să facă coconi.
Până la nesfârşita felurime împodobeşti tipurile feţelor omeneşti de parte barbatească şi femeiască, potrivit felurimii popoarelor şi naţiilor (raselor) şi a climatelor pământeşti.
Tu felurit înţelepţeşti în lucrurile lor popoarele şi inşii în parte spre îndestularea trebuinţelor vieţii de obşte.
Tu ai luminat şi luminezi cu lumina înţelegerii, înţelepţind pe proroci şi pe apostoli, pe cuvioşi şi pe drepţi, pe nebunii pentru Hristos şi pe toţi sfinţii.
Tu înţelepţeşti pe arhitecţi, pe sculptori, pe pictori ca să lucreze în lemn, metal, granit şi marmură, ca şi pe meşterii care fac felurite lucruri din metal şi din sticlă: de la Tine este toată ştiinţa şi toată arta.
Tu Te pleci spre milă faţă de păcătoşi şi pentru numele lui Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa păcatele lumii, curăţeşti păcatele celor ce cred şi se pocăiesc.
Tu împaci şi mângâi sufletele, renaşti pe om prin Botez,
Tu împărtăşeşti sfinţenie şi întărire prin Mirungere,
Tu dezlegi de păcate prin Pocăinţă, după credinţa în Iisus Hristos,
Tu prefaci pâinea şi vinul în preacuratul Trup şi Sânge al Domnului,
Tu săvârşeşti preoţii, Tu binecauvântezi căsătoria şi zămislirea şi pricinuieşti naşterea,
Tu dezlegi păcatele şi tămăduieşti trupul prin Maslu.
Nenumărate sunt, Duhule Sfinte, lucrările Tale cele de viaţă făcătoare atât în natură cât şi în împărăţia harică a lui Hristos.
Slavă Ţie , dimpreună cu Tatăl şi cu Fiul !!
Din "Despre tulburările lumii de astăzi"
Sfântul Ioan de Kronştadt
Pag. 11
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu