Minunea Crucii. Biserica de lemn cu hramul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mun. Chişinău.

Relatare de d-nl Victor Ţânpău, profesor universitar ,
locuitor al cartierului Râşcanovca.

"Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui" (Psalmul 67, 36).

De doi ani locuitorii cartierului Râşcanovca sunt martori a unor evenimente deosebite. Între pationoarul “Ice Bravo” şi resataurantul “Lebăda albă”, o mâină de creştini cu inmiă şi suflet mare, au obţinut un lot de pământ, unde au şi înfiinţat Comunitatea Creştină Ortodoxă în cinstea Sfântului Ioan din Kronştadt şi a Sfântului Mucenic Victor şi o Frăţie în cinstea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Am fost şi eu martor a acelor nemaipomenite clipe. Biserica de campanie, care aproape doi ani a funcţionat într-un cort militar, unde pe timp de vară era năduf ca în băile termale din Roma antică, iar iarna gerul nemilos, intrat genetic în subconştientul moldovenilor, încă de pe timpul deportărilor din 1947, intra până în măduva oaselor, a parohului şi a creştinilor prezenţi la slujbe. La toate aceastea aş putea să mai amintesc şi de zgomotul insuportabil a muzicii din partea patinoarului (muzica agarenilor),care nu permitea creştinilor să asculte slujba în pace.
Am fost prezent şi de Slujba Învierii - anul 2007, care a fost oficiată în acelaşi cort militar. Bucuria creştinilor, care au fost prezenţi în acea sfântă noapte în cort, nu s-ar putea transmite în nici o limbă omenească.
Îngerii se bucurau în ceruri, iar noi oamenii pe pământ, în momentul în care părintele Severian pronunţa sacramentul “Veniţi de luaţi Lumină!”

Dumnezeu - Unicul izvor al Sfinţeniei - împărtăşeşte Sfinţenia Sa oamenilor pe măsura ce oamenii îl caută pe Dumnezeu.
Aproape zilnic, în fiecare dimineaţă şi seară treceam pe lângă bisericuţa din cort, îmi făceam cruce şi mergeam la serviciu cu inimia împăcată.
După aproape un an şi jumătate de activitate a bisericii de campanie, într-o bună dimineaţă trecând pe lângă cort, am observant mai multe schimbări. Am văzut următorul tablou : o echipă de meşteri, care într-un ritm de invidiat ridicau grindă cu grindă pe soclul de beton, viitoarea biserică de lemn cu hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
M-am bucurat atunci foarte mult, în sfârşit vom avea şi noi o bisericuţă în cartier şi nu vom mai fi nevoiţi să ne înghesuim în cort.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, bisericuţa de lemn a fost ridicată în timp record (doar 5 săptămâni). De la bun început am fost plăcut surprins de arhitectura monumentală a bisericii, care a fost ridicată după copia fidelă a bisericilor din lemn din Maramureş. Tehnologia construcţiei unei astfel de biserici m-a provocat. Spre exemplu nu am ştiut, că draniţa din lemn înainte de a fi instală pe acoperiş, trebuie neapărat fiartă în cazan. Într-o seara când veneam de la serviciu, acest procedeu intersant l-am urmărit de la început până la capăt.
Un alt eveniment pe care l-am urmărit încă de la începutul lucrărilor de construcţie a bisericii, a fost instalarea crucii celei mari pe turnul bisericii.
În fiecare dimineaţă din apartamentul în care trăiesc, mă sculam din pat şi mergeam să mă închin la icoana de lângă fereastră, care deschidea priveliştea noii biserici din lemn. Crucile încă nu erau instalte, meşterii de abia terminau să aşeze draniţa. Totuşi, cât de straniu nu ar suna aceasta, în lumina soarelui de dimineaţă, eu vedeam crucea mare instalată – strălucitoare şi enigmatică.

Cu adevărat Căile Domnului nu sunt căile oamenilor…
La numai trei săptămâni de la această vedenie, într-o seară întorcându-mă de la serviciu, între orele 16 00-17 00, o echipă formată din trei meşteri, spre marea mea mirare, instalau manual crucea, fărăr mari tehnologii moderne.
Atunci, mi-am adus aminte de un caz, care mi s-a întâmplat în copilărie, în sătucul meu de baştină din părţile Donduşenilor, într-o zi de lucru, împreună cu mai mulţi consăteni, am fost prezenţi la ridicarea crucii pe turnul bisericii din sat. Fără a cere ajutorul nimănui, cel mai zdravăn bărbat din sat, a apucat crucea grea în spate şi a urcat-o pe varful bisericii.

Fiecare om este dator să-şi ducă crucea sa pe parcursul întregii vieţi.
Fiecare om este dator să-şi ducă crucea sa pe parcursul întregii vieţi. Iar eu nevrednicul, care încă înaintea de finisarea bisericuţei de lemn, acestei bijuterii spirituale a Chişinăului, am văzut crucile strălucind pe această biserică, mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru Mila Sa cea Mare.
Aşa a fost construit aceast Sfânt locaş, cu ajutorul Domnului şi Credinţa oamenilor, care şi-au adus aportul la ridicarea acestui templu al Dumnezeului veşnic. Amin.