.......................
Acasă............................... ........Galerie Foto ........................Galerie Video

sâmbătă, 26 martie 2011

Cernăuţi - Chişinău, "Drumul veşniciei, drumul Golgotei”


-Părinte, care este drumul parcurs de Sfinţia Voastră de la Cernăuţi până la Chişinău?
-Mie îmi este greu să vorbesc despre drumul acesta, pentru că este un drum frumos, este un drum măreţ, este drumul veşniciei. Însă pe drumul veşniciei sau poate mai simplu spus – Drumul Golgotei – sunt mulţi spini, dar şi foarte multe cununi.
De fapt, eu niciodată nu m-am gândit să fiu preot în Chişinău, căci nu a fost visul meu. Eu mă vedeam preot la Bucovina, într-un sat bucovinean, preot cu gospodărie model, căci îmi plac vietăţie foarte mult, mai ales păsările. Spunea Sf. Isaac Sirul: „Cel care iubeşte plantele, animalele are un suflet mare.” Nu ştiu dacă am suflet mare, dar îmi plac îndeosebi porumbeii.

Pe mine de Chişinău mă leagă primul drum al fratelui meu, care este un cunoscut interpret la nai, care este şi un bun creştin, un tată exemplar cu patru feciori. Eu am venit din seminarul de la Suceava la seminarul de la Noul Neamţ la îndemnul şi cu binecuvântarea deja mitropolitului Bucovinei, Onufrie, şi aici, PS Dorimedont, mai târziu episcop de Edineţ şi Briceni, mi-a propus să rămân colaborator al mănăstirii în problemele misionare. Eu am fost preocupat nu numai de problema misionară, predând religia în şcoli, ceea ce mi-a plăcut foarte mult şi îmi place şi astăzi, probabil fiindcă iubesc tinerii, iubesc copiii şi sunt foarte bucuros când văd biserica plină de tineri.
LA Noul Neamţ am fondat o societate misionară, societatea „Sf. Cuvios Paisie Velicicovschi”, care a avut o activitate frumoasă până la momentul închiderii seminarului.
Fiind odată Chişinău, la biserica „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”, cunoscută şi ca biserica Ciuflea, în una din duminici când nu eram la seminarul Noul Neamţ, cineva mi-a spus: „Vezi, acolo e o domnişoară, e cam aşa cum îţi place ţie, vezi că e frumoasă, scrie şi poezii, să ai în vedere.” Lucru la care m-am uitat cu admiraţie şi cu un semn de întrebare. Atunci însă eram îndrăzneţ de felul meu, cum sunt şi astăzi, căci dacă nu ai îndrăzneală nu faci treabă. Un preot trebuie să aibă multă îndrăzneală în viaţă! Drept exemplu este patericul goergian, în care întâlnim o mulţime de sfinţi foarte îndrăzneţi. Astfel, m-am apropiat eu de acea domnişoară, care se numea Mariana Chiriac, m-am prezentat şi de atunci am rămas la limita bunei cunoştinţe. Bună noastră cunoştinţă a durat un an şi jumătate, iar după revederea noastră am constatat amândoi că suntem unul pentru altul şi am decis să pornim împreună în viaţă.
Pe atunci era o situaţie în Biserica din Republica Moldova, când Preasfinţitul Dorimedont, încă fiind arhimandrit, necesita o mare susţinere. Şi pentru că Preasfinţitul Dorimedont să aibă o echipă bună eu am rămas în Moldova. Am rămas în Moldova şi pentru soţia mea, preoteasa Mariana, pentru ca ea să aibă un serviciu bun, să-şi poată desfăşura pe deplin activitatea, să nu fie doar o învăţătoare în şcoală, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă mă întorceam la Cernăuţi. Şi pentru o cauză sfântă şi o situaţe nobilă am decis să rămân în Moldova şi, în pofida tuturor încercărilor, cei mai frumoşi ani ai vieţii mele de familie au fost anii suferinţei de la început. Au fost anii când nu era casă, au fost anii când nu era parohie, au fost anii drumurilor, au fost anii când nici nu aveam toate hainele necesare, erau lipsuri multe, dar au fost cei mai frumoşi ani ai vieţii!
Între timp, am trecut prin parohiile Nemereuca, raionul Camenca, Adormirea Maicii Domnului din Chişinău, Ivancea, raionul Orhei, apoi Edineţ, unde am fost numit eclesiarh al viitoarei catedrale. Acea catedrală de la Edineţ a rămas a fi un copil al meu nenăscut. Vă spun cu toată sinceritatea că nu am încăput în catedrala din Edineţ pe motiv că mă iubea foarte mult lumea. Eu nu consider că am făcut ceva ieşit din comun şi nu mă consider mai bun decât alţi preoţi, doar spun că iubesc oamenii şi îmi fac misiunea cu tot sufletul. Pentru mine cea mai mare valoare este omul. A intrat omul pe poartă, nu mă interesează postura lui, salariul lui, soţia lui, maşina din care s-a dat jos, haina în care e îmbrăcat, toate astea nu mă privesc. Mă priveşte persoana lui ca atare. Frumos spunea Esenin: „Luaţi-vă partidul şi daţi-mi poporul.” Eu gândesc la fel şi pentru mine nu contează gradele, ci absenţa unui om cumsecade de la slujbă. Aceasta mă deranjează mai mult decât orice catastrofă politică.
Nefiind înţeles de confraţii mei şi ajungând să fiu pus cap în cap cu Preasfinţitul Dorimedont am fost transferat la Ocniţa. La Ocniţa situaţia în parohie a fost satisfăcătoare, dar în scurt timp am revenit la Chişinău şi îi mulţumesc lui vlădica Vladimir că m-a înţeles şi m-a susţinut în acele momente.
Am venit la Chişinău după patru ani de căsătorie şi de activitate preoţească în nordul Moldovei cu o situaţie materială egală cu zero. În pofida acestui fapt, la sugestia soţiei mele de a construi o biserică, am demarat lucrarea.Vreau să evidenţiez că preoteasa a fost persoana care m-a iubit foarte mult şi omul care m-a preţuit mai mult chiar decât cei ai casei mele şi ea m-a încurajat, spunându-mi: „Tu poţi mult. Tu nu eşti un preot doar de sat. Tu poţi face mult mai multe decât un preot chiar de nivel raional.” De asemenea, la sugestia ideei de stil arhitectural pentru biserică din partea multstimatului meu cumătru Leonid Popescu am încercat să căutăm o biserică din Maramureş. Astfel, în anul 2004 am avut prima călătorie în Maramureş, în anul 2005 deja încheiasem contractul, în anul 2007 a demarat temelia, în anul 2008, timp de cinci săptămâni, au fost puse pe poziţie biserica, două case, capela, poarta, tot! Când s-au trezit inspectorii din Departamentul pentru Construcţii şi au venit la faţa locului, iar peste două zile plecaseră muncitorii, le-am spus că dacă consideră că ceva e incorect, ilegal sau neautorizat, să ia buldozerul şi să dea totul jos. Cu asta s-a terminat. Astfel bisericuţa, de la Duminica Iertării din anul 2008 şi până în prezent, este pe poziţii.

-Cum puteţi caracteriza comunitatea creştină care s-a format de la venirea bisericii maramureşene în Chişinău până acum?
-Eu mă bucur mult că acei 10-15 creştini care veneau la slujbele slujite în cortul care fusese pus iniţial pe teren şi în care am iernat de două ori s-au înmulţit şi astăzi avem până la o sută şi chiar mai mulţi credincioşi. Mai mult ca atât, sunt bucuros că biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava are şi o lucrare istorică în neam. Eu nu ştiu cum se va încheia lucrarea acestei biserici, dar vreau să vă aduc câteva exemple. În anul 2008 au venit de la Bucureşti toţi membrii ASCOR în cinstea comemorării zilei Marii Uniri. Tot atunci toţi aceşti ascorişti din toată Ţara au venit şi la biserica maramureşeană. Anul acela a coincis şi pomenirea unui mare român din Maramureşul din Transcarpatia, Ucraina, domnul doctor Dumitru Moldoveanu, fost vice-prim medic director al spitalului de urgenţă din Chişinău, care este şi ctitor al bisericii noastre. După ce s-a făcut pomenirea în biserică şi au ieşit toţi afară la o tartină şi la un pahar de vin, trebuia să vedeţi voi ce joc în aer făceau porumbeii noştri! Şi a avut loc evenimentul pe 1 decembrie!
În următorul an au loc consfătuirile naţionale ASCOR la Chişinău. Preşedinţii filialelor ASCOR din ţară din nou sunt prezenţi la biserica maramureşeană, nu fiind impuşi, ci de bună voie. În luna decembrie a anului 2009 am avut drept oaspeţi o delegaţie din Maramureş, cu prezentarea Maramureşului turistic aici, la Chişinău, împreună cu reprezentanţii Ministerului Culturii din România şi ai Departamentului turism din Bucureşti. Acei maramureşeni din Maramureşul istoric au venit la noi, ne-au colindat şi în timp ce ei cântau „O, ce veste minunată”, cânta taragotul, eu eram în curte, porumbeii din noi s-au ridicat în aer – era ceva deosebit! Astăzi, în ajun de 1 decembrie, la biserica de lemn a venit Maica Domnului prin icoana făcătoare de minuni de la Crasna. Eu cred că aceasta este cea mai mare minune posibilă, pentru că din leagănul românismului, de la Crasna, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, unde nu este acceptată nici rusificarea, nici ucrainizarea, unde se vorbeşte ţarineşte, ca în nordul Bucovinei şi nu-i deosebeşti pe crăsneni de putneni, nici de vicovenii de partea cealaltă, nici de rădăuţeni, icoana făcătoare de minuni a venit la Chişinău şi a venit tocmai la 1 decembrie! Dacă nu vrea să facă omul, se apucă de lucrat Domnul. Păi aşa s-a întâmplat şi la noi. Dacă anul acesta, nu ştiu din care motive fireşti, nu mai vine nimeni din Ţară aici, la biserică, a venit Maica Domnului. Uitaţi-vă: primul an – ascorişti, al doilea an – delegaţia de la Cerneşti şi iarăşi ascoriştii, al treilea an vine icoana Maicii Domnului de la Crasna, ce să mai spun, oare nu avut dreptate Părintele Iustin Pârvu, când a spus: „Mă, la voi va fi catedrala naţională a Basarabiei!” Încolo merge! Dacă pe cineva îl aranjează sau nu-l aranjează, îl priveşte! Bătrânul e mare, o spun toţi! Mare este bătrânul, o zic şi eu, căci cuvintele lui se împlinesc.

-Cum a ajuns icoana Maicii Domnului de la Crasna la biserica de lemn?
-Vreau să vă spun dvoastră că pentru a ajunge Icoana Maicii Domnului de la Crasna la Chişinău a fost necesar ca să facem mai multe drumuri care au necesitata şi anumite cheltuieli, dar am făcut-o cu plăcere şi, Doamne fereşte, nu cu un scop oarecare. Eu, cunoscând frumuseţea Crasnei, a mănăstirii Sf. Ioan de la Suceava de acolo, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Crasna, pe care mai puţini o cunosc, dar care este de mult folos, organizând şi pelerinaje la Poceaev de două ori cu două echipe din parohie, am fost şi pe la Crasna, şi Părintele Vasile Popescu a spus: „Ar fi bine să luaţi icoana să o aduceţi la dvoastră în parohie.” Fapt care m-a făcut iniţial să cred că Părintele ar avea vreo intenţie ascunsă, materială. Dar ştiind că icoana este de mare folos şi auzind de un preot care era în mari datorii şi în necaz şi rugându-se la Maica Domnului de la Crasna, ea l-a ajutat, am inclus lunar la una din slujbe să se facă acatistul la icoana Maicii Domnului de la Crasna. Exact la un an de zile, în aceeaşi lună în care am început a face acatistul, am arătare de la Domnul şi îl visez pe Părintele Vasile împreună cu icoana de la Crasna la noi, slujind în biserică. Şi am înţeles că e voia Maicii Domnului, că Maica Domnului se vrea adusă! N-aveam încotro! În pofida faptului că la Chişinău şi în preajma oraşului au mai fost aduse recent icoane din Bucovina mi-am zis că nu aduc icoana decât din ascultare faţă de Maica Domnului. Astfel, am depus demersurile potrivite, nu am avut nici o piedică la binecuvântări din partea mitropolitului Vladimir şi a mitropolitului Onufrie, am convenit şi cu Părintele Vasile Paulenco de la Crasna, căruia i-am povestit de rugăciunea de un an de zile, i-am povestit despre arătarea minunată cu icoana, la care părintele a spus: „Părinte, dacă asta-i situaţia, poftim, eu sunt numai pentru, vă dăm icoana şi o duceţi la Chişinău.” Părintele nu mi-a cerut nimic pentru aceasta, nu a condiţionat în nici un fel şi nici n-a venit să însoţească icoana. Deci icoana făcătoare de minuni s-a dat cu toată încrederea, pentru credincioşii ce vroiau să se roage la ea.
Vreau să vă spun dvoastră că drumul, în general, a fost anevoios. Dar, din moment ce am făcut un popas în regiunea Ciocana a Chişinăului, ridicându-mă până la etajul unde mi-e apartamentul şi revenind în maşină, starostele parohiei, domnul Tudor Vizir, mi-a spus următoarele: „Părinte, v-aţi schimbat hainele sau v-aţi parfumat?” „Nu, am schimbat doar pantofii şi m-am pieptănat.” „Nu ştiu, Părinte, miroase aşa de parcă aţi venit de la slujbă, miroase a tămâie.” Şi atunci ne-am dat seama că, de fapt, este un miros de bună mireasmă de la icoana Maicii Domnului. Maica Domnului a făcut semn, cum a intrat în Chişinău, „eu sunt aici”.
După aceasta am adus icoana în biserică,credincioşii s-au închinat, s-au dus şi după ora doisprezece noaptea, neavând somn, eu am mers în biserică pentru a citi acatistul la icoană. Aveam o stare duhovnicească deosebită în timpul rugăciunii. Concomitent, în jurul bisericii se auzeau nişte chiote, nişte cântări de gaiţă, ceva ieşit din comun, dar când am ajuns la jumătatea acatistului, toate s-au liniştit şi am dus rugăciunea la bun sfârşit. Dimineaţa, când am revenit în biserică, spre mirarea mea, în biserică era un miros mai deosebit decât cel de fiecare zi, şi am înţeles că, iarăşi, era un miros de bună mireasmă de la icoana Maicii Domnului. Mă bucur foarte mult de acest lucru şi sunt fericit că icoana Maicii Domnului este aici.
Oamenii care doresc să vină vin să se închine la icoană, şi iarăşi, neavând un scop material în aducerea icoanei, nu mă deranjează că sunt mulţi sau puţini creştini care vin să se închine la Maica Domnului. Eu sunt convins că, odată cu poposirea pe timp de trei zile a icoanei în parohia noastră, aici va fi mai frumos, mai cald, eu sunt convins că vor fi mai mulţi tineri frumoşi, fete şi băieţi, la slujbe. Asta-i cea mai mare comoară a mea! Eu sunt convins că va rândui bunul Dumnezeu şi multă lume bună va veni, eu sper că acel ceva ce este aici şi de care îmi pare rău că nu este în altă parte şi dă Doamne să fie la toate bisericile va spori şi va fi pace, linişte, bucurie şi împlinire a celor care păşesc pragul sfintei biserici cu hramul Sf. Mare Mucenic Ion cel Nou de la Suceava şi totodată perla Chişinăului.

Interviu realizat de Ecaterina Luţişina

1 comentarii:

radiowhisper.com spunea...

Buna Seara!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

 

Blog Template by YummyLolly.com