Biserica nu poate sa existe fara rugaciunea comuna si fara comuniunea euharistica a membrilor ei. Fara rugaciunea comuna, fara viata religioasa si a trairilor duhovnicesti nu se poate vorbi despre intemeierea unei biserici din casa, pe care o formeaza familia crestina, cea mai mica celula din trupul Bisericii lui Hristos. Acest lucru era sesizat de multi preoti duhovnici. Parintele Alexandr Tolgski obisnuia sa-i intrebe pe cei care veneau la el sa se spovedeasca daca se roaga in fiecare dimineata si seara, dar, mai ales, daca se roaga impreuna cu sotul sau sotia.
La inceputul Liturghiei credinciosilor, preotul rosteste: "Ca si acestia impreuna cu noi sa slaveasca preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor."
Daca preotul se roaga pentru intreaga biserica, pentru toti cei ce participa la Liturghie, pentru o singura gura si o singura inima, pentru comuniunea rugatoare si euharistica cu Sfanta Treime, cu atat mai mult, o singura inima, o singura gura trebuie sa aiba cei care formeaza "un singur trup". Cum atunci e posibil ca acest trup sa nu inalte Domnului rugaciuni comune pentru nevoile personale, sa nu aduca multumiri si sa nu-si intareasca unitatea prin impartasirea comuna cu Dumnezeu?
Rugaciunea comuna ne fereste de neintelegeri, ii impaca pe cei certati, ajuta sa inlature nedumeririle aparute. Ea trebuie practicata inca din primele zile ale vietii de familie, - pentru ca, mai tarziu, va fi tot mai greu s-o introducem. Rugaciunea comuna se naste mai usor atunci cand apare deschiderea deplina si iubitoare a sufletelor pentru ea, cand sotii cauta impreuna noi forme de viata - pana in momentul cand vor aparea copiii, se poate forma un singur ritm de viata. Randuiala rugaciunii comune a sotului si a sotiei reprezinta temelia bisericii din casa. Ea ajuta la inradacinarea rugaciunii in inimile copiilor si la organizarea rugaciunilor comune in familie.
Uneori, auzim obiectii care se aduc la adresa rugaciunilor comune ale sotilor atat din partea mirenilor, cat si din partea unor preoti tineri. Inainte de a raspunde la aceste obiectii, vom aminti ca Sfintii Parinti deosebeau cateva trepte ale rugaciunii.
"Prima treapta, spune Sfantul Teofan Zavoratul, este rugaciunea trupeasca, care tine mai mult de rostirea ei si in inchinaciuni. Atentia se risipeste, inima nu simte nimic si nu simti nici o tragere de inima: e nevoie de multa rabdare, munca si sudoare. Cu toate acestea insa continua s-o savarsesti. Aceasta este rugaciunea lucratoare. A doua treapta este rugaciunea atenta: treptat mintea reuseste sa se concentreze si s-o savarseasca cu mare atentie, fara graba. Atentia se contopeste cu cuvantul Scripturii si il rosteste ca fiind al sau. A treia treapta este rugaciunea simtului: atentia incalzeste inima si, ceea ce este in gand devine simt. Acolo avem cuvant de umilinta, iar aici insasi umilinta; acolo cerere, iar aici sentimentul de nevoie. Cine a trecut de aceasta treapta, acela se roaga fara cuvinte, caci Dumnezeu este Dumnezeul cuvantului. La aceasta treapta nu mai este nevoie sa citesti si nici sa te gandesti la cuvintele pe care le rostesti, ci numai de petrecere in simtire cu insemnele cunoscute de rugaciune. A patra treapta este rugaciunea duhovniceasca. Ea incepe in momentul cand sentimentul de rugaciune trece in unul neintrerupt. Acest sentiment este darul Duhului Dumnezeiesc, care se roaga pentru noi. Acest sentiment constituie ultima treapta a rugaciunii."
Treptele rugaciunii arata nivelul la care a ajuns omul in aspiratia sa catre Dumnezeu, desi felurile rugaciunii in viata unui mirean pot sa se schimbe in functie de lucrarile lui de rugaciune. De regula, la tinerii care se pregatesc sa se casatoreasca, dar si la unii soti tineri, rugaciunea este fie lucratoare, fie atenta. Persoana care practica rugaciunea neincetata sau duhovniceasca nu se va casatori niciodata: familia si grijile lumesti constituie o piedica pentru implinirea bucuriei duhovnicesti, pentru simtirea comuniunii depline cu Dumnezeu. De aceea, cand vine vorba despre rugaciunea comuna a sotilor, vom avea in vedere treptele cele mai de jos ale rugaciunii.
Care sunt obiectiile care se aduc la adresa rugaciunii comune a sotilor? Prima: multi spun ca atunci "cand unul din soti citeste cu voce tare pravila, mintea celuilalt zboara departe de la rugaciune." Dar si la biserica, mintea noastra "zboara departe", ceea ce nu inseamna insa ca nu mai trebuie sa mergem la biserica, ci sa ne straduim sa ne adunam gandurile. In timpul rugaciunii comune unul din soti rosteste rugaciunea cu voce tare, iar celalalt o repeta in gand si impreuna se adreseaza lui Dumnezeu cu o singura strigare, cu slavoslovii si multumiri, cerand de la El bunuri duhovnicesti, sufletesti si trupesti.
Un scriitor bisericesc din primele veacuri scria ca crestinii se aduna pentru a se ruga impreuna, pentru ca cei mai experimentati in rugaciune sa-i indrume pe cei tineri. De cele mai multe ori, aceasta remarca este valabila si pentru rugaciunile comune ale sotilor. Ea trebuie respectata, organizand rugaciuni comune si cu copiii.
Rugaciunea comuna ne obisnuieste cu disciplina duhovniceasca. Noi mergem la biserica pentru ca rugaciunea noastra personala este sustinuta de cea comuna. Cu rugaciunea comuna incepe si sfarseste ziua in seminariile si academiile teologice. Pe rugaciunea comuna se construieste viata in manastirile de obste. Uneori chiar si rugaciunea lui Iisus se face in comun, caci ea, cum spun preotii induhovniciti, intemeiaza fratia duhovniceasca in Hristos.
Rugaciunea exterioara, savarsita acasa sau in biserica este doar o forma a rugaciunii. Pe cand esenta, sufletul rugaciunii se afla in mintea si in inima omeneasca. "Pravila noastra de rugaciune, - scria Sfantul Teofan Zavoratul, - toate rugaciunile, alcatuite pentru folosinta lor acasa, contin cereri intelepte catre Dumnezeu. Cel ce le savarseste, desi este putin atent, nu poate ramane nepasator fata de aceste adresari intelepte, numai daca este neatent cu desavarsire fata de lucrarea pe care o face."
E bine ca sotii, in timpul citirii impreuna a pravilei lor de rugaciune, sa citeasca pe rand sau pe zile unele parti din ea. Aceasta creeaza egalitate in rugaciune intre ei, intensifica rugaciunea lor. Abateri de la aceasta regula pot aparea doar in familiile de preoti, unde sotul spune doar rugaciunile incepatoare sau de la sfarsit si din cand in cand in familiile in care unul din membri s-a convertit de curand.
A doua obiectie impotriva pravilei de rugaciune comuna a sotilor este urmatoarea: rugaciunea este comunicarea personala a omului cu Dumnezeu, este o traire intima, - experienta de rugaciune este individuala; ru-gandu-ne impreuna cu cineva, rugaciunea noastra personala slabeste. Aceasta obiectie o auzim destul de des de la preotii de curand hirotoniti si mai rar de la mireni. Ea apare atunci cand unuia din soti i se pare ca poseda o experienta mai mare de rugaciune decat celalat. Impotriva acestei obiectii aducem cuvintele Apostolului Petru (1 Petru 3, 7): "Voi, barbatilor, de asemenea, traiti intelepteste cu femeile voastre si faceti-le parte de cinste, ca unora care, impreuna cu voi, sunt mostenitoare ale harului vietii, asa incat rugaciunile voastre sa nu fie impiedicate."
Traind in unitate sufleteasca si trupeasca, nu se poate creste duhovniceste fara sustinerea celuilalt. Un parinte marturisea: "Am inteles, ca daca eu am luat-o inainte, iar sotia mea a ramas in urma, ea va fi mai departe de mine si viceversa." In unele situatii se produce ruperea duhovniceasca dintre sot si sotie si casnicia lor se transforma sau intr-o simpla convietuire, sau intr-o viata comuna sub acelasi acoperis. Acest fapt se rasfrange nemijlocit asupra familiei.
In momentul cresterii cerintelor de rugaciune, rugaciunea comuna nu trebuie sa niveleze individualitatea fiecaruia din soti. In pravila comuna de rugaciune, ca si in biserica, fiecare se roaga intr-un anumit fel si in mod personal, dar toti la un loc comunica cu Dumnezeu. Totusi, rugaciunea comuna nu inlatura pe cea individuala din timpul zilei. Sotul sau sotia care se trezeste mai devreme poate rosti inainte de pravila o rugaciune, la fel cum face preotul inainte de a incepe Liturghia, pe care o savarseste impreuna cu poporul.
Cand in familie apar copii, o vreme rugaciunea comuna este posibila doar o singura data pe zi. Dar pana atunci trebuie sa ne formam deprinderea de a ne ruga in comun. Mi s-a intamplat sa aud odata: "Noi nu putem sa ne rugam impreuna, deoarece am auzit pe cineva spunand ca cea mai periculoasa este rugaciunea formala." Intr-adevar, rugaciunea formala este un pericol, de care nu scapa nici cel ce se roaga in singuratate, nici cel ce se afla intr-o biserica plina de oameni, nici cel care se roaga acasa impreuna cu familia. Impotriva acestui pericol se poate lupta, folosind drept arme propria vointa si rugaciunea.
Inca de la inceput crestinii au inteles necesitatea rugaciunii in comun a sotilor. Dupa Tertulian, intr-o familie crestina model "sotii se roaga impreuna, ingenuncheaza pentru rugaciune impreuna, postesc impreuna, se incurajeaza unul pe altul si conduc impreuna. Ei sunt egali in Biserica si in convorbirea cu Dumnezeu, impreuna impart saracia si bogatia, nu au nimic de ascuns unul fata de celalalt si nu se simt o povara pentru celalalt. Ei canta impreuna psalmi. Iisus Hristos se bucura la vederea unei astfel de familii, trimite pacea Sa asupra acestei case si locuieste impreuna cu ei".
Un loc important in viata unui preot il ocupa rugaciunea individuala: pe langa obisnuitele pravile de dimineata si de seara, el, de multe ori (iar uneori si in fiecare zi), citeste randuiala inainte de savarsirea Liturghiei, se roaga pentru fiii duhovnicesti. Iar acasa, inalta rugaciuni catre sfinti, catre Nascatoarea de Dumnezeu, catre Persoanele Sfintei Treimi, acatiste, canoane etc. Preotul mirean are un ritm de viata cu totul aparte, diferit de cel al celorlalti membri ai familiei. Aceasta face si mai importanta savarsirea rugaciunilor in comun impreuna cu familia si chiar a unor slujbe tinute acasa, in frunte cu sotul si tatal.
Rugaciunile savarsite acasa de catre soti ne apar ca modele de viata ce ne-au ramas inca din primele veacuri crestine. Cu ajutorul rugaciunii, putem nu doar sa vedem si sa constientizam, ci si sa simtim pe sotia sau pe sotul ca fiind impreuna-mostenitori ai vietii in har.
Continutul si formele rugaciunilor sotilor pot fi destul de variate. Ele se stabilesc conform necesitatii sufletesti, experientei religioase a sotului si a sotiei, evenimentelor Prin care au trecut membrii familiei sau cei apropiati ei.
Baza rugaciunii zilnice a mireanului constituie pravilele de dimineata si de seara. Cu toate acestea insa, uneori, datorita conditiilor de viata comuna, poate fi doar una din ele. Aceasta individualizare a uneia din pravile se refera, de obicei, la cea de dimineata, si apare imediat dupa nasterea copilului: sotia doarme dupa ce a stat aproape toata noaptea treaza, iar sotul se grabeste sa plece la serviciu. Rugaciunea comuna zilnica trebuie sa fie scurta, pentru ca sa se reverse cu bucurie asupra fiecaruia din soti. E inutil sa obosim sotia cu pomelnice, pe care le citeste sotul-preot etc.
In zilele de grea incercare si tristete, de bucurie si bunastare, pe langa rugaciunile obisnuite, se pot include in pravila rugaciuni speciale. Astfel de situatii pot fi calatoriile, nasterea apropiata a unui copil, primirea unui apartament, precum si multe alte evenimente si rugaciuni de multumire pentru binefacerile primite.
Familia nu trebuie sa se rezume numai la rugaciuni pentru nevoile ei zilnice. Fiind o parte a Bisericii, ea trebuie sa se roage pentru intreaga Biserica si pentru intai statatorii ei, pentru membrii ei, pentru preotul duhovnic, pentru rude si prieteni. Rugaciunea in comun pentru o anumita persoana este nu numai un ajutor pentru aceasta, dupa cum spune insusi Mantuitorul: "daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri" (Mt. 18, 19), ci si sporeste dragostea si apropierea duhovniceasca a celor ce se roaga. E bine ca in familie sa existe un pomelnic comun. El ii uneste pe soti in rugaciunea lor si in grija lucratoare pentru ceilalti oameni. Exista o formula speciala care se foloseste la rugaciunile citite in comun.
Pe masura cresterii duhovnicesti si a dobandirii anumitor cunostinte ale randuielilor bisericesti, este bine ca in familie sa se organizeze slujbe care nu cer prezenta unui preot. Rugati-va impreuna si sa va ajute Dumnezeu sa va intemeiati propriile biserici din casa.
La inceputul Liturghiei credinciosilor, preotul rosteste: "Ca si acestia impreuna cu noi sa slaveasca preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor."
Daca preotul se roaga pentru intreaga biserica, pentru toti cei ce participa la Liturghie, pentru o singura gura si o singura inima, pentru comuniunea rugatoare si euharistica cu Sfanta Treime, cu atat mai mult, o singura inima, o singura gura trebuie sa aiba cei care formeaza "un singur trup". Cum atunci e posibil ca acest trup sa nu inalte Domnului rugaciuni comune pentru nevoile personale, sa nu aduca multumiri si sa nu-si intareasca unitatea prin impartasirea comuna cu Dumnezeu?
Rugaciunea comuna ne fereste de neintelegeri, ii impaca pe cei certati, ajuta sa inlature nedumeririle aparute. Ea trebuie practicata inca din primele zile ale vietii de familie, - pentru ca, mai tarziu, va fi tot mai greu s-o introducem. Rugaciunea comuna se naste mai usor atunci cand apare deschiderea deplina si iubitoare a sufletelor pentru ea, cand sotii cauta impreuna noi forme de viata - pana in momentul cand vor aparea copiii, se poate forma un singur ritm de viata. Randuiala rugaciunii comune a sotului si a sotiei reprezinta temelia bisericii din casa. Ea ajuta la inradacinarea rugaciunii in inimile copiilor si la organizarea rugaciunilor comune in familie.
Uneori, auzim obiectii care se aduc la adresa rugaciunilor comune ale sotilor atat din partea mirenilor, cat si din partea unor preoti tineri. Inainte de a raspunde la aceste obiectii, vom aminti ca Sfintii Parinti deosebeau cateva trepte ale rugaciunii.
"Prima treapta, spune Sfantul Teofan Zavoratul, este rugaciunea trupeasca, care tine mai mult de rostirea ei si in inchinaciuni. Atentia se risipeste, inima nu simte nimic si nu simti nici o tragere de inima: e nevoie de multa rabdare, munca si sudoare. Cu toate acestea insa continua s-o savarsesti. Aceasta este rugaciunea lucratoare. A doua treapta este rugaciunea atenta: treptat mintea reuseste sa se concentreze si s-o savarseasca cu mare atentie, fara graba. Atentia se contopeste cu cuvantul Scripturii si il rosteste ca fiind al sau. A treia treapta este rugaciunea simtului: atentia incalzeste inima si, ceea ce este in gand devine simt. Acolo avem cuvant de umilinta, iar aici insasi umilinta; acolo cerere, iar aici sentimentul de nevoie. Cine a trecut de aceasta treapta, acela se roaga fara cuvinte, caci Dumnezeu este Dumnezeul cuvantului. La aceasta treapta nu mai este nevoie sa citesti si nici sa te gandesti la cuvintele pe care le rostesti, ci numai de petrecere in simtire cu insemnele cunoscute de rugaciune. A patra treapta este rugaciunea duhovniceasca. Ea incepe in momentul cand sentimentul de rugaciune trece in unul neintrerupt. Acest sentiment este darul Duhului Dumnezeiesc, care se roaga pentru noi. Acest sentiment constituie ultima treapta a rugaciunii."
Treptele rugaciunii arata nivelul la care a ajuns omul in aspiratia sa catre Dumnezeu, desi felurile rugaciunii in viata unui mirean pot sa se schimbe in functie de lucrarile lui de rugaciune. De regula, la tinerii care se pregatesc sa se casatoreasca, dar si la unii soti tineri, rugaciunea este fie lucratoare, fie atenta. Persoana care practica rugaciunea neincetata sau duhovniceasca nu se va casatori niciodata: familia si grijile lumesti constituie o piedica pentru implinirea bucuriei duhovnicesti, pentru simtirea comuniunii depline cu Dumnezeu. De aceea, cand vine vorba despre rugaciunea comuna a sotilor, vom avea in vedere treptele cele mai de jos ale rugaciunii.
Care sunt obiectiile care se aduc la adresa rugaciunii comune a sotilor? Prima: multi spun ca atunci "cand unul din soti citeste cu voce tare pravila, mintea celuilalt zboara departe de la rugaciune." Dar si la biserica, mintea noastra "zboara departe", ceea ce nu inseamna insa ca nu mai trebuie sa mergem la biserica, ci sa ne straduim sa ne adunam gandurile. In timpul rugaciunii comune unul din soti rosteste rugaciunea cu voce tare, iar celalalt o repeta in gand si impreuna se adreseaza lui Dumnezeu cu o singura strigare, cu slavoslovii si multumiri, cerand de la El bunuri duhovnicesti, sufletesti si trupesti.
Un scriitor bisericesc din primele veacuri scria ca crestinii se aduna pentru a se ruga impreuna, pentru ca cei mai experimentati in rugaciune sa-i indrume pe cei tineri. De cele mai multe ori, aceasta remarca este valabila si pentru rugaciunile comune ale sotilor. Ea trebuie respectata, organizand rugaciuni comune si cu copiii.
Rugaciunea comuna ne obisnuieste cu disciplina duhovniceasca. Noi mergem la biserica pentru ca rugaciunea noastra personala este sustinuta de cea comuna. Cu rugaciunea comuna incepe si sfarseste ziua in seminariile si academiile teologice. Pe rugaciunea comuna se construieste viata in manastirile de obste. Uneori chiar si rugaciunea lui Iisus se face in comun, caci ea, cum spun preotii induhovniciti, intemeiaza fratia duhovniceasca in Hristos.
Rugaciunea exterioara, savarsita acasa sau in biserica este doar o forma a rugaciunii. Pe cand esenta, sufletul rugaciunii se afla in mintea si in inima omeneasca. "Pravila noastra de rugaciune, - scria Sfantul Teofan Zavoratul, - toate rugaciunile, alcatuite pentru folosinta lor acasa, contin cereri intelepte catre Dumnezeu. Cel ce le savarseste, desi este putin atent, nu poate ramane nepasator fata de aceste adresari intelepte, numai daca este neatent cu desavarsire fata de lucrarea pe care o face."
E bine ca sotii, in timpul citirii impreuna a pravilei lor de rugaciune, sa citeasca pe rand sau pe zile unele parti din ea. Aceasta creeaza egalitate in rugaciune intre ei, intensifica rugaciunea lor. Abateri de la aceasta regula pot aparea doar in familiile de preoti, unde sotul spune doar rugaciunile incepatoare sau de la sfarsit si din cand in cand in familiile in care unul din membri s-a convertit de curand.
A doua obiectie impotriva pravilei de rugaciune comuna a sotilor este urmatoarea: rugaciunea este comunicarea personala a omului cu Dumnezeu, este o traire intima, - experienta de rugaciune este individuala; ru-gandu-ne impreuna cu cineva, rugaciunea noastra personala slabeste. Aceasta obiectie o auzim destul de des de la preotii de curand hirotoniti si mai rar de la mireni. Ea apare atunci cand unuia din soti i se pare ca poseda o experienta mai mare de rugaciune decat celalat. Impotriva acestei obiectii aducem cuvintele Apostolului Petru (1 Petru 3, 7): "Voi, barbatilor, de asemenea, traiti intelepteste cu femeile voastre si faceti-le parte de cinste, ca unora care, impreuna cu voi, sunt mostenitoare ale harului vietii, asa incat rugaciunile voastre sa nu fie impiedicate."
Traind in unitate sufleteasca si trupeasca, nu se poate creste duhovniceste fara sustinerea celuilalt. Un parinte marturisea: "Am inteles, ca daca eu am luat-o inainte, iar sotia mea a ramas in urma, ea va fi mai departe de mine si viceversa." In unele situatii se produce ruperea duhovniceasca dintre sot si sotie si casnicia lor se transforma sau intr-o simpla convietuire, sau intr-o viata comuna sub acelasi acoperis. Acest fapt se rasfrange nemijlocit asupra familiei.
In momentul cresterii cerintelor de rugaciune, rugaciunea comuna nu trebuie sa niveleze individualitatea fiecaruia din soti. In pravila comuna de rugaciune, ca si in biserica, fiecare se roaga intr-un anumit fel si in mod personal, dar toti la un loc comunica cu Dumnezeu. Totusi, rugaciunea comuna nu inlatura pe cea individuala din timpul zilei. Sotul sau sotia care se trezeste mai devreme poate rosti inainte de pravila o rugaciune, la fel cum face preotul inainte de a incepe Liturghia, pe care o savarseste impreuna cu poporul.
Cand in familie apar copii, o vreme rugaciunea comuna este posibila doar o singura data pe zi. Dar pana atunci trebuie sa ne formam deprinderea de a ne ruga in comun. Mi s-a intamplat sa aud odata: "Noi nu putem sa ne rugam impreuna, deoarece am auzit pe cineva spunand ca cea mai periculoasa este rugaciunea formala." Intr-adevar, rugaciunea formala este un pericol, de care nu scapa nici cel ce se roaga in singuratate, nici cel ce se afla intr-o biserica plina de oameni, nici cel care se roaga acasa impreuna cu familia. Impotriva acestui pericol se poate lupta, folosind drept arme propria vointa si rugaciunea.
Inca de la inceput crestinii au inteles necesitatea rugaciunii in comun a sotilor. Dupa Tertulian, intr-o familie crestina model "sotii se roaga impreuna, ingenuncheaza pentru rugaciune impreuna, postesc impreuna, se incurajeaza unul pe altul si conduc impreuna. Ei sunt egali in Biserica si in convorbirea cu Dumnezeu, impreuna impart saracia si bogatia, nu au nimic de ascuns unul fata de celalalt si nu se simt o povara pentru celalalt. Ei canta impreuna psalmi. Iisus Hristos se bucura la vederea unei astfel de familii, trimite pacea Sa asupra acestei case si locuieste impreuna cu ei".
Un loc important in viata unui preot il ocupa rugaciunea individuala: pe langa obisnuitele pravile de dimineata si de seara, el, de multe ori (iar uneori si in fiecare zi), citeste randuiala inainte de savarsirea Liturghiei, se roaga pentru fiii duhovnicesti. Iar acasa, inalta rugaciuni catre sfinti, catre Nascatoarea de Dumnezeu, catre Persoanele Sfintei Treimi, acatiste, canoane etc. Preotul mirean are un ritm de viata cu totul aparte, diferit de cel al celorlalti membri ai familiei. Aceasta face si mai importanta savarsirea rugaciunilor in comun impreuna cu familia si chiar a unor slujbe tinute acasa, in frunte cu sotul si tatal.
Rugaciunile savarsite acasa de catre soti ne apar ca modele de viata ce ne-au ramas inca din primele veacuri crestine. Cu ajutorul rugaciunii, putem nu doar sa vedem si sa constientizam, ci si sa simtim pe sotia sau pe sotul ca fiind impreuna-mostenitori ai vietii in har.
Continutul si formele rugaciunilor sotilor pot fi destul de variate. Ele se stabilesc conform necesitatii sufletesti, experientei religioase a sotului si a sotiei, evenimentelor Prin care au trecut membrii familiei sau cei apropiati ei.
Baza rugaciunii zilnice a mireanului constituie pravilele de dimineata si de seara. Cu toate acestea insa, uneori, datorita conditiilor de viata comuna, poate fi doar una din ele. Aceasta individualizare a uneia din pravile se refera, de obicei, la cea de dimineata, si apare imediat dupa nasterea copilului: sotia doarme dupa ce a stat aproape toata noaptea treaza, iar sotul se grabeste sa plece la serviciu. Rugaciunea comuna zilnica trebuie sa fie scurta, pentru ca sa se reverse cu bucurie asupra fiecaruia din soti. E inutil sa obosim sotia cu pomelnice, pe care le citeste sotul-preot etc.
In zilele de grea incercare si tristete, de bucurie si bunastare, pe langa rugaciunile obisnuite, se pot include in pravila rugaciuni speciale. Astfel de situatii pot fi calatoriile, nasterea apropiata a unui copil, primirea unui apartament, precum si multe alte evenimente si rugaciuni de multumire pentru binefacerile primite.
Familia nu trebuie sa se rezume numai la rugaciuni pentru nevoile ei zilnice. Fiind o parte a Bisericii, ea trebuie sa se roage pentru intreaga Biserica si pentru intai statatorii ei, pentru membrii ei, pentru preotul duhovnic, pentru rude si prieteni. Rugaciunea in comun pentru o anumita persoana este nu numai un ajutor pentru aceasta, dupa cum spune insusi Mantuitorul: "daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri" (Mt. 18, 19), ci si sporeste dragostea si apropierea duhovniceasca a celor ce se roaga. E bine ca in familie sa existe un pomelnic comun. El ii uneste pe soti in rugaciunea lor si in grija lucratoare pentru ceilalti oameni. Exista o formula speciala care se foloseste la rugaciunile citite in comun.
Pe masura cresterii duhovnicesti si a dobandirii anumitor cunostinte ale randuielilor bisericesti, este bine ca in familie sa se organizeze slujbe care nu cer prezenta unui preot. Rugati-va impreuna si sa va ajute Dumnezeu sa va intemeiati propriile biserici din casa.
Pr. Prof. Gleb Kaleda
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu