TATĂL STÂLPUL CREDINŢEI ÎN CASĂ

Relatare de părintele Severian Gheras, paroh al bisericii de lemn „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, mun. Chişinău, Albişoara.

Dintre oameni, mai intii trebuie iubiti parintii, care ne-au nascut si ne-au crescut, si ca atare, dupa Dumnezeu, sunt binefacatorii nostri cei mai mari in viata noastra paminteasca.
Dumnezeu ne-a poruncit: ,,Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie Bine si sa traiesti ani multi pe pamintul pe care Domnul Dumnezeul Tau ti-l vada tie’’ (Iesire 20, 12). Cit de mult si-a cinstit si iubit parintii parintele Severian Gheras, parohul Bisericii ,, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava’’ si ce rol a jucat tatal in formarea spirituala a parintelui, aflam din urmatoarea istorisire:
,, Tatal meu sa nascut intr-o familie cu credinta in Dumnezeu. Mama tatalui, bunica mea, se numea Ana, iar tatal tatalui, bunicul meu - Iordache. Pina la decesul bunicului, bunica mea sa recasatorit cu un consatean din aceasi comuna –Lunca, pe nume Dumitru, de la care sa mai nascut inca o sora- Viorica.
Istoria unei mame mai mult pe linga casa si a unui tata a 4 feciori s-a repetat in familia noastra prin destinul fratelui meu - Marin Gheras, maestru in arta, care ii seamana Bunicului Iordache nu numai la chip. Fratele Marin, ca si Bunicul, e binecuvintat de Dumnezeu cu 4 feciori. Tata a avut 3 frati: Gheorghe( Badea Ghita), Dumitru( in familie ii spuneam Tucu) si Alexandru. Tata sa casatorit la virsta de 27 de ani, atunci cind mama avea doar 15. La 18 ani ai mamei s-a nascut fratele Marin. Cind mama avea 22 ani m-am nascut eu. Amindoi frati suntem nascuti in zi de vineri, fratele meu la jumatate la 6 dimineata, iar eu la jumatate la 7 seara.
Imi aduc aminte zilele de duminica - zile de sarbatoare in care in mod obligatoriu eu, fiind condus de mina de catre tata, mergeam la Biserica. Nu tin minte citi ani aveam, insa mi-a ramas in memorie imaginea unei duminici cu soare cind, dupa incheierea Sfintei Liturghii, a avut loc o pomenire a raposatilor si preotul de atunci, ( nu-i cunosc numele, dar il tin minte ca un preot in virsta, foarte glumet) cerea sa i se mai dea galuste.
O alta amintire legata de acest preot este aceea cind el mergea cu Sfintele Daruri, la intoarcerea de la usa Bisericii spre Altar, pasind peste copii. Tin minte ochii cu care ne privea pe cinste pentru noi.
La noi, in satele din raionul Herta - Movila si Satul Mare, parti componente ale comunei Lunca si astazi se savirseste slujbe dupa aceeasi rinduiala: o duminica se slujeste intr-un sat, cealalta duminica in altul. Aici vreau sa-mi exprim respectul fata de intelepciunea administrativa a IPS Onufrie al Cernautilor si Bucovinei care a tinut in mod obligatoriu ca fiecare Biserica sa aiba separat un preot si totodata acest preot sa nu fie lipsit de necesar. Preasfintitul Parinte a echilibrat posibilitatile Bisericilor si a enoriasilor cu necesitatile preotilor si a familiilor lor.
De asemenea mi-au mai ramas in memorie zilele in care fratele meu, fiind in vacanta avea posibilitatea sa mearga cu mine si tata la Biserica. Venind de la slujba din Satul Mare, deseori poposeam la fratele mai mare al tatei - Badea Ghita, care pe atunci era palamar al Bisericii, om Bun si gospodar, respectat in sat. Dupa popas, noi, peste dealurile stefaniene, veneam spre casa in Movila, iar pe drum continuam dialogul dintre noi si tata despre cele auzite la Slujba.
In Satul in care a locuit familia noastra pina a ne muta cu traiul in oraselul Herta, satul Movila in cotul Sloboziei, traia si o familie de Baptisti care sesizind ca tatal meu tine in zile de duminici drumul la Biserica, mai dadeau pe la noi ca poate sa-l converteasca pe tata la erezia lor. Stapinul acestei familii era Pintilie Rusu. Fratele sau - Ion Rusu, era un om neindepartat de Biserica si in casa lui puteai intilni diferite carti de cult pe care prefera sa le citeasca. Tatal meu – Mihai, vazind insistenta Sectarului Pintilie, s-a rugat cu mult suflet la Bunul Dumnezeu sa-i arate care cale e dreapta: a lui Pintilie sau a lui Ion. In una din nopti (isi aminteste tata) a auzit un glas ce-i spunea: ,,Mihai, sa te duci pe calea care-o tine Ion ca e dreapta, iar calea lui Pintilie e gresita’’….
Tata deseori ne spunea in discutii: ,, Dragii mei, eu nu incetez sa ma rog pentru voi la orice Biserica ma duc, va pomenesc intotdeauna’’, iar mie mi se parea un lucru putin important faptul ca tata ma pomeneste in rugaciunile sale. Tatal meu nu a fost si nici nu este un om fara de pacate, dar e fost nelipsit de la Biserica toata viata lui. Actualmente, cunoaste pe dinafara toate pericolele evanghelice ce se citesc in cadrul anului liturgic. Acum, la batrinete, cind a prins si el sa dea crezare batrinilor pe care-i auzea in tinerete ca nu au somn ( pentru ca nici el nu are), deseori la miez de noapte inalta rugaciuni la Prestolul Vesniciei citind lui Dumnezeu, indeosebi a Sfintului Nicolae.
Imi amintesc o dimineata cind tata era in ospetie la mine si fiind in dormitorul ce i s-a oferit pentru odihna, el se ruga cu glas, iar in rugaciunile lui pomenea toata ierarhia Bisericeasca, pe toti dusmanii si prietenii sai, nemaivorbind de noi, membrii familiei si rudeniile sale.
Inca fiind Biserica prigonita, tata a reusit sa faca curatenie in Biserica din satul natal – Lunca si, in zilele de duminica intra in Biserica doar el, aprindea lumina si se ruga lui Dumnezeu. Odata cu redeschiderea Bisericii si numirea unui preot slujitor, tata a devenit palamar al acestei Biserici de care ingrijeste cu mare drag zicind: ,, Intii ale Bisericii, apoi cele ale casei’’.
Pentru tata, urmarea de catre mine a studiilor teologice, apoi si slujirea la Sfintul Altar a fost si este o mare Bucurie si onoare. Imi aduc aminte ( povesteste parintele cu lacrimi in ochi) cu cita fericire m-a insotit atunci cind am avut prilejul de a sluji in Bisericile din comuna. Am fost invitat la Lunca, in Biserica cu hramul
,, Cuvioasa Parascheva de la Iasi’’; la Satul Mare sau Pilipauti, sat cu 2 Biserici, unde am slujit in Biserica in care mergeam cind eram copil, Biserica de lemn, cu hramul ,, Nasterea Maicii Domnului’’ si la Movila, la Biserica cu hramul ,, Adormirea Maicii Domnului’’.
Astazi la tata poposesc preotii de toate virstele si fiecare este intilnit cu mare Bucurie si condus cu mare cinste…
Eram fericit, dar nu constientizam multe lucruri cind slujeam ca preot in Biserica Satului Lunca, iar tata fiind palamar. Imi aduc aminte ca veneam la slujba multi consateni pentru a se convinge ca feciorul lui Mihai Gheras a ajuns preot si tine slujba in Biserica din sat.
Eu nu m-am gindit atunci cind m-am pornit la Seminar si nici atunci cind am fost preot, ca o sa-mi vina rindul in viata din mila Dumnezeu si cu ajutorul familiei si a oamenilor de Buna credinta, sa inalt si eu o casa lui Dumnezeu.
M-am bucurat mult cind tata disponind de timp si venind la Chisinau, a conslujit cu mine in aceeasi ascultare de palamar, in aceasta Biserica noua ( Biserica la care parintele e paroh).
Vreau sa spun ceea ce nu au vazut oamenii si aceasta nu spre a ma mari pe mine sau pe tata, ci ca o marturisire a unor fapte reale, ca tata in timpul Sfintei Liturghii ( nu putin a stat in picioare, ci mai mult in genunchi. Probabil ca aceste ingenuncheri de care nu sa lipsit toata viata si care altadata erau din motiv de grija, in sfirsit au ajuns sa fie ingenuncheri de slava si multumire lui Dumnezeu……’’

(A intervievat Casian Anna)