Interviu cu Andrei COCIUG, profesor de educaţie moral-spirituală la liceul „George Meniuc” din municipiul Chişinău

- Vorbim despre un subiect foarte discutat în societatea civilă: introducerea religiei ca obiect de predare în şcoală. Ai predat ore de religie la liceul „George Meniuc” – cum reacţionează elevii la această disciplină?

- Copiii sunt ca un pământ primăvara devreme, când nu este nimic răsărit pe el – nici grâu, dar nici buruiene. Ca să răsară grâul, el trebuie semănat. Pe de o parte, dacă nu insişti asupra unei vieţi cât de cât morale şi religioase, nu are rost să faci nimic, pentru că mulţi din cei care nu au educaţie morală în cadrul familiei nici în şcoală nu îşi dau interesul. Dacă le vorbeşti de Dumnezeu copiilor a căror părinţi duc o viaţă departe de Biserică, departe de Dumnezeu, atunci parcă le vorbeşti despre o poveste, pentru ei e ceva fantasmagoric. Copiii care au un cadru familial favorabil, primesc totul cu cea mai mare plăcere şi se arată foarte interesaţi. Astfel şi lecţiile devin foarte plăcute, pentru că orele cu copii disciplinaţi aduc o satisfacţie enormă profesorului.
- Cum se numeşte oficial, astăzi, obiectul la care se predă religia?

- Se numeşte „Educaţie moral-spirituală”, dar nu este chiar atât de corect să se numească aşa. „Educaţia moral-spirituală” este un obiect foarte contradictoriu. La urma urmei, neamul nostru nu este unul budist, yoghin, ci este unul ortodox, iată de ce în mod normal ar trebui să se numească „Educaţie religioasă în şcoală”. Noi fiind ortodocşi, este firesc să se predea ortodoxia. Până la urmă, nu este atât de importantă denumirea, ci important este cum se predă acest obiect.

- Ce cuprinde acum educaţia moral-spirituală? Ce subiecte sunt abordate?

- Educaţia moral-spirituală este disciplina în cadrul căreia sunt abordate nu atât valorile morale ale omului, care desigur sunt foarte importante, ci acele valori pe care lumea de azi nu prea are când să le studieze: valorile spirituale ale omului. Aici se vorbeşte de întreaga tradiţie a Bisericii Ortodoxe, la nivelul copiilor, desigur şi se face o anumită introducere în „labirinturile” Bibliei, pentru nivelul lor. Copiilor li se vorbeşte despre umanitate, despre Dumnezeu, despre relaţia omului cu natura şi relaţia omului cu Dumnezeu.

- Există conflicte cu părinţii care împărtăşesc o altă credinţă decât cea ortodoxă? Unii au temeri că în clasa cu o majoritate ortodoxă, copiii care reprezintă o minoritate confesională ar putea fi marginalizaţi şi traumatizaţi psihologic. Este adevărată această afirmaţie?

- Nu este adevărat. Depinde foarte mult de persoana care are o altă confesiune religioasă. Eu am elevi care sunt musulmani – toţi studiază educaţia moral-spirituală. Nu le impun nimic din ceea ce povestesc, sunt liberi să deseneze la lecţii, cu condiţia să fie liniştiţi. Obiectul educaţia moral-spirituală nu este ca alte obiecte, nu decurge după un algoritm anumit, pentru că este important când se face oră de religie să nu fie atât o lecţie, cât să fie ceva de suflet, în care copilul să se simtă în largul lui, să poată discuta problemele sale. Se propune tema şi tot ce este legat de această temă se discută.

Ar fi bine să fie introduse religia opţională pentru elev, dar obligatorie pentru şcoală. Unii părinţi doresc introducerea religiei în şcoală, dar acest lucru este imposibil în cazul în care directorul şcolii refuză să facă acest lucru. În cazul în care mergem la director şi spunem că vrem să predăm religia în şcoală din clasa întâia până în clasa XII-a, directorul dacă vrea te acceptă, dacă nu vrea, ai plecat, chiar dacă sunt elevi care doresc acest lucru. În cazul în care ar fi o disciplină obligatorie, atunci chiar dacă ar fi doar 3-4 elevi din şcoală care ar dori să studieze religia, administraţia şcolii ar fi obligată să accepte orele de religie. Faptul că obiectul ar fi opţional pentru copil, presupune că fiecare are libertatea de a alege ce obiect să aibă şi cum să-l înveţe. Până la urmă, religia este ca şi alte obiecte, din punct de vedere al educaţiei. Dacă matematica este obligatorie pentru elev, de ce nu ar fi şi religia? Cu ce este mai prejos religia decât alte obiecte? Iată de ce este normal ca părinţii să fie cei care să aleagă, cunoscând preferinţele copilului, ce este bine pentru el să înveţe şi ce nu este bine. Însă posibilitatea unei astfel de alegeri nu există. De multe ori, directorii şcolilor refuză să permită desfăşurarea orelor de religie, din cauza unor convingeri religioase sau politice.

- Ce întrebări vă adresează cel mai des copiii?

- Depinde de discuţii, de fiecare dată întrebările sunt altele. Când este vorba de clasele mai mari, acolo deja devine mai clar, pentru că apar întrebări legate mai frecvent de dragoste, de cea platonică şi cea spirituală. Copii mai mici ştiu că trebuie să asculte de părinţi şi să-i iubească, respectiv întrebările sunt legate de aceste subiecte.

- Diferă clasele în care se studiază religia de celelalte?

- Diferenţa este mare. Dacă ai face o mâncare şi nu îi pui ulei deloc, are un gust, iar dacă adaugi ulei are un gust diferit. Exact aşa este şi în cadrul învăţământului. Este imposibil să frecventezi aceste ore fără să-ţi rămână nimic. Sunt copii care se interesează destul de mult de religie, iar dacă nu ar avea interes faţă de asta ar avea interes faţă de altceva, legat de rău.

- Ai observat nişte schimbări concrete la un copil care a avut anterior un comportament indisciplinat?

- Îţi spun un caz: aveam un copil care era cel mai obraznic din şcoală. Stătea în ultima bancă şi făcea mereu boroboaţe la lecţie. Odată i-am adresat o întrebare după care i-am cerut agenda şi i-am dat nota zece. La a doua lecţie a început să fie mai atent la ceea ce vorbesc, iar în prezent este unul din cei mai activi din clasă, la ora de religie, este foarte interesat de ceea ce se vorbeşte.

În cazul unui alt copil, deşi foarte obraznic la lecţie, se observa totuşi că are conştiinţa curată, fiind din părinţi buni. I-am cerut şi lui agenda pe un ton foarte sever: „Dă-mi agenda să-ţi pun doi!”. Eu îi iau agenda şi pun nota nouă, dar nu îi întorc înapoi, o las pe masă. A stat toată lecţia supărat şi cuminte, iar când a deschis la sfârşitul lecţiei agenda, a văzut în loc de nota „2” nota „9”. Mi-a spus: „Domnule profesor, acesta trebuia să fie un „9” întors”. L-a mustrat conştiinţa. După aceasta, a devenit altfel. Notele se pun în agendă, dar ele trebuie să fie date doar pentru a stimula elevul în a învăţa, dar nu pentru a-l impune. Dacă copilul nu vrea să răspundă, nu-i dai nici un fel de notă. Dacă vrei să-l stimulezi, pune-i un zece, iar doi îi pui pentru comportament, dacă este foarte obraznic, pentru că unii doar în acest fel pot fi liniştiţi.

- Introducerea religiei în şcoală încalcă cumva principiul laicităţii şcolii, a statului?

- Cândva, în Imperiul Bizantin, dar şi în Imperiul ţarist rus, chiar şi la noi, în perioada României Mari – religia era obiect primordial în şcoală şi vedem ce oameni mari a dat. Oare după atâta vreme, după ce au fost distruse toate aceste imperii, observăm că omenirea nu a dat atâtea persoane de valoare cum a dat şcoala atâta timp cât a existat educaţia religioasă. Atunci când, aşa cum s-a întâmplat în comunism, când s-a impus materialismul, cu educaţia fără Dumnezeu, atunci omul devine o „maşină biologică”, care nu poate să creeze ceva nou. Tot ce este nou vine de la Dumnezeu.

În Biserica Ortodoxă au existat personalităţi mari care au vorbit despre creşterea copiilor. Una din cele mai reprezentative persoane este Ioan Gură de Aur care are mai multe predici despre creşterea copiilor. Deşi nu a avut copii, vorbeşte despre foarte multe lucruri importante despre creşterea copiilor, bazându-se atât pe Biblie, cât şi pe experienţa şi viaţa sa plină de sfinţenie şi de dragoste. Copilul este ca un copăcel micuţ, de care dacă nu ai grijă de mic să-l îndrepţi într-o anumită direcţie, când e mai mare, nu-l mai poţi ajuta cu nimic. Nu poţi schimba omul când este bătrân, iar dacă nu are o rădăcină spirituală, nu este decât un animal biped, pentru că raţiunea fără Dumnezeu, raţiunea fără conştiinţă, nu îl transformă decât într-un individ.

În şcoli a fost predat şi obiectul „De(s)prinderi de viaţă”, acum a apărut „Educaţia civică”, în manualele cărora se vorbeşte despre Crăciun ca un eveniment „în care copiii umblă cu cerşitul”. Cea mai mare sărbătoare a creştinilor este prezentată ca o zi în care copiii umblă cu cerşitul şi o zi în care vine „Santa Claus” – atât. Paştele, potrivit lor, este sărbătoarea în care „lumea strânge ouă roşii prin sat”. Dacă o să învăţăm asta un copil, când va creşte mare o să spună că suntem dobitoci.

Pe zi ce trece se vede că tineretul degradează, neavând nici un fundament religios, asemeni celui pe care l-au avut strămoşii noştri. Cine era Eminescu fără credinţă? Toţi îl văd pe Eminescu ca pe un poet care a scris despre dragoste. Dar oare în ce manual de literatură găsim poeziile lui dedicate lui Dumnezeu sau Maicii Domnului? Eminescu este prezentat ca un ateu, obsedat de o femeie.

Sfatul meu este să nu uităm că şi copilul este un om. Ar fi bine să mai spunem: „copilul este un om matur”, pe care nu trebuie să-l priveşti „de sus”. Să fii la un nivel cu dânsul, păstrându-ţi verticalitatea, fiind mai mare. Cel mai bun exemplu este Hristos. Vrei să fii un profesor bun – fii ca Hristos, procedează aşa cum procedează el cu copiii. Tot el a spus că „Împărăţia Cerurilor este a copiilor”.

Orele de religie nu se fac cu bastonul, pentru că nu eşti poliţist. Da, uneori orele de educaţie moral-spirituală sunt mai gălăgioase pentru că le permiţi mai multă libertate. Este mai greu profesorului, din punct de vedere psihologic, dar pentru copil este foarte important, ceea ce nu prea se ia în consideraţie.

- Mulţumesc foarte mult pentru interviu.

Interviu realizat de Octavian Racu.