În acest an biserica de lemn s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava deja pentru a cinci oară. În aceşti cinci ani întreaga parohie, având drept ocrotitori pe Sf. Ioan de la Suceava şi Sf. Ioan de Kronştadt, a reuşit să înfrunte valurile ispitelor şi încercărilor, aducând, an de an, tot mai mulţi creştini la limanul credinţei. Dovadă este faptul că şi la acest hram Sf. Liturghie a fost deosebit de frumoasă, fiind slujită de un sobor de trei preoţi şi un diacon, de multitudinea de credincioşi care veniseră să-l cinstească pe sfântul prăznuit, dar şi de dragostea şi bucuria ale căror puieţi cresc în mijlocul bisericii.
Pătrunzătoare şi cu folos duhovnicesc au fost cuvintele de învăţătura ale părintelui paroh Severian, pe care le puteţi citi şi dumneavostră:
“Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este foarte cinstit în universul creştin. Doar la moaştele sale, dar şi ale Sfântului Ioan de la Ianina ,Grecia, se fac rugăciuni şi pentru ajutor în negoţ, ajutor în târguială.
Dar mai importantă este învăţătura pe care noi o luăm din viaţa sfântului. În acest context, mi-aduc aminte de o întâmplare frumoasă de aici, din oraş. Mergând un preot pe la biserici să dea la slujbe de sănătate, căci şi preoţii dau la slujbe unii pentru alţii, că de altfel sunt multe ispite pe capurile lor şi a familiilor lor, a dat, într-o biserică, peste doamna de la pangar care, necunoscând că este preot, i-a zis: „Să postiţi neapărat luni, miercuri şi vineri!” O bună parte din noi, când ne adresăm la sfinţi, rămânem la fel, nedorind să ne schimbăm puţin, iar 15-20 lei, făină şi ulei ne par destule pentru a fi pomeniţi. Ne pare suficient că am aprins o lumânare şi am trecut o dată în trei luni la sfânta biserică. Ne pare că este suficient că ne-am împărtăşit o dată în an, şi am fost, de Paşti, după ce ne-am săturat de frigărui şi pârjoale, la sfinţit darurile dimineaţa. Ne înşelăm, căci departe suntem noi de viaţa creştinească, de ceea ce este prima treaptă a desăvârşirii. Care este ea? Este treapta pe care urcăm dacă respectăm toate posturile de peste an, miercurile şi vinerile, frecventarea bisericii cel puţin trei duminici într-o lună, împărtăşania de cel puţin şase ori pe an, citirea Sfintei Scripturi, a Psaltirii şi a rugăciunilor de dimineaţă şi de seară. Cu părere de rău, noi, creştinii de azi, suntem departe de această treaptă.
Din acest considerent, noi trebuie să avem în vedere că pentru a cere ajutorul sfinţilor, trebuie să avem şi noi viaţa pe potrivă. Ce folos e să ai bani şi să-ţi cumperi o haină bună de la magazin, dacă ea nu va sta bine pe tine şi nu o vei putea purta? La fel procedăm şi ca creştini: avem bani pentru slujbe, dar ţinuta noastră duhovnicească nu ne permite să purtăm darurile sfinţilor. Noi nu avem mâinile duhului nostru curate, pentru ca să purtăm darul lui Dumnezeu. Din această cauză deseori ni se întâmplă să nu avem ajutor: nu din egoismul sfinţilor, ci din neputinţa şi neglijenţa noastră.
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este un sfânt cu o mare căldură. Cine a fost la moaştele lui şi s-a rugat acolo, o să vă spună că nicăieri în acel oraş nu este acea stare de duh, de linişte, de pace, de mulţumire, care se găseşte în micuţa ogradă a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, şi îndeosebi în biserica mare, unde se află chivotul cu Sfintele Moaşte ale Sf. Ioan. Moaştele Sfântului au fost aduse la Suceava pentru ca ele să fie ocrotitoare la catedrala localităţii, pentru ca să fie ocrotitoare scaunului de domnie şi a primei capitale a Moldovei-Suceava, şi a domnitorilor săi. În oraşul Chişinău a fost o biserică cu hramul Sf. Ioan de la Suceava în regiunea Valea Morilor, dar autorităţile de altă dată au demolat această biserică şi au construit lacul din acea regiune. Probabil că acesta e răspunsul la întrebarea „De ce s-au întâmplat atâtea înecuri?” , precum şi alte lucruri care şi acum tergiversează reanimarea acelui lac.
Astăzi la Chişinău avem o primă biserică cu hramul Sf. Ioan de la Suceava şi mai este un altar al Sfântului la un schit din Buiucanii Vechi, închinat Sfântului Mormânt. Pe lângă acestea, la Bălţi, în catedrala Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, un monument al neamului românesc, ridicat de marele ierarh Visarion Puiu, este un altar închinat Sfântului de la Suceava. Şi la Crasna din regiunea Cernăuţi este o mănăstire închinată Sfântului Ioan cel Nou, unde zilnic se citeşte acatistul Sfântului, iar marea minune de acolo este că rugăciunile şi dorinţele care preced cererile pentru slujbe ce vin la mănăstire se împlinesc întotdeauna. De atât, atunci când dorim ca bunul Dumnezeu să realizeze ceva pentru noi, să nu căutăm să ne ducem pe alte căi. Într-adevăr, la biserică ţi se pune o condiţie: să te pocăieşti. Dacă vii la biserică, nu mai poţi spune minciuni soţului, nu mai poţi să tai din salariile subalternilor, ş.a.m.d.
Vă doresc dumneavoastră ca bunul Dumnezeu să vă aibă în paza Sa, şi să dea Domnul ca prin rugăciunile Sfântului Ioan, care este un sfânt cald, un sfânt iubitor, cu un duh deosebit, şi a cărui căldură o simţim şi aici, după spusele enoriaşilor, şi noi, urmând viaţa Sfântului Ioan, să avem aceeaşi căldură şi aceeaşi dragoste ca şi el. Dacă ar fi să coborăm astăzi un businessman din maşina sa luxoasă şi să-l întrebăm dacă moare astăzi pentru Hristos sau nu moare, nici unul nu ar fi gata să părăsească viaţa pământească. Dar Sfântul nu a avut doar un camion de marfă, el era pe corabie! El avea atâta avere, atâta negoţ, era dintr-un neam atât de bun şi vestit şi bogat, cum rar întâlneai, dar când s-a pus problema credinţei, s-a mai gândit Sf. Ioan la averea de acasă? S-a mai gândit la gradul lui social, la titlul pe care l-a avut, la marfa pe care o avea pe corabie? Nu s-a gândit la nimic! Pe toate le-a lăsat precum nu ar fi fost niciodată ale sale. Odată ce s-a pus problema mărturisirii lui Hristos, el a pus cruce pe tot ce a fost şi a mers cu Domnul înainte. Foarte frumos spunea un creştin, când a fost întrebat de fiica sa următoarele: „Când te părăsesc toţi în lumea asta, cum rămâi tu?” „Când toţi mă părăsesc sunt cel mai fericit, căci vine Dumnezeu alături.”
Această mare comoară pe care şi-a ales-o Sfântul Ioan de la Suceava – să-L aibă pe Dumnezeu alături, să-l urmeze pe Dumnezeu – şi faima lui să treacă peste veacuri, iar noi acum să ne rugăm, să-l cinstim şi să-i mulţumim pentru darul, rugăciunea şi tutela de care noi avem parte în această bisericuţă din centrul capitalei.
Sperăm că prin rugăciunea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi a Sfântului Ioan de Kronştadt vom merge înainte. De fapt, şi Sfântul Ioan de Kronştadt a fost cu o mare căldură, a fost foarte primitor, nu a refuzat nici un preot să slujească împreună cu el, a fost foarte smerit. Doamne ajută tuturor şi să dea Domnul ca Sfinţii Ioan de la Suceava şi Ioan de Kronştadt să ne fie ocrotitori şi mijlocitori.”
Nu am ezitat să cerem părerile şi câte un cuvând de folos şi din partea celorlalţi părinţi, care ne-au bucurat cu prezenţa lor la biserică şi care au primit din partea Părintelui Severian câte un lot de carte duhovnicească, culorile cărora, spre uimirea şi bucuria noastră, s-au împletit în tricolorul românesc, pe care poate chiar Sfântul Ioan de la Suceava, ocrotitorul neamului românesc şi în special a Moldovei şi Bucovinei, l-a pregătit drept cadou pentru oaspeţii bisericii.
Diaconul Ion Munteanu: „ Hramul este un popas în care ne oprim să vedem lucrarea sfântului, ce exemple ne-a dat, dar şi un îndemn de a urma viaţa lui. Viaţa nu presupune doar sfârşitul încununat, ci şi începutul, căci sfinţii încep ca noi toţi, ca muritorii de rând. Cu părere de rău, noi ne uităm la sfârşitul vieţii sfântului, la minunile pe care le face, tot timpul împăcându-ne cu gândul că „eu nu am fost ca el”. Dar el a fost ca noi! De aceea îndemnul meu este ca atunci când citim viaţa unui sfânt, să-i vedem începutul, căci sfinţii au început chiar păgâni fiind, iar noi ne mândrim că ne-am născut creştini,dar de multe ori o sfârşim ca păgânii. La acest lucru să mediteze fiecare creştin care caută cu adevărat la mântuirea lui.”
Părintele Boris Nartea: „Sunt bucuros că am fost invitat de prietenul familiei noastre, Părintele Severian, în această biserică plină de har. Este precum spune preotul şi poetul Alexei Mateevici în imnul ţării noastre: „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un şirag de piatră rară/ Pe moşie revărsată.” Pentru noi bisericile ortodoxe sunt ca nişte pietre rare, pietre scumpe. Din acest şirag face parte şi biserica Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Să le fie de bine tuturor celor care astăzi au avut dragostea şi au venit să sărbătorească hramul sfântului locaş. Dă Doamne ca şi la anul să ne întâlnim în pace şi sănătate, cerem tuturor enoriaşilor rugăciuni pentru Părintele Severian Gheras, pentru ţara noastră Moldova şi pentru toată lumea dreptslăvitoare. Pentru mine a fost o mare minune şi o mare bucurie, în primul rând, Sfânta Liturghie de astăzi, dar şi faptul că m-am întâlnit cu fostul meu coleg de la seminar, părintele diacon Ion Munteanu, un scriitor modern şi tânăr în spaţiul Bisericii noastre.
Aş da şi un sfat tinerilor, pe care i-am văzut prezenţi în număr mare la biserica de lemn. Atunci când începi să trăieşti creştineşte, atunci vezi cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu. Şi atunci Dumnezeu lucrează miraculos, făcându-ne tot felul de suprize neaşteptat de frumoase. Dacă trăieşti creştineşte, şirul surprizelor nu conteneşte. Trebuie să luăm aminte că este o mare fericire să fii creştin.”
Articol semnat de Ecaterina Luţişina
Vizualizaţi Galeria foto de la hramul bisericii de lemn.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu