.......................
Acasă............................... ........Galerie Foto ........................Galerie Video

miercuri, 22 iunie 2011

Coloana Infinită a Bisericii

Coloana Infinită, cunoscută şi sub denumirea de Coloana Infinitului sau Coloana lui Brâncuşi, este o operă monumentală a sculptorului roman Constantin Brâncuşi. Recent, acest frumos simbol al românismului, numit „stîlp romînesc de susţinere a cerului”, a fost plasat şi în Biserica „Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Despre Coloana lui Brâncuşi, Preotul Severian Gheras, parohul acestei biserici, spune că nu a văzut-o niciodată în realitate, ci numai în cărţi şi pe internet. „În bisericile monumentale ale neamului nostru găsim amplasat în diferite locuri sculptura numită „Brîul lui Iov”. Şi în bisericuţa noastră se întîlnesc elemente ale acestui brîu şi pentru a nu repeta, am considerat că ar fi binevenită amplasarea în colţurile bisericii, la încheieturi, a Coloanei Infinitului” a povestit Părintele Severian.
Coloana lui Brîncuşi amplasată în biserica „Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost realizată din lemn de salcîm. „Elementele coloanei au încîntat atît sculptorul, cît şi consilierii care nu-şi puteau imagina unde va fi plasată. În momentul în care ea a fost fixată în 10 colţuri ale bisericii, s-a creat o imagine de lucrare finisată, căci pînă atunci aveai impresia că din colţuri lipseşte ceva” a mai menţionat Parohul.
Privind la Coloana lui Brîncuşi care se află în această bisericuţă, se simte o căldură şi o linişte de nedescris, iar prin acest fapt îşi dai seama că ea, fiind numită Coloana Infinitului, poartă în sine şi un duh de infinit.
Este pentru prima dată cînd coloana îşi găseşte locul într-un ungheraş de Sfîntă Biserică şi privind în colţ, unde coloana se naşte din podea şi se înalţă spre tavan, îşi dai seama că într-adevăr, coloana este un pilon al românismului de susţinere a cerului.
Anna Casian, Jurnalist



0 comentarii:

 

Blog Template by YummyLolly.com